Avortul copiilor lui John F Kennedy – O nenorocire, dar şi o pierdere tragică

marți, 19 august 2014

| | |

LifeSiteNews.com, 21 iulie 2014

Ştiaţi că John F. Kennedy (președintele SUA între anii 1961-1963) a mai avut şi alți copii în afara celor patru deja cunoscuți? Sau că, Christopher şi Peter Hitchens (cunoscuți scriitori și jurnaliști britanici) au avut încă doi frați? Și că Marilyn Monroe a avut, de fapt, mai mulți copii?

Nu sunt neapărat un fan al argumentelor folosite de mulți dintre activiștii pro-viață, de genul: “Avortul este o greșeala din cauza tuturor oamenilor incredibili care au fost avortați. Unul dintre ei ar fi putut descoperi leacul pentru cancer!” Avortul este greșit din punct de vedere fundamental, deoarece pune capăt vieții unei ființe umane în curs de dezvoltare, indiferent dacă persoana respectivă ar ajunge un dependent de droguri sau președintele Statelor Unite. Şi totuși, aceasta e o chestiune interesantă care dă de gândit, nu în ultimul rând, pentru că mulți dintre cei considerați eroi de către stânga (aripa politică) și-au avortat copiii.

Mă gândesc, de exemplu, la celebrul liberal, președintele John F. Kennedy. Familia Kennedy, pentru America, a avut cele mai multe asemănări cu o familie regală, deși “surprizele” din ultimele câteva decenii au renegat ferm ideea unui Camelot (curtea regelui Arthur al Angliei), după cum istoricii au arătat cu degetul spre nenumărate zvonuri legate de aventurile amoroase care s-au ținut lanț. Sunt bine cunoscute şi zvonurile referitoare la suferința președintelui Kennedy, cauzată de  moartea fiului său de numai două zile, Patrick, în 1963. De asemenea, familia Kenndy a mai avut și o fiică-Arabella, după cum intenționau părinții săi să o numească, care s-a născut moartă în 1956.

Dar există din belșug şi povești legate de aventurile amoroase ale lui JFK finalizate cu avorturi. Mimi Alford, o studentă în practică la Casa Albă, cu care JFK a avut o relație de mai bine de un an, a declarat că atunci când i-a spus președintelui că e posibil să fie însărcinată, acesta s-a ocupat personal de situație. La scurt timp, tânăra studentă a fost contactată de către numitul Dave Powers, angajat al Casei Albe, delegat pe probleme de apărare a reputației președintelui.

Alford relatează: “O oră mai târziu, Dave a telefonat la căminul de studenți şi mi-a spus să sun o femeie care mă poate pune în legătura cu un doctor din New Jersey. Intermedierea era o precauție necesară din cauză că avortul era ilegal. Acesta era stilul caracteristic al lui Dave Powers: s-a ocupat de situație imediat și cu un pragmatism deosebit. Nici nu s-a pus problema despre ce aș fi vrut eu, despre cum mă simțeam sau despre riscurile medicale implicate.”

O altă amantă faimoasă a lui JFK, Judith Campbell Exner, a declarat că a făcut un avort în 1963, după ce a rămas însărcinată cu președintele. Se pare că nu toți cei din familia Kennedy ajung în Washington, DC. Unii dintre ei ajung în tomberoane de gunoi în spatele unor clinici mizerabile, victime ale ideologiilor sexuale ale părinţilor lor.

Un alt membru de marcă al stângii, care îmi vine în minte când mă gândesc la costul omenesc al avortului, este jurnalistul şi foiletonistul Christopher Hitchens. Fanii lui Hitch sunt feroce în devotamentul lor, în timp ce fratele său, Peter, cunoscut autor conservator, scrie că fanii fratelui său ard de o ură dusă la fanatism împotriva lui, furioși că un conservator creștin (care a scris celebra carte ”Cursă împotriva lui Dumnezeu” ca răspuns la slaba lucrare ateist-filozofică a fratelui său Chistopher, “Dumnezeu nu e mare”) poartă același nume ca eroul lor. Ambii frați sunt scriitori extraordinari, care au scris zeci de cărţi şi au publicat esee şi foiletoane în publicații de renume.

Mai puţin cunoscut insă, este faptul că inițial au fost patru frați Hitchens, nu doi. Christopher relatează pe acest subiect în eseul său “Fetal Distraction” (Confuzia sarcinii) publicat în revista Vanity Fair: “Aveam douăzeci şi ceva de ani când mama mi-a spus că un făt predecesor şi un făt succesor au fost îndepărtaţi chirurgical, eu devenind astfel fratele mai mare, şi nu un oarecare.”
Christopher scrie în continuare că viețile a cel puțin doi dintre copiii săi s-au încheiat prin avort, amintindu-și sumbru: “Nu o singură dată m-am aflat într-o clinică în timp ce ‘produsele concepției’ erau aspirate în mod eficient. Îmi amintesc cu exactitate cum, la o ultimă astfel de ocazie, m-am gândit că sub nici o formă, indiferent din partea cui ar veni insistențele, nu îmi voi îngădui să fiu prezent din nou la un astfel de moment.”

O posibilă cauză poate fi și faptul că, Christopher Hitchens nu și-a permis nicio iluzie, după cum scria: “Orice persoană care a văzut vreodată o sonogramă sau care a studiat fie şi măcar o oră un manual de embriologie, știe că emoțiile nu sunt factorul hotărâtor. Pentru a termina o sarcină, o inimă trebuie oprită, un creier în curs de dezvoltare trebuie deconectat și, indiferent de metodă, niște oase şi niște organe trebuie rupte.”

Cu toate că, din câte știu eu, Peter Hitchens nu a abordat niciodată în scris subiectul fraților săi avortați, despre avort are multe de spus. “Toți cei ce se întreabă ce ar fi făcut dacă ar fi trăit în vremea unor mari nedreptăţi, declară că acum știu răspunsul. Realitatea e că acum trăim astfel de vremuri şi nu facem nimic!”

Având în vedere viețile şi carierele fraților Hitchens pe care i-am cunoscut, nu putem să nu ne întrebam cum ar fi fost viețile celor doi frați pe care nu i-am cunoscut.

Lista politicienilor, scriitorilor şi a figurilor din lumea culturii care s-au descotorosit de proprii copii este fără număr. Actrița de comedie Chelsea Handler a vorbit deschis despre avortul făcut. Sharon Osbourne a declarat că greșeala vieții ei a fost să facă un avort la vârsta de şaptesprezece ani. Potrivit autorului Norman Mailer, actrița Marilyn Monroe în tragica ei viață, a făcut douăsprezece avorturi, înainte de a împlini vârsta de treizeci de ani. Actrița Whoopi Goldberg, co-prezentatoarea emisiunii The View, Lucille Ball din “I love Lucy”, Judy Garland din”Vrăjitorul din Oz”, toate au făcut avorturi. Conform unor rapoarte, Ava Gardner a avortat doi dintre copiii lui Frank Sinatra, în timp ce promotoarea pornografiei și cântăreaţă de hip-hop ‘Lil Kim a avortat copilul lui Notorious B.I.G., conceput în timpul unei aventuri. Faimoasa cântăreaţa Sinead O’Connor a făcut un avort în timpul unui turneu în Minneapolis.

Cu atât mai ciudat este faptul că cei “de stânga” ajung să sărbătorească cu entuziasm orice știre nouă despre o figură culturală care face un avort. Cu cât o admiră mai mult pe persoana respectivă, cu atât mai mult se bucură de “curajul” de care a dat dovadă acea persoană când a avortat. Deși neintenționat, un pic cam insultător, nu credeți? “Te admir atât de mult! Mă bucur atât de tare că ai omorât un copil care ar fi putut avea talentul tău sau care putea să-ţi semene atât de mult!”

Este bine cunoscut totuși, că revoluțiile nu discriminează când vine vorba de încetarea fără drept de apel a vieților omenești. Nici revoluția sexuală nu este diferită în acest sens, cu toate că ghilotinele au fost înlocuite cu clinicile de planificare familială. Mulțimile le-au aplaudat pe amândouă şi asemănarea dintre o gloată adunată la un astfel de spectacol în vechime și un marș de genul “alegerea e a ta” e cel puțin izbitoare. Probabil cea mai bună explicație îi aparține chiar lui Peter Hitchens, care spunea: “cred că avortul este foarte drag revoluționarilor deoarece acestora le place ca gloatele să își mânjească mâinile cu sânge și să comită un soi de crimă proprie.’’

Avortul este imoral pentru că distruge prin violența o ființă omenească. Dar unul dintre motivele pentru care avortul este tragic este faptul că prin această procedură omenirea a fost jefuită de foarte mulți care ar fi avut atât de mult de oferit umanității.


Traducere: Adrian Naghel
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă



Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa redactievremuri@gmail.com.