Întrebare - de Radu Gyr

foto: Slavica Panova (Orthphoto)

Adâncă-i noaptea, orele profunde...

Gemând, spre raftul cărţilor mă-ndrum

şi-ntreb în şoaptă fiece volum:

- Tu eşti? Şi cartea fuge şi se-ascunde.

Plângând, întreb portretul ei acum:

- Tu eşti? Şi nici iubita nu-mi răspunde.

Îmi umplu cupa-n vin să mă scufunde,

întreb: - Tu eşti? Şi cupa piere-n fum.

Şi-ntreb şi spada mea: - Tu eşti? Şi tace.

Şi, cum mă prăbuşesc în jilţ, înfrânt,

din zid o umbră albă se desface...

Mă-ntorc spre ea cu sânge în cuvânt

şi-n ochii lui Iisus e numai pace.

Întreb: - Tu eşti? Şi umbra spune: - Sunt.