Pentru cea care a născut un prunc negru şi a izbăvit-o din ape cu copilul Maica lui Dumnezeu

marți, 20 decembrie 2016

| | |
Icoana Maicii Domnului „Salvatoarea de la înec”

Peste marele râu Naris, care trece prin mijlocul oraşului Narini, a fost zidit un mare şi frumos pod, întrucât râul acesta era foarte larg şi adânc. În acest oraș era un boier bogat cu slugi şi robi mulţi, între care era şi un arap pe care îl iubea mult boierul pentru că îi făcea multe slujbe. Deci s-a întâmplat de a născut soţia boierului un copil negru ca cerneala, încât era mai ca şi arapul. Din ce pricină nu o ştiu, căci femeia era curată şi se păzea de astfel de fapte şi alt bărbat nu cunoştea în afară de soţul ei. Şi mai ales avea mare evlavie către Preasfânta, pentru care o iubea Stăpana şi o învrednicea de multe haruri, între ele fiind şi acesta pe care mai jos îl vom scrie.

Deci toţi cei ce-l vedeau pe copil, nu numai străinii, ci chiar şi boierul, socoteau că l-a făcut cu arapul, din care pricină avea mare supărare boierul şi-i era ruşine de oameni. Pentru că toţi în toate părţile numai de aceasta vorbeau şi de multe ori îl biruia supărarea până într-atât, încât cugeta să omoare pruncul, pe arap şi pe soţia sa. Însă Preasfânta îi dādea răbdare, căci cunoştea curăţia nevinovatei aceleia. Şi făcându-se femeia sănătoasă, boierul, ca să scape de ocara oamenilor, i-a zis: „O femeie rea! Ia-ți copilul cel de pripas, pe care l-ai născut în desfrânare, fugi degrabă din casa mea şi du-te în locul unde să nu te vadă mai mult ochii mei, pentru ca nu cumva să mă mânii vreodată şi să te omor”. Acestea zicând, a apucat-o pe ea de cosiţe şi a aruncat-o afară din casă împreună cu pruncul. 
 
Deci plângând ea şi tânguindu-se, s-a dus la un unchi al său, socotind că o va primi măcar acela, ca pe una ce era din sângele lui. Dar şi acela a alungat-o cu multe ocări şi defăimări. Şi aşa au făcut toate rudeniile ei, socotind toţi că într-adevăr cu arapul a făcut copilul. Deci, văzând că toate rudele ei au ocărât-o şi alungat-o, s-a întristat şi a deznădăjduit până într-atât încât, ca o ticăloasă, îşi pusese în gând să se omoare împreună cu pruncul, nemaiputând să sufere ocara oamenilor. Acestea cugetând, a intrat în biserica Preasfintei Născătoare de Dumnezeu şi, căzând înaintea icoanei ei, a plâns până a udat pardoseala bisericii, zicând: „Preadulcea mea Doamnă şi Stăpână, mă rog milostivirii tale să nu laşi sufletul meu să se muncească pentru moartea cea de bunăvoie pe care eu acum mă duc să o iau, căci nu pot să sufăr defăimarea oamenilor şi ocara.”

Şi după ce a plâns multă vreme, s-a dus în târg aproape de râu şi a zis acestea cu mare glas în auzul tuturor. „Ascultaţi-mă, pentru numele Domnului!”. Deci toţi au ascultat ce vrea să le spună. Şi le zice lor: „Stăpâna Născătoare de Dumnezeu să arate vreun semn acelora care mă clevetesc cu nedreptate, că eu nu am ce să mai fac decât aceasta”. Şi, sfârşind aceste cuvinte, s-a aruncat în râu împreună cu pruncul. Iar bărbatul ei şi oarecare din rudenii care s-au întâmplat acolo în târg s-au întristat de moartea ei. Şi intrând în biserică, se rugau, cerând de la Dumnezeu să nu-i pedepsească pentru pricina aceasta, fiindcă ei nu ştiau dacă a fost vinovatā, căci numai copilul prin culoarea pielii mărturisea pe tatăl său. Astfel, pe când se rugau ei, au auzit poporul de afară lăudând cu mare glas pe Domnul, pentru că femeia a ieşit sănătoasă din râu cu pruncul, care acum era alb şi foarte frumos.

Deci îndată a alergat bărbatul ei înspăimântat şi, îmbrățișând-o pe dânsa, plângea de bucurie și-i cerea iertare pentru asprimea pe care i-a arătat-o, săruta pruncul slăvind pe Domnul, Care n-a lăsat să moară nevinovata, învinuită cu nedreptate. Apoi, întrebând-o cum s-a făcut minunea, ea a răspuns: „Când am văzut m-aţi ocărât toţi şi m-aţi izgonit, din prea mare supărare şi amărăciune, am pus în gând să mă omor; însă mai întâi am intrat în biserică şi am căzut la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, pe care am văzut-o în adâncul râului, şi mi-a zis mie: «Să nu te întristezi, că eu nu te las să te îneci». Atunci am văzut că apa a stat despărţită în două părţi şi nu s-a apropiat de mine, iar eu am spus: Dar pentru ce să voiesc viaţă, Stăpâna mea, ca să am supărări, ocări şi munci?». Grăit-a Preasfânta: «Altă femeie mai slăvită decât tine să nu fie în oraşul vostru, nici alt copil mai frumos decât al tău». Şi m-a luat de mână cu copilul şi m-a adus pe pod, zicând: «Fiindcă vrea bărbatul tău semn ca să creadă că al lui este copilul, să se facă decât toţi pruncii cetății voastre mai alb». Şi îndată după ce a zis acestea Preasfânta s-a înălţat la ceruri, iar pruncul a luat cu minune frumuseţea aceasta.”

Deci auzind şi văzând cei ce stăteau de faţă o minune ca aceasta au slăvit pe Dumnezeu şi pe pururea Fecioara Stăpâna. Iar pe femeie o rugau să-i ierte pentru clevetirea cea nedreaptă, şi mai ales bărbatul său, care o ruga să se întoarcă la casa lui. Însă ea a zis: „Se cuvine să slăvesc pe Dumnezeu şi pe Stăpâna mai mult că te-ai încredinţat că nu ţi-am vândut cinstea, decât că mi-a scăpat viaţa. Deci de-acum înainte nu se cade să mai slujesc casei tale, arătându-mă astfel nemulţumitoare către făcătoarea de bine, care mi-a făcut acest minunat dar. Tu m-ai izgonit şi m-ai urât, iar ei i-a fost milă de mine şi nu m-a lăsat să pier cu sufletul şi cu trupul”. Apoi s-a dus la o mănăstire de fecioare şi s-a făcut călugăriţă. Şi, trăind viaţă îmbunătăţită şi minunată, s-a învrednicit de Împărăţia cerurilor, pe care dea Dumnezeu ca noi toţi să o dobândim.

Sursa: Din minunile Maicii Domnului