Alegerea unui tată: Sfinții Brâncoveni

sâmbătă, 16 august 2014

| | |



de Alexandra Nadane

„Prin faţa bătrânelor case brâncoveneşti, pe tot lungul podului lui Şerban Vodă, sute, mii de bucureşteni priveau tăcuţi, înmărmuriţi, cu ochii în lacrimi, trecerea înceată a convoiului. Ei îşi plângeau domnul, şi neputinţa lor de a-l apăra s-a exprimat în cântece şi în balade. În cuvintele cronicarului, tragedia durerii este săpată ca în piatră: „…iar pe Constantin Vodă cu toată casa lui şi cu ginerii lui, a doua zi, în vinerea Paştilor, l-au luat Mustafa aga cu tare urgie împărătească şi l-au dus la Ţarigrad şi l-au băgat în Edicula, unde au fost un loc mai de urgie, şi toată avuţia ce au avut acolo lângă dânsul o au luat turcii”…” *

In 15 august 2014, se împlinesc 300 de ani de la martiriul Sfinților Martiri Brâncoveni: Constantin Vodă cu cei patru fii ai săi, Constantin, Ștefan, Radu, Matei, și sfetnicul și ginerele său Ianache. Sfârșitul lor martiric a străbătut veacurile și a rămas în memoria colectivă a poporului român, nu doar pentru cruzimea turcilor, cât mai ales pentru tăria cu care au răbdat chinurile și au ajuns la sfințenie.

După luni de zile în care au fost torturați ca să spună unde le sunt averile și să se lepede de credință, Brâncovenii au fost scoși din închisoare în ziua de 15 august 1714, au fost târâți în lanțuri prin cetate ca ultimii infractori și duși pe malul Bosforului, către locul de execuție care se numea Ialy-Kioşc. Se pare că până și ziua morții lor a fost aleasă în mod intenționat pentru a le amplifica și mai mult suferința: era praznicul Adormirii Maicii Domnului și ziua în care domnitorul împlinea vârsta de 60 de ani.

La execuție urmau să asiste sultanul Ahmed al III-lea, vizirul Gin Ali, cunoscut pentru cruzimea sa, precum și ambasadorii marilor puteri europene: Franța, Anglia, Rusia și Imperiul Habsburgic. Cei șase au fost așezați în genunchi și li s-a îngăduit să spună o ultimă rugăciune. Bărbăția, responsabilitatea și grija pentru mântuirea familiei și neamului său l-au făcut pe Brâncoveanu să rostească, în ciuda imensei dureri aceste cuvinte: „Fiii mei, fiţi curajoşi, am pierdut tot ce am avut în această lume, cel puţin să salvăm sufletele noastre şi să ne spălăm păcatele cu sângele nostru”.

Domnul a fost lăsat ultimul pentru a fi chinuit și prin vederea morții propriilor copii.

Citeşte restul articolului pe GEN90