Dacă uciderea unor căţeluşi este „oribilă”, cum este atunci avortul în ultimele stadii ale sarcinii?

marți, 4 martie 2014

| | |
Jodi Jacobson
O editorialistă de la LifeSiteNews.com s-a revoltat pe blogul său în urma unui comentariu făcut de redactorul-şef de la RH Reality Check, un website care promovează avortul.

Jill Stanek de la LifeSiteNews.com are o dispută cu Jodi Jacobson de la RH Reality Check, deoarece aceasta din urmă a declarat că e „lipsă de respect” să te opui avortului în ultimele stadii ale sarcinii, adică după vârsta de şase luni a fătului, şi i-a descris pe cei care ucid copii în al treilea trimestru de sarcină drept „profesionişti dedicaţi, etici şi morali”.

Editorul pro-avort l-a mai descris pe controversatul medic dr. George Tiller ca „un profesionist eroic, bun şi plin de compasiune”.

Pentru a  ne face o idee cât de aprinsă este dezbaterea din SUA în chestiunea avortului, trebuie să facem o paranteză legată de acest medic. Dr. George Tiller făcea avorturi în ultimul trimestru de sarcină, ceea ce i-a atras din partea unui reprezentant republican din Congresul SUA (Robert K. Dornan) porecla de Ucigaşul de Copii (Tiller The Baby Killer). Activiştii pentru viaţă i-au pichetat clinica, iar la un moment dat o femeie l-a împuşcat în ambele braţe. Nu te pui cu extremiştii din Kansas! Ceea ce i-a revoltat pe apărătorii dreptului la viaţă a fost faptul că medicul făcea avorturi în ultimul trimestru de sarcină chiar şi sub pretextul „tratării depresiei mamei”, după cum s-a arătat într-o emisiune de la Fox News. Din nefericire pentru mişcarea pentru viaţă, un creştin revoltat să-l vadă venind la biserica lui pe cel etichetat ca Ucigaşul de Copii, l-a împuşcat mortal pe dr. Tiller chiar după serviciul religios, în 2009. Aceasta a alimentat prezentarea activiştilor pentru viaţă drept „nebuni” de către apărătorii avortului.

Jodi Jacobson neagă în articolele ei „afirmaţiile false şi împotriva cărora există dovezi”, care susţin că fetuşii simt dureri atroce când sunt avortaţi după 20 de săptămâni de dezvoltare. Jacobson a negat şi că imaginile cu copii avortaţi scurse în presă sunt reale, spunând că sunt nişte „fotografii sângeroase trucate”.

Editorialista pro-life Jill Stanek de la Life Site News a relansat polemica ei mai veche cu Jacobson după ce aceasta din urmă a postat pe Twitter fotografia unor căţeluşi jupuiţi şi opăriţi cu scopul de a fi serviţi ca delicatesă la o masă din Coreea.







Jill Stanek este uimită că Jodi Jacobson se arată oripilată de imagine şi de ideea că acei căţeluşi ar fi putut fi jupuiţi de vii. Ea se întreabă trei lucruri: de unde ştie Jacobson dacă nu cumva fotografia nu a fost trucată, de ce e atât de sigură că atunci când au fost jupuiţi şi opăriţi căţeluşii au simţit durere şi dacă nu i se pare că ar trebui să fie la fel de oripilată de fotografiile cu fetuşi avortaţi în ultimul trimestru de sarcină.





Activista pentru viaţă îşi explică tratamentul diferit aplicat de Jacobson căţeilor şi copiilor prin veniturile lui Jacobson, care în 2012 au fost de circa 15.000 de dolari pe lună. „Fiecare femeie cu preţul ei, după cum o spun chiar activistele feministe”, comentează amar Jill Stanek de la Pro Life News.



Traducere: Ştefana Totorcea


Te-ar mai putea interesa şi:

Incredibil: Doi eticieni australieni susțin „avorturile post-naștere”

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com