Avertismente de la un renumit specialist în tratamente de fertilitate

miercuri, 23 aprilie 2014

| | |



de Shannon Roberts, 13 martie 2014, MercatorNet

Renumitul Lord Winston de la Spitalul Hammersmith din Londra, cel care a îmbunătăţit metoda de fertilizare in vitro şi a prezentat emisiuni de ştiinţă popularizată realizate de BBC, a vizitat luna trecută şcolile din Noua Zeelandă, pentru a educa elevii în legătură cu infertilitatea şi pericolele ce apar în urma amânării îndelungate a deciziei de a avea copii.

Este interesant – şi oarecum ironic – faptul că acest expert în fertilitate, unul dintre pionierii procedurii de fertilizare in vitro, a atenţionat că dezvoltarea rapidă a tehnologiilor din domeniul reproducerii determină o anumită indiferenţă a oamenilor faţă de conceperea propriilor copii.

El a arătat că multe dintre aceste tehnologii nu sunt, în realitate, suficient de eficiente şi nu pot învinge natura sau opri ritmul ceasului biologic. A mers chiar până acolo încât să susţină ideea conform căreia industria reproducerii asistate este din multe puncte de vedere imorală, având ca efect distrugerea sufletească a cuplurilor tinere, care, în disperarea lor de a avea copii, ajung să-şi pună ipotecă pe case, pentru a-şi putea permite costul extrem de mare al tratamentului.

Intervievat de televiziunea naţională din Noua Zeelandă, el a afirmat că doreşte să-i facă pe oameni să conştientizeze declinul rapid al fertilităţii femeilor şi al biologiei reproducerii. El a mai comentat şi cu privire la necesitatea ca însăşi comunităţile să aibă mai multă grijă de oameni şi de familii şi să le sprijine pentru a putea aduce pe lume copii la momentul potrivit. El a numit această abordare mai degrabă “holistică”, decât strict ştiinţifică.

El a mai spus că relaţiile stabile sunt extrem de importante şi au ca rezultat o creştere mai bună a copiilor. A mai subliniat şi faptul că tratamentele de fertilitate funcţionează doar în anumite limite. Datorită succeselor pe care le-a avut uneori, fertilizarea in vitro le-a dat multor cupluri false speranţe, deoarece, a spus expertul, în realitate procedura are o rată foarte scăzută de succes la femeile de peste 35 de ani.

Lord Winston, care în trecut mai făcuse referiri la existenţa Divinităţii, a afirmat în timpul vizitei sale în Noua Zeelandă că modificarea genelor embrionilor umani este “o acţiune foarte periculoasă” – afirmaţii extrem de interesante în contextul în care provin de la o persoană care a condus cercetări în domeniul reproducerii asistate.

El a susţinut că schimbarea mediului în care trăieşte pruncul în pântece este o alternativă mult mai sigură şi mai eficientă decât alterarea genetică a acestuia. El a argumentat aceasta prin faptul că cercetările privind alimentaţia şi starea psihică a mamei în timpul sarcinii demonstrează o influenţă mai mare decât orice asupra dezvoltării cognitive a fătului. O influenţă mare o are şi îngrijirea sănătăţii mamei – aspect pe care Noua Zeelandă îl abordează foarte serios.

Într-o lume atrasă de remedii rapide, este încurajator să vedem că cineva revine asupra cauzelor iniţiale ale unei probleme şi că alege o abordare holistică, mai ales în ceea ce priveşte o problemă esenţială, precum naşterea de copii.



Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com   

Te-ar mai putea interesa şi:
Oamenii nu ar trebui să se joace de-a Dumnezeu: Copii modificaţi genetic, cu cel puţin trei părinţi
Statele Unite: 2012 a fost anul cu cei mai mulţi copii concepuţi în eprubetă
Roadele perverse ale fertilizării in vitro
Bebeluş din Vancouver va avea trei părinţi conform noii legi a familiei
Marea Britanie: 127 de copii concepuţi in vitro pe bani publici ucişi prin avorturi decontate tot din bani publici
Fertilizarea in vitro: probabilitate dublă de a da naştere unui copil mort