Rodire - de Zorica Lațcu

vineri, 12 septembrie 2014

| | |
foto: Radmila Ostojic(Orthphoto)
Miez alb în sâmburele meu de lut,
În mine-ai fost şi nu Te-am cunoscut.
Sau poate eu eram în Tine-nchisă
Ca sâmburele-n carnea de caisă?
Căzusem în pământ de undeva
Şi miezul dulce-n mine aştepta...
A fost o vreme secetă în ţară,
Livezile pe dealuri se uscară,
Pădurile ardeau adânc pe cer,
Şi iarna fu senină şi cu ger.
În mine miezul alb stătea-neştire,
El nu-şi pierdu puterea de rodire.
Ca ceara-n uscăciune m-am topit,
Dar lacrimi izvorând, m-au răcorit.
Şi lacrimi după lacrimi se-nșirară,
Urzind mănoase ploi de primăvară.
Crengi mari, cu blândă floare, au crescut
Din miezul sâmburelui meu de lut.
Ci nu ştiu cum să Te numesc, Iubire:
Părinte, frate, domn, prieten, mire...
Căci să vorbesc cu meşteşug nu ştiu,
Dar parcă, Doamne, Mumă-mi eşti şi Fiu.