Adevărul despre naşterea de copii şi moarte

miercuri, 20 august 2014

| | |


de Carolyn Moynihan, MercatorNet

Deşi există un acces tot mai mare la cifrele reale ale cazurilor de mortalitate maternă, specialiştii par să prefere estimările. De ce oare?

Decesul unei mame este o tragedie cu totul aparte, iar permanenţa unor rate ridicate ale mortalităţii materne în unele părţi ale lumii reprezintă un motiv de jenă la nivel planetar, mai ales că majoritatea deceselor ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un minim acces la asistenţă medicală. Luate împreună, decesele mamelor la naştere sunt indicatorul numărul unu al nivelului de sănătate a mamelor din întreaga lume, iar reducerea incidenţei acestor decese reprezintă un scop-cheie al organizaţiilor internaţionale pentru dezvoltare şi sănătate.

Spre exemplu, al cincilea punct de pe lista Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului (ODM) propuse de ONU, se referă la reducerea mortalităţii materne cu 75% până în anul 2015, an în care probabil că va fi adoptată o nouă serie de obiective. Cu un an înainte însă de împlinirea acestui termen, rapoartele despre unele ţări aflate în curs de dezvoltare conţin rate ale acestei mortalităţi de până la 1.000 de decese ale mamelor la fiecare 100.000 de naşteri în care copiii au supravieţuit, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) înregistrează o reducere la nivel global a mortalităţii de numai 45% după 1990 încoace.

Dar cât de exacte sunt cifrele în cazul mortalităţii materne? Nimeni nu-şi doreşte să facă o subevaluare a numărului de cazuri în care mamele mor din cauza lipsei de îngrijire în timpul sarcinii şi naşterii, o supraevaluare n-ar fi nici ea benefică, iar cifrele reale sunt de preferat oriunde sunt de găsit.

De fapt, aceste cifre sunt disponibile într-un număr de ţări, deşi în sondajele globale se continuă practica utilizării unor cifre aproximative obţinute pe calea calculelor matematice.

Într-un studiu efectuat de nişte cercetători ai Institutului MELISA în Chile şi publicat în revista britanică Public Health la începutul acestui an, au fost comparate ratele de mortalitate maternă conţinute în trei asemenea rapoarte globale. Aceste rapoarte cuprindeau cifre obţinute pe baza informaţiilor oficiale puse la dispoziţie de opt ţări cu evidenţe demografice riguroase de pe continentul American, printre care se numără şi S.U.A, Mexicul şi Chile.

Acest studiu arată că două rapoarte de dată mai recentă conţin diferenţe de 14 până la 100 % faţă de cifrele oficiale ale mortalităţii materne din ţările supuse evaluării.

În Chile, spre exemplu, statisticile oficiale prezentau o rată a mortalităţii materne (RMM) de 16,5 decese la 100.000 de naşteri de prunci vii, în vreme ce un studiu întreprins de Saifuddin Ahmed a obţinut pentru această ţară un RMM de 27 (+ 64%), în timp ce OMS a raportat 26 (+58%). Pentru Mexic statisticile oficiale arătau un RMM de 42, în timp ce Ahmed raporta 62 (+46%), iar OMS 85, adică o cifră dublă!

Spre deosebire de acestea, un al treilea studiu independent, efectuat de cercetătorii de la Institute for Health Metrics and Evaluation (IHME) din cadrul Universităţii din Washington şi ulterior publicat în The Lancet  a fost vizibil mai precis. Estimările lor pentru Chile au fost de 21 (+27%), iar pentru Mexic de 52 (+23%).

Cum au ajuns la aceste rezultate? Elard Koch, autorul principal al noului studiu întreprins de Institutul MELISA, declară că studiul celor de la IHME a inclus o variabilă care lipseşte din studiile de dată recentă: nivelul de educaţie al mamelor. Acest lucru „se pare că a condus la un nivel mai crescut de acurateţe a estimărilor”.

Koch mai subliniază faptul că studiul celor de la MELISA arată că „nivelul de educaţie al femeilor este un element predictiv esenţial nu doar pentru mortalitatea generală, ci mai ales pentru mortalitatea maternă”. Un studiu recent din Chile a ajuns la concluzia că nivelul de educaţie al femeilor reprezintă un factor principal în influenţarea evoluţiei sănătăţii mamelor în ultimii 50 de ani şi are efecte sinergice asupra altor variabile, precum accesul la asistenţă medicală prenatală, indicele de fertilitate  şi asistarea naşterii de către personal calificat.

Koch recomandă: „În vederea obţinerii unor rate mai exacte, le recomandăm cercetătorilor să folosească informaţiile oficiale din ţările care pot pune la dispoziţie evidenţe sigure, or potrivit celui mai recent raport privind mortalitatea maternă schiţat de ONU în 2013, aceste ţări sunt în prezent în număr de 67. Dacă nu există evidenţe sigure, sunt de preferat modelele de estimare care iau în calcul şi nivelul de educaţie al femeilor.”

Cantitatea de informaţii adunate de la cele 67 de ţări ar trebui să-i ţină destul de ocupaţi pe acei câţiva cercetători care au drept obiectiv principal acurateţea.

Mulţi experţi în sănătate mondială tulbură apele, promovându-şi viziunea potrivit căreia cea mai eficientă metodă de a reduce cazurile de deces la naştere este prevenirea naşterii, dacă nu prin contracepţie, atunci prin avort. Aceiaşi experţi trag concluzia că legile care interzic sau limitează avortul în multe dintre ţările aflate în curs de dezvoltare (inclusiv aproape întreaga Americă Latină) au condus la „avorturi nesigure” care au contribuit în mod semnificativ la creşterea cazurilor de mortalitate maternă. Cu cât este mai mare RMM-ul în aceste ţări, cu atât pare să câştige teren acest argument.

Cu toate acestea, rigurosul studiu MELISA asupra situaţiei din Chile, care a avut drept scop în special investigarea efectelor interzicerii avortului la nivel statal în anul 1989, după o serie de ani în care fusese legal, a arătat că schimbarea legislaţiei n-a avut niciun efect asupra numărului de internări în spitale în vederea avorturilor, care a continuat să scadă ca şi în deceniile precedente. De fapt, astăzi, deşi avortul în Chile este încă ilegal (cu toate că preşedintele vrea să schimbe acest lucru), această ţară are una dintre cele mai scăzute rate ale mortalităţii femeilor datorate avortului din lume, cu o scădere de 92% începând cu anul 1989 şi de aproape 100% în ultimii 50 de ani.

În cazul în care comunitatea internaţională chiar doreşte să asigure o maternitate sigură tuturor femeilor de pe planetă, studiul celor de la Institutul MELISA, primul studiu de acest gen din lume, evidenţiază aspectele care trebuie să aibă prioritate: accesul la asistenţă prenatală, personal medical calificat care să asiste naşterea şi, cel mai important, educarea femeilor – iar aici nu intră doar educarea în vederea contracepţiei.

O mamă care are la dispoziţie informaţii despre igienă şi nutriţie, care conştientizează beneficiile pe care le poate aduce educaţia copiilor ei şi care este la curent cu toate oportunităţile de creşterea a standardului de viaţă al familiei ei, poate lua, împreună cu soţul ei, mult mai bine deciziile legate de fertilitate.

Aşa că, dacă după ce cunoaşte toate aceste lucruri, va dori să folosească pastile/dispozitive anticoncepţionale sau chiar să recurgă la avort – asta după ce a fost în prealabil informată de eventualele lor efectele negative, care nu exclud moartea – nu are decât. A-i pune însă la dispoziţie aceste lucruri înainte ca ea să ştie măcar să citească sau să aibă acces la îngrijirea unui obstetrician când are nevoie, înseamnă că această femeie este folosită ca un mijloc pentru atingerea unui scop. Iar dacă, în aceste condiţii, acest scop ar fi chiar diminuarea ratei totale de mortalitate maternă, el tot nu este scuzabil.

Traducere: Gabriela Coşereanu
Preluare de pe Ştiri pentru viaţă


Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm să ne scrieţi pe adresa redactievremuri@gmail.com.