 |
| Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec” |
Peste
marele râu Naris, care trece prin mijlocul oraşului Narini, a fost
zidit un mare şi frumos pod, întrucât râul acesta era foarte larg
şi adânc. În acest oraș era un boier bogat cu slugi şi robi
mulţi, între care era şi un arap pe care îl iubea mult boierul
pentru că îi făcea multe slujbe. Deci s-a întâmplat de a născut
soţia boierului un copil negru ca cerneala, încât era mai ca şi
arapul. Din ce pricină nu o ştiu, căci femeia era curată şi se
păzea de astfel de fapte şi alt bărbat nu cunoştea în afară de
soţul ei. Şi mai ales avea mare evlavie către Preasfânta, pentru
care o iubea Stăpana şi o învrednicea de multe haruri, între ele
fiind şi acesta pe care mai jos îl vom scrie.
Deci
toţi cei ce-l vedeau pe copil, nu numai străinii, ci chiar şi
boierul, socoteau că l-a făcut cu arapul, din care pricină avea
mare supărare boierul şi-i era ruşine de oameni. Pentru că toţi
în toate părţile numai de aceasta vorbeau şi de multe ori îl
biruia supărarea până într-atât, încât cugeta să omoare
pruncul, pe arap şi pe soţia sa. Însă Preasfânta îi dādea
răbdare, căci cunoştea curăţia nevinovatei aceleia. Şi
făcându-se femeia sănătoasă, boierul, ca să scape de ocara
oamenilor, i-a zis: „O femeie rea! Ia-ți copilul cel de pripas, pe
care l-ai născut în desfrânare, fugi degrabă din casa mea şi
du-te în locul unde să nu te vadă mai mult ochii mei, pentru ca nu
cumva să mă mânii vreodată şi să te omor”. Acestea zicând, a
apucat-o pe ea de cosiţe şi a aruncat-o afară din casă împreună
cu pruncul.
Deci
plângând ea şi tânguindu-se, s-a dus la un unchi al său,
socotind că o va primi măcar acela, ca pe una ce era din sângele
lui. Dar şi acela a alungat-o cu multe ocări şi defăimări. Şi
aşa au făcut toate rudeniile ei, socotind toţi că într-adevăr
cu arapul a făcut copilul. Deci, văzând că toate rudele ei au
ocărât-o şi alungat-o, s-a întristat şi a deznădăjduit până
într-atât încât, ca o ticăloasă, îşi pusese în gând să se
omoare împreună cu pruncul, nemaiputând să sufere ocara
oamenilor. Acestea cugetând, a intrat în biserica Preasfintei
Născătoare de Dumnezeu şi, căzând înaintea icoanei ei, a plâns
până a udat pardoseala bisericii, zicând: „Preadulcea mea Doamnă
şi Stăpână, mă rog milostivirii tale să nu laşi sufletul meu
să se muncească pentru moartea cea de bunăvoie pe care eu acum mă
duc să o iau, căci nu pot să sufăr defăimarea oamenilor şi
ocara.”
Şi
după ce a plâns multă vreme, s-a dus în târg aproape de râu şi
a zis acestea cu mare glas în auzul tuturor. „Ascultaţi-mă,
pentru numele Domnului!”. Deci toţi au ascultat ce vrea să le
spună. Şi le zice lor: „Stăpâna Născătoare de Dumnezeu să
arate vreun semn acelora care mă clevetesc cu nedreptate, că eu nu
am ce să mai fac decât aceasta”. Şi, sfârşind aceste cuvinte,
s-a aruncat în râu împreună cu pruncul. Iar bărbatul ei şi
oarecare din rudenii care s-au întâmplat acolo în târg s-au
întristat de moartea ei. Şi intrând în biserică, se rugau,
cerând de la Dumnezeu să nu-i pedepsească pentru pricina aceasta,
fiindcă ei nu ştiau dacă a fost vinovatā, căci numai copilul
prin culoarea pielii mărturisea pe tatăl său. Astfel, pe când se
rugau ei, au auzit poporul de afară lăudând cu mare glas pe
Domnul, pentru că femeia a ieşit sănătoasă din râu cu pruncul,
care acum era alb şi foarte frumos.
Deci
îndată a alergat bărbatul ei înspăimântat şi, îmbrățișând-o
pe dânsa, plângea de bucurie și-i cerea iertare pentru asprimea pe
care i-a arătat-o, săruta pruncul slăvind pe Domnul, Care n-a
lăsat să moară nevinovata, învinuită cu nedreptate. Apoi,
întrebând-o cum s-a făcut minunea, ea a răspuns: „Când am
văzut m-aţi ocărât toţi şi m-aţi izgonit, din prea mare
supărare şi amărăciune, am pus în gând să mă omor; însă mai
întâi am intrat în biserică şi am căzut la Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu, pe care am văzut-o în adâncul râului,
şi mi-a zis mie: «Să nu te întristezi, că eu nu te las să te
îneci». Atunci am văzut că apa a stat despărţită în două
părţi şi nu s-a apropiat de mine, iar eu am spus: Dar pentru ce să
voiesc viaţă, Stăpâna mea, ca să am supărări, ocări şi
munci?». Grăit-a Preasfânta: «Altă femeie mai slăvită decât
tine să nu fie în oraşul vostru, nici alt copil mai frumos decât
al tău». Şi m-a luat de mână cu copilul şi m-a adus pe pod,
zicând: «Fiindcă vrea bărbatul tău semn ca să creadă că al
lui este copilul, să se facă decât toţi pruncii cetății voastre
mai alb». Şi îndată după ce a zis acestea Preasfânta s-a
înălţat la ceruri, iar pruncul a luat cu minune frumuseţea
aceasta.”
Deci
auzind şi văzând cei ce stăteau de faţă o minune ca aceasta au
slăvit pe Dumnezeu şi pe pururea Fecioara Stăpâna. Iar pe femeie
o rugau să-i ierte pentru clevetirea cea nedreaptă, şi mai ales
bărbatul său, care o ruga să se întoarcă la casa lui. Însă ea
a zis: „Se cuvine să slăvesc pe Dumnezeu şi pe Stăpâna mai
mult că te-ai încredinţat că nu ţi-am vândut cinstea, decât că
mi-a scăpat viaţa. Deci de-acum înainte nu se cade să mai slujesc
casei tale, arătându-mă astfel nemulţumitoare către făcătoarea
de bine, care mi-a făcut acest minunat dar. Tu m-ai izgonit şi m-ai
urât, iar ei i-a fost milă de mine şi nu m-a lăsat să pier cu
sufletul şi cu trupul”. Apoi s-a dus la o mănăstire de fecioare
şi s-a făcut călugăriţă. Şi, trăind viaţă îmbunătăţită
şi minunată, s-a învrednicit de Împărăţia cerurilor, pe care
dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim.
Sursa:
Din minunile Maicii Domnului
0 comments:
Trimiteți un comentariu