76 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă: „Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!”

duminică, 2 aprilie 2017

| | |

La 1 aprilie 1941, circa 3.000 de români bucovineni din satele de pe Valea Siretului: Pătrăuții de Sus, Pătrăuții de Jos, Igești, Crasna, Ciudei, Budineț, Cireșul, Crăsnișoara Veche, Crăsnișoara Nouă, Bănila Moldovenească, Dăvideni, Carapciu, Cupca, Trestiana, Suceveni, Iordănești, au plecat către România, fiind deciși mai bine să moară decât să mai trăiască sub stăpânirea Uniunii Sovietice.

Cei din fruntea grupului au purtat trei cruci, icoane și steaguri albe, arătând că nu doresc să facă niciun rău, ci doresc libertatea. Au spus autorităților sovietice că vor să plece fără să ia nimic cu ei, lăsând toată averea pe loc. Ajunși în apropierea graniței, la Fântâna Albă, au fost întâmpinați cu foc de mitraliere.

După încetarea focului, răniții rămași în viață au fost aruncați împreună cu cei morți în gropi comune. Cei care au reușit să fugă au fost căutați în împrejurimi, astfel încât foarte puțini participanți au rămas în viață. După două luni, la 13 iunie 1941, 13.000 de familii din aceste sate au fost deportate în Siberia și Kazahstan, doar circa 10% dintre ele supraviețuind deportării.

Fragmente din volumul Viața trece, amintirile rămân, 2006:

Un martor povestește: „În ochii mei, un flăcău voinic, cu tricolorul în mână, s-a prabușit într-o baltă de sânge. Aud și acum strigătele lui cu groaza morții pe buze: «Fugiți, oameni buni, eu rămân aici să mor pentru libertate!»”. Ilie Vasca din Pătrăuți a spus odată, în românește, în lagăr: „Românul n-a stat în genunchi niciodată decât în fața lui Dumnezeu”.

Pe 29 august 1942 preotul Ștefan Ștefanovici, protopop de Storojineț, și I. Vatamanu din Suceveni au organizat un parastas la Fântâna Albă la care au venit 30.000 de oameni din satele bucovinene. Drumul de la Fântâna Albă la Suceveni, pe care se căraseră cei răniți și morți spre Cernăuți și spre alte gropi comune, a fost sfințit cu agheasmă. S-a pus o troiță, sculptată de Tănase Bălan, și s-a hotărât construirea unei biserici acolo.

Veronica Amariei, cea care a vorbit cu Generalul Jukow:
- Dle General, eu îs femeie și nu mă bag în treaba bărbaților, dar pe mine mă doare că ne-ați luat credința.
Adică cum v-am luat credința? întreabă generalul.
Iată cum – ați pus pe biserică un bir de 3.500 de ruble, iar preotului (n.n. Preotul Simeon Ivaniuc) i-ați luat tot pământul parohiei, i-ați golit podul de grâne și i-ați mai pus un bir de 10.000 de ruble. El și-a vândut 5 vite mari și acareturi și tot nu-i ajung să plătească impozitul, dar la anul ce va vinde?
Dar de ce îți pasă așa de mult de preot?
Iaca, că îmi pasă, că dacă el nu poate plăti impozitul, o să ne închideți biserica, iar noi l-am oprit pe preot să nu plece în Germania unde a avut aprobare, ci să rămână cu noi, iar noi fără biserică și fără credință nu rămânem ci o să plecăm de aici chiar dacă ne omorâți, că altă ieșire nu avem. Și apoi nu înțelegem de ce îl prigoniți pe preot și-l purtați mereu pe la Raion, că dacă îl prigoniți pe el înseamnă că prigoniți Biserica și ne prigoniți pe noi. Apoi în casa parohială primăria vrea să facă club, iar noi nu putem îngădui una ca asta, pentru că noi am construit casa respectivă pentru preot și nu pentru club.
De asemenea ne dați tot felul de ordine ca în duminici și sărbători să ieșim cu animalele la lucru, iar învățătorii voștri spun copiilor să sărbătorească sâmbăta, iar Duminica să vină la școală ca evreii, și-i învață că nu este Dumnezeu și alte multe care nu sunt în folosul lor. Acestea sunt pricinile pentru care căutăm altă țară în care să putem trăi liberi și să trăi creștinește așa cum am fost obișnuiți din moși strămoși. Că aici nici să ne rugăm nu putem.”