A apărut revista Pentru viaţă nr. 2, ediţia Primăvară 2014

marți, 18 martie 2014

| | |




Cu ocazia Marşului pentru viaţă 2014, a cărui temă este „Adopţia, o alegere nobilă”, Asociaţia Studenţi pentru Viaţă a publicat cel mai recent număr al revistei „Pentru viaţă”, publicaţie distribuită gratuit care se bazează aproape exclusiv pe contribuţia voluntarilor şi a celor pe care îi interesează soarta copiilor din România.

Anul acesta, prin tema Marşului pentru viaţă, organizatorii şi-au propus să vină cu soluţii şi să iniţieze o dezbatere publică care ar putea conduce la rezultate reale şi de bun augur pentru copiii defavorizaţi şi pentru cei încă nenăscuţi.

Citiţi în revista Pentru viaţă mărturii ale unor copii adoptaţi şi ale unor părinţi care au adoptat, aflaţi mai multe despre legislaţia românească şi cea străină şi iniţiaţi şi voi acasă, în familie, printre prieteni sau pe căi oficiale o schimbare reală.

Lăsaţi copiii să fie adoptaţi încă din timpul sarcinii! Acesta este mesajul principal al campaniei din acest an. Bine reglementată, aceasta ar fi soluţia pentru a evita stresul viitorului incert care apasă asupra mamelor şi copiilor născuţi în familii defavorizate, care în loc să aducă bucurie le aduc griji celor dragi.

Vă încurajăm să preluaţi pe site-urile şi blogurile voastre orice articole vă inspiră din revista publicată în primăvara aceasta. Găsiţi mai jos linkurile către toate articolele publicate.

Pentru viaţă – Primăvara 2014
Cuprins

1       Editorial

Coperta 1
O versiune hi-res a coperţii 1 puteţi descărca de aici
Coperta 2
Coperta 3
Coperta 4
Citate celebre despre adopţie