Mai multe ţări au protestat contra participării unui travestit la Concursul Eurovision

vineri, 14 martie 2014

| | |

de Céline Bayet

Reprezentantul Austriei este contestat în propria ţară, iar o petiţie din Bielorusia şi Ucraina cere scoaterea sa din concurs sau anularea transmisiei.

Participarea Conchitei Wurst – pe numele său real Tom Neuwirth – la viitoarea ediţie a  Concursului Eurovision face să curgă râuri de cerneală. Cântăreţul travestit care reprezintă Austria afişează un look feminin, la care asortează o barbă de toată frumuseţea, ceea ce nu e pe placul unor ţări ca Rusia, Ucraina şi Bielorusia, care cer scoaterea sa din concurs.



Cotidianul online belgian Standaard anunţă că peste 15.000 de persoane din Bielorusia şi Ucraina au semnat o petiţie împotriva participării Conchitei Wurst la Eurovision. Sau, în cazul în care cântăreţul travestit va participa totuşi la emisiune, aceştia cer să nu se transmită la televizor concursul. „Concursul Eurovision, la care se uită copiii noştri, a devenit megafon pentru sodomie“, se spune în petiţie. Rusia, unde există o lege împotriva propagandei homosexuale, doreşte să boicoteze concursul.

Conchita Wurst face şi obiectul a numeroase critici în propria ţară. O pagină de Facebook împotriva candidatei austriece a strâns aproape 40.000 de Like-uri. În ceea ce-l priveşte, cântăreţul se apără, afirmând că singura sa dorinţă este să lupte contra intoleranţei şi discriminării. „Felul în care arăţi nu determină cine eşti“, a mărturisit el.

Anul trecut, spectacolul, care s-a ţinut la Malmö, în Suedia, a conţinut numeroase referinţe la homosexualitate. Un sărut lesbian a suscitat polemici în mod deosebit. Anul acesta, Concursul Eurovision se va ţine în capitala daneză, Copenhaga.

Sursă: 7sur7
Preluare de pe Ştiri pentru Viaţă
Traducere de Ştefana Totorcea

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com