Părintele Dosoftei de la Mănăstirea Putna despre provocările lumii actuale / Şcoala de Duminică

duminică, 9 martie 2014

| | |

"Noi acum trăim din punct de vedere duhovnicesc ca și cum am trăi într-un spațiu, într-un loc în care este un cutremur continuu. Cutremurele ne sperie foarte tare, durează 7-10 secunde, iar dacă durează 2 minute și au o mare intensitate, aproape nu mai rămâne nicio clădire în picioare. Din păcate, în vremea noastră, din punct de vedere duhovnicesc este un cutremur care durează de multe decenii și cunoaște grade de intensitate din ce în ce mai ridicate. Atât de greu ne ținem echilibru într-un cutremur fizic, dar și mai greu ne ținem echilibru într-un cutremur duhovnicesc, în care temeliile pe care strămoșii noștri și-au clădit viața au fost negate, au fost răstălmăcite, au fost atacate, au fost ponegrite. Un tânăr dacă aude că Biserica este ponegrită, crede, căci el nu cunoaște Istoria Bisericii, ca să se uite cât a făcut Biserica pentru istoria țării, cât a făcut Biserica pentru a apăra țara, cât a făcut Biserica pentru educație.

În momentul în care credința este atacată și se încearcă extirparea ei din sânul unei comunități, atunci și cultura acelei comunități va cunoaște o dezagregare foarte puternică: se vor pierde repere, se vor distruge modele, va fi un fel de talmeș-balmeș, în care nu va mai putea spune nimeni dacă este mai importantă o statuie sau cel care a luat un ciocan și a sfărâmat-o în bucăți. Dacă omul nu mai crede în relația cu Dumnezeu ca într-un absolut al vieții, atunci tot ce ține de normă, de reper, de model va dispărea. Totul va deveni posibil, așa cum spunea și Dostoievski: „Pentru cine nu crede în Dumnezeu, totul devine posibil”, pentru că nu mai are noțiunea de bine și de rău.

Cine se raportează, se leagă de Hristos ca Dumnezeu adevărat, ca Om adevărat, ca Cel după care a fost făcut omul, ca Cel care a creat omul, acela are tot timpul în fața ochilor cum se poate să fii om cu adevărat. Fără de El noi nu putem să știm cum arată un om. Constantin Noica spunea că nu se vorbește niciunde mai mult despre om decât acolo unde se vorbește despre Dumnezeu, pentru că omul este făcut după chipul lui Dumnezeu. Dacă nu mai are în vedere acest chip al lui Dumnezeu și crede, bunăoară, că se trage din maimuță, se va comporta în chip firesc ca o maimuță. Ori omul nu este făcut deloc pentru așa ceva. Omul este făcut pentru a cunoaște slava lui Dumnezeu.

Cred că aceasta este ceea ce avem noi de făcut astăzi:  să ne uităm către Hristos, la ce a făcut el, ce ne-a spus să facem, să încercăm să urmăm ce ne-a spus să facem și atunci vom simți noi înșine acel cuvânt – că Adevărul ne va face liberi."

Părintele Dosoftei Dijmărescu, Mănăstirea Putna