Un vierme mic- de Costache Ioanid

vineri, 26 septembrie 2014

| | |
foto: Tomasz Tomasz (Orthphoto)

E noapte. La o masă, plecat peste hârtie,
cu-abecedaru-n faţă, stă un copil şi scrie.
Dar lângă el, vicleană, din luciul filei roze,
zâmbeşte o şopârlă din cartea lui cu poze.
Acum copilu-şi pune creionul între dinţi.
"...Șopârlele-s frumoase...şi-s repezi...şi-s cuminţi."
Uşor el dă o foie. Şi alta...Şi-ncă una.
Apare papagalul...păunul şi păuna..
şi un cocoş cum scurmă, hrănind o găinuşă,
şi un...Dar stai...afară...cine-a scâncit la uşă?
Băiatul stă şi-ascultă. E-un glas sau o părere?
Se duce-n prag şi strigă: "E cineva?" Tăcere.
Ba nu. E-un glas subţire. Auzi? -Mi-e frig...îngheţ...
Copilule, deschide pentr-un sărman drumeţ!
-Dar cine eşti? Mi-e frică. -Sânt mic... -Să-ntreb pe tata!
-Nu-l întreba! Deschide că plouă cu găleata!
-Dar cine eşti? -Un vierme... -O, viermii nu prea-mi plac.
-Dar eu sunt mic...o scamă...Şi, când mă fac covrig,
abia mă vezi. Hai trage zăvorul că mi-e frig!
Şi i-a deschis băiatul: -Noroc şi seara bună!
-Noroc...Dar unde-i ploaia? -A stat...Nu vezi că-i lună?
Hi-hi!...A fost o glumă ca să mă laşi pe prag...
Dar stai, nu-nchide uşa, că după mine trag
un vechi şi bun prieten, un şoricel din pod...
-Sânt eu! Dar cartea unde-i! Ia dă-mi-o să ţi-o rod!
Apoi o să dăm fuga prin mese şi prin blide
să facem mii de pozne. Dar stai, mă rog, nu-nchide,
că trag şi eu cu coada o bufniţă flămândă!
-O bufniţă? Mi-e frică! -Dar bufniţa e blândă...
-Sânt bufniţa! Priveşte în ochii mei rotunzi.
De-acum să umblii noaptea şi ziua să te-ascunzi!
Să fii ascuns de mama, de tata...Stai puţin.
Ia mai lărgeşte uşa să intre şi-alt vecin...
-Eu! Mă cunoşti. Sânt vulpea. Şi cred că mă iubeşti...
-Eu ştiu că vulpea strică... -Ce? -Viile?... -Povești!
Dacă asculţi de mine am să te-nvăţ să furi!
-Dar e păcat... -N-ai teamă! Nu spune în Scripturi
că apele furate mai dulci sânt, mai plăcute?...
Şi-acum...deschide-n lături, că vine...vine iute...
o zâna fără seamăn! Zâmbind să-i ieşi în cale
slăvitei caracatiți!...încolăcimii sale!
-Nu, n-o primesc! Mi-e frică! Afară!...Prea târziu...
Căci bufniţa şi vulpea şi şoarecul suriu
dau uşa de perete. Şi umede ventuze
se prind în rotocoale pe umeri, peste buze...
Ce rece-mbrățișare! Cum i se frânge trupul!...
-Așa! Sunt desnădejdea! Acum apare lupul!
Vai! în chenarul uşii doi ochi de foc se-arată...
E lupul ce rânjeşte...şi vine...vine..."Tată!"
Ca trăznetul loveşte o flacără pe lup.
Iar umedele braţe de pe copil se rup.
-Tu dormi? îi spune tata. Şi lecţia n-ai scris!
Ce bine-i lângă tata! Ce bine c-a fost...vis...

"Minciuna nu-i o crimă", se spune câteodată.
"E-un vierme mic, ce trece. Şi floarea-i tot curată..."
Nu floarea nu-i curată! Un vierme nu-i ca roua.
Întâia ta minciună aduce pe a doua.
Întâi e o verigă, apoi un lanţ: robia.
Visarea trage lenea,şi lenea lăcomia.
Apare băutura, desfrâul, furtişagul.
Şi-apoi când desnădejdea, trecând în grabă pragul,
te face să-ţi curmi viaţa sau să te-mbete crima,
cine-a deschis zăvorul? Doar o minciună...Prima.
Minciuna e o crimă! E-o crimă orice pată!
Când vine micul vierme, tu strigă-n grabă: "Tată!"
Prin sângele salvării loveşte-l pe duşman!

Alungă primul oaspe, căci ultimu-i Satan!