Nu te teme!

duminică, 16 octombrie 2016

| | |
Sursa: Александр Хромеев (OrthPhoto)

Eu sunt; nu vă temeţi. (Marcu 6, 50)

Cu ce i-a ajutat Domnul pe ucenicii Săi, când rămăsese­ră de izbelişte? Prin faptul că le-a spus: „Eu sunt!” Nu le-a promis vreme frumoasă, nu le-a poruncit încă valurilor să se potolească, nu le-a dat de veste că vor ajunge curând la liman. Toate acestea puteau să fie sau să nu fie, dar ei aveau acum convingerea că n-au de ce să se teamă, de vreme ce Domnul li se alăturase. Din aceasta desprindem o învăţătu­ră pentru fiecare dintre noi, adică să ştim de ce avem nevo­ie de fapt, de ceva pe care de cele mai multe ori îl trecem cu vederea. Important nu este faptul că ne-a izbăvit de ceva care, la un moment dat, ne-a făcut să ne înfricoşăm; nu că a potolit furtuna, ci că a venit la noi tocmai în timpul furtu­nii. Iată ce trebuie să-I cerem Domnului; nimic altceva nu ne-ar putea ajuta. Voi, cei cărora vi s-a întâmplat să vedeţi chipul luminos al lui Hristos, apropiindu-se de voi pe apă, prin furtună, de lacrimile şi durerile voastre, veţi putea oare uita lucrul aces­ta vreodată? Veţi putea uita lumina aducătoare de bucurie pe care a revărsat-o asupra mării furtunoase din sufletul vos­tru? Veţi putea oare uita acea fericită vedenie cerească, care nu se poate să nu fi pătruns în suflet, cel puţin prin reflexele ei, făcându-vă să cugetaţi asupra cuvintelor Sale: „Fericiţi cei ce plâng, că aceia se vor mângâia” (Matei 5,4)? Să nu stăm să ne analizăm şi să ne anticipăm soarta, fi­indcă nu ne vom alege cu nimic, ci să primim întru totul ca­lea pe care ne-a ales-o Domnul. Şi să nu ne temem! „Nu te teme de cele ce ai să pătimeşti!” (Apocalipsă 2, 10)

Sursa: "Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu: 366 cuvinte de folos pentru toate zilele anului", Editura Sophia, 2008