Meriam, mama creştin-ortodoxă condamnată la moarte în Sudan a născut în detenţie

luni, 2 iunie 2014

| | |




Săptămâna trecută, Meriam Yehya Ibrahim, sudaneza în vârstă de 27 de ani care a fost condamnată la 100 de lovituri de bici şi moarte prin spânzurare pentru crima de a se fi convertit la creştinism şi a se fi căsătorit cu un creştin practicant, a născut o fetiţă.

 Soţul ei a declarat că Meriam a fost lăsată cu picioarele încătuşate în timpul naşterii, oficialii anunţând că nu îi comută pedeapsa, ci doar i-o amână peste doi ani. Soţul nu are acces la ea şi la copii, Meriam fiind închisă împreună cu fetiţa nou-născută şi băieţelul lor în vârstă de aproape doi ani.

Meriam a fost lăsată după naştere să zacă încătuşată pe podeaua infectă a închisorii. Toate persoanele care se nasc pe teritoriul Sudanului sunt considerate după legile ţării a fi de religie islamică. De aceea, Meriam a fost arestată şi condamnată la moarte, cu toate că i s-a promis eliberarea dacă renunţă la credinţa sa creştin-ortodoxă. Meriam a refuzat.

Într-o declaraţie recentă, soţul lui Meriam, Daniel Wani, cetăţean american, s-a arătat dezamăgit de lentoarea reacţiilor oficialilor de la ambasada americană: „Având în vedere că sunt cetăţean american, sunt dezamăgit de poziţia pe care Ambasada Americană a avut-o de la bun început în acest caz. Am reclamat problema la ei de la bun început, dar nu s-au prea interesat de ea, mai ales cei de la consulat. Au spus că nu au timp. De fapt, ultima dată mi-au zis că nu prea îi interesa cazul. Au intervenit târziu, când au văzut că problema atrăgea atenţia presei, iar intervenţia lor nu a mai avut efect”.

Situaţia este prost gestionată şi de către guvernul american, şi de către ONU, şi de către alte organisme internaţionale.

Dacă vreţi să o ajutaţi pe Meriam, semnaţi petiţia pentru eliberarea ei.

Până în prezent, peste 240.000 de persoane au semnat această petiţie.

Dacă aţi făcut-o deja, rugaţi-vă prietenii şi rudele să o facă. Singurul mod de a o ajuta este să păstrăm atenţia presei asupra Sudanului şi stării dezastruoase în care se situează această ţară din punctul de vedere al libertăţii religioase.

Petiţia va fi trimisă Comisarului ONU pentru Drepturile Omului, Preşedintelui Sudanului şi Directorului Adjunct al Ambasadei SUA din Sudan.


******************************************************************************************************
Dacă doriți să traduceți ca voluntar articole pro-viaţă din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă, vă rugăm aă ne scrieţi pe adresa redactievremuri@gmail.com sau provalorimedia@gmail.com