Despre înţelepciune şi înteligenţă / Cuvinte despre bine şi rău

joi, 12 martie 2015

| | |
Omul vede mijloacele şi scopul vieţii prin înţelepciune, dar la această înţelepciune nu se poate ajunge numai prin puterea proprie. Pentru a ajunge la această înţelepciune, duhul omului trebuie să fie luminat de Duhul Sfânt. Omul, prin duhul lui, tinde să ajungă la desăvârşire, să cunoască ce este viaţa şi cum se trăieşte, dar această tendinţă nu este suficientă. Dorinţa şi străduinţa omului trebuie să se împletească cu puterea venită de sus. Dacă puterea omului nu se uneşte cu puterea lui Dumnezeu, înţelepciunea nu se mai poate numi înţelepciune, ci poate fi numită doar inteligenţă. Între înţelepciune şi inteligenţă există o mare deosebire. De exemplu înţelepciunea păstrează viaţa morală, dar un om inteligent poate fi şi desfrânat şi rău, deşi cunoaşte multe.
De asemenea, prin puterea inteligenţei omul poate crea lucruri care să ducă la derutarea adevărului sau la distrugerea vieţii, căci în raţiunea omului poate să se infiltreze şi puterea Satanei, în timp ce înţelepciunea, fiind luminată de darul Duhului Sfânt, va conduce întodeauna spre binele omului şi al omenirii, spre adevăr şi lumină.
Din Sfânta Scriptură cunoaştem cazuri în care duhul omului unit cu Duhul Sfânt a descoperit lucruri viitoare, proorocind. Astfel, Proorocul Zaharia, tatăl Sfântului Ioan Botezătorul, în duh fiind, a prevăzut că fiul său va pregăti calea Domnului. În duh fiind, Maica Domnului a prevăzut lucrarea Fiului ei în istorie. În duh fiind, Dreptul Simeon l-a luat pe Prunc în braţe şi a spus: Acesta este lumină spre descoperirea neamurilor şi slava poporului Israel”. Duhul lor era aşadar în legătură cu Duhul Sfânt.
Toată scriptura scrisă de evanghelişti, apostoli şi prooroci este scrisă fiind ei cu duhul lor în Duhul Sfânt. De aceea Biblia este sfântă şi ne descoperă Calea cea adevărată a Vieţii. Tot omul care gândeşte trebuie să fie cu duhul său în Duhul Sfânt. Cel care creează, organizează, conduce în lume, trebuie să fie cu duhul său în Duhul Sfânt. Cel care descifrează prin ştiinţă paginile şi tainele vieţii, ale naturii, trebuie să fie cu duhul său în Duhul Sfânt. Numai atunci ştiinţa este bună, atunci gândirea este bună, atunci pacea şi bunăvoinţa sunt în lume. Dar întrucât oamenii se mândresc numai cu duhul lor propriu, cu eul lor, fără să se pună în legătură cu Dumnezeu, fac literatură, politică, ştiinţă   care nu sunt de la Dumnezeu, iar atunci se împiedică şi ne împiedicăm noi toţi, mai ales în vremurile noastre.
Sfântul Serafim de Sarov spune că scopul vieţii noastre este să dobândim Duhul Sfânt. Acesta ne povăţuieşte pe calea cea bună şi numai prin Duhul Sfânt putem ajunge la înţelepciunea necesară pentru a cunoaşte adevărul adevărat, care este Domnul nostru Iisus Hristos şi prin El a cunoaşte viaţa noastră.
Protos. David – Mănăstirea Putna
Fragment  din Predica la Duminica dinaintea Înălţării Sf. Cruci