"Fiul
meu iubit, vremea mea a sosit, sfârşitul meu s-a apropiat şi de
acum mă voi duce de la tine. Tu să nu plângi pentru mine, şi să
nu-ţi zici: sărman sunt pentru că ai tată pe Dumnezeu, Cel ce te
acoperă pe tine cu duhul Său, pe care şi eu, de voi afla
îndrăznire înaintea Lui, Îl voi ruga pentru tine ! Deci, să
asculţi cuvintele mele cele de la sfârşit şi să le scrii în
inima ta. Să iubeşti pe Dumnezeu mai mult decât toată zidirea şi
mai mult decât pe tine însuţi. De El cu toată inima să te
lipeşti şi să nu încetezi, lăudându-l pe El şi rugându-L cu
gura şi cu inima, cu limba şi cu mintea. Pravila cea sobornicească
niciodată să nu o laşi şi cu ceilalţi fraţi să intri în
biserică la întâiul ceas, la al treilea, al şaselea, la al
nouălea şi la Vecernie, la rugăciunea miezului nopţii şi la
Utrenie. Şi toate rugăciunile tale să le faci cu zdrobire de
inimă, cu lacrimi şi cu suspine. Să plângi înaintea lui Dumnezeu
în toate zilele, ca să te învredniceşti de veşnica mângâiere.
Ascultător să fii egumenului şi fraţilor, să te lepezi de voia
ta, să o păzeşti nerăutatea de-acum şi până la sfârşitul
vieţii tale. Să-ţi închizi gura cu tăcere. Fereşte-te ca să nu
osândeşti pe cineva, nici să râzi de păcat străin ci, văzând
pe cel greşit, roagă-te pentru dânsul lui Dumnezeu, Celui singur
fără de păcat, ca să-l îndepărteze pe el şi pe tine de
căderile în păcate şi de ispitirile vrăjmaşului să te
izbăvească. Să nu grăieşti nici o deşertăciune, spurcăciune
sau hulă; să nu iasă din gura ta vreun cuvânt ca acela de care ai
avea tu să dai răspuns în ziua judecăţii. Să fii blând şi
smerit cu inima, pe toţi să-i socoteşti drept părinţi şi de
bine făcători, iar pe tine să te preţuieşti ca fiind sub
picioarele tuturor. De vei auzi că boleşte cineva din părinţi, să
nu te leneveşti a-l cerceta şi a-i sluji cu osârdie, iar toată
slujba care ţi se porunceşte să o săvârşeşti fără cârtire.
Sărăcia şi neagoniseala să le iubeşti ca pe o comoară de mult
preţ. Să-ţi aduci aminte de viaţa mea, când m-am nevoit cu tine.
Ce am agonisit în coliba mea, înaintea ogrăzii mănăstirii ?!
Oare bucate, sau haine, sau vase, sau vreo comoară ?! Nimic altceva
n-am agonisit, fară numai pe Dumnezeu. Pentru că ce este mai de
trebuinţă omului decât Dumnezeu şi decât dragostea Lui cea
Dumnezeiască ? El este comoara noastră, bogăţia, hrana şi
băutura, El haină şi acoperământul, El sănătatea şi puterea
noastră, El veselia şi bucuria, El nădejdea şi aşteptarea
noastră. Pe Acesta să te osteneşti să-L câştigi fiul meu,
pentru că de vei câştiga pe Dumnezeu destul este ţie şi mai mult
de El te vei veseli, decât de a fi câştigat toată lumea. Să te
îngrijeşti să-ţi păzeşti curăţia ta; precum acum eşti curat
cu trupul şi cu duhul, aşa să fii până la sfârşit. Păzeşte-te,
fiul meu, să nu mâhneşti Duhul lui Dumnezeu Cel ce vieţuieşte
întru tine şi să nu-l goneşti pe El de la tine, prin iubirea şi
plăcerea trupului. Înfrânează-ţi mădularele tale, să nu dai
odihnă şi moleşire trupului tău, smereşte-l pe el ca pe un catâr
zbenguitor, supunându-l cu foamea, cu setea, cu slujba şi cu
rugăciunea până ce-ţi vei pune sufletul tău înaintea lui
Hristos, ca pe o mireasă curată. Încă păzeşte-te cu stăruinţă
şi de meşteşugirile diavoleşti. Trezeşte-te şi priveghează,
pentru că diavolul nu încetează, căutând să înghită pe tot
cel ce slujeşte lui Dumnezeu. Ajutorul lui Dumnezeu să te apere pe
ţine împotriva lui. Fiul meu, să faci pomenire şi pentru mine, ca
să aflu milă la Dreptul jude-cător, care nu numai păcatele ci şi
dreptăţile le va judeca, la care acum mă duc să stau de faţă".
Sursa:
Doxologia
0 comments:
Trimiteți un comentariu