Întărirea credinţei

OrthPhoto

Sporeşte-ne credinţa. (Luca 17, 5)

Se cuvine să ne mărturisim credinţa în fiecare zi şi în fie­care ceas. Ca să facem aceasta, nu e nevoie să o declarăm în cuvinte, să o predicăm sau să o predăm ca pe o lecţie. Cea mai bună predică se face prin exemplul vieţii, prin fapte, prin relaţiile cu cei din jur. Fireşte, trebuie să fim conştienţi că avem nevoie de credinţă puternică şi că o asemenea credinţă ne es­te necesară pentru a ţine piept obstacolelor care ar putea să ne apară în cale. Ţi-e groază să te gândeşti cât de firavă este credinţa oamenilor. Cât de săracă, cât de rece şi cât de dispuşi sunt oamenii să se lepede de ea! Totuşi, niciun fel de demon­straţii, niciun fel de raţionamente filosofice nu pot rămâne în picioare în faţa unei credinţe adevărate. „Aceasta-i biruinţa care a biruit lumea: credinţa noastră” (I Ioan 5,4). După faptele noastre ne vor cunoaşte; să rămânem nestrămutaţi în dorinţa noastră de a trăi după credinţa noastră, să nu ne scadă credinţa din nelucrare şi sterpiciune. Simţindu-ne neputinţa în clipele de îndoială şi de slăbiciune, să-L rugăm neobosit pe Părintele nostru ceresc: „sporeşte credinţa noastră!”

Rugându-ne pentru aceasta trebuie să punem în lucrare toate cele primite de la Dumnezeu, făcându-le să sporească şi să capete tărie. Credinţa atrage după sine ascultarea, iar din ascultare sporeşte credinţa. Cunoştinţa şi încrederea se nasc tot din credinţă. Pornind la drum, faci primii paşi şovăielnic şi cu timiditate, curajul şi încrederea îţi vin fără să-ţi dai seama, sporesc mereu, te fac să capeţi experienţă şi să acumulezi cu­noştinţe. Păşeşti cu mai multă încredere şi siguranţă, simţi pă­mântul solid şi ferm sub picioare, poţi spune fără urmă de ezi­tare: „Ştiu în Cine mi-am pus credinţa” (II Timotei 1, 12).

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008