Comunicat de presă - Marșul pentru viață 2014: „Adopția, o alegere nobilă”

vineri, 14 martie 2014

| | |



Comunicat de presă

14 martie 2014


Marșul pentru viață 2014: „Adopția, o alegere nobilă”

Marșul pentru viață este un eveniment anual, inițiat cu 40 de ani în urmă în SUA, care se organizează în din ce în ce mai multe state din Europa și America. El este dedicat valorizării și protejării vieții copiilor, începând de la concepție, și sprijinirii familiei.

În orașele României, în 22–23 martie, are loc a patra ediție a Marșului pentru viață. Tema din acest an este „Adopția, o alegere nobilă”. Am ales această temă pentru că vrem să reparăm ceva. Adesea, societatea românească şi-a abandonat copiii şi a abandonat mamele. Spunem despre copii că sunt un dar, o bucurie, că ei sunt viitorul. Dar de viitorul unora dintre ei ne îngrijim prea puțin, iar de al altora chiar deloc.

Adopția este o soluție firească pentru ocrotirea copiilor născuți de mame aflate în dificultate, ale căror familii nu își pot asuma responsabilitatea creşterii unui copil.

În România, din păcate, nu există o cultură a adopției. Copilul adoptat este văzut ca un copil de mâna a doua. Familia care adoptă este văzută ca nefirească. Mama sau părinții care își lasă copilul să fie adoptat sunt considerați nedemni de numele de părinți. Aceste calificări nu sunt corecte și ele îngreunează mult încredințarea spre adopție, adopția și integrarea copilului adoptat.

Dacă în centrul atenției se pune interesul copilului, totul se schimbă. Un copil adoptat este un copil binecuvântat, la a cărui viață au contribuit două rânduri de părinți. Părinții adoptivi sunt de admirat pentru dragostea lor. Părinți naturali trebuie sprijiniți în luarea unei decizii deplin responsabile, care să aibă în vedere interesul copilului din toate punctele de vedere. Nu trebuie, în niciun caz, disprețuiți pentru că au ales, adesea cu multă durere sufletească, să încredințeze altcuiva creșterea și educația copilului lor.

În ceea ce privește legea românească a adopției, ea nu prevede soluții pentru unele situații des întâlnite. De exemplu, este necesară legiferarea începerii demersului de încredințare spre adopție încă din perioada sarcinii. Astfel se va reduce abandonul, mortalitatea infantilă și va crește numărul de adopții. România poate și trebuie să construiască viitorul celor mai vulnerabili copii ai săi prin politici adaptate realității și testate pe plan internațional.

Dorim să punem aceste gânduri în inimile românilor, iar dacă vom reuși să transmitem societății că țara noastră are nevoie de o cultură a adopției, aceasta o va conduce către o cultură a vieții. Vă așteptăm alături de noi la Marșul pentru viață, cel mai mare eveniment public pentru protejarea vieții din România!

Coordonarea națională a Marșului pentru viață și organizarea lui în București sunt asigurate, în acest an, de către organizația Studenți pentru viață.

În București, Marșul pentru viață se va desfășura pe 22 martie, începând de la ora 14.00, pe traseul Piața Unirii – Parcul Tineretului, intrarea Șincai. În încheiere, între orele 16.00–18.00, va avea loc în Parcul Tineretului un concert de susținere la care vor participa Vlad Miriță, Alexandra Ușurelu, Bogdan Vlădău, Anthony Icuagu (Vocea României), Vlad Stoia (Vocea României), Beatrice Vlădan (Vocea României), Caitlyn și Ioana Picoș.

Detalii despre programul Marșului pentru viață din întreaga țară se găsesc pe pagina www.marsulpentruviata.ro.

Alexandra Nadane,
Președintele Asociației Studenți pentru viață
Tel.: 0751.859.467
E-mail: alexandra.nadane@gmail.com