Vulturul şi cocoşul / Povestiri cu tâlc

Un vultur zbura în înălţimi, se desfăta de frumuseţea lumii şi gândea în sinea lui: „Trec în zbor peste depărtări întinse: peste văi şi munţi, mări şi râuri, câmpii şi păduri; văd mulţime de fiare şi păsări; văd oraşe şi sate şi cum trăiesc oamenii. Dar cocoşul de la ţară nu cunoaşte nimic în afara ogrăzii în care trăieşte şi nu vede decât câţiva oameni şi câteva dobitoace. Voi zbura la el şi-i voi povesti despre viaţa lumii”. 

Şi vulturul a venit să se aşeze pe acoperişul gospodăriei şi a văzut cât de ţanţoş şi de vesel se plimba cocoşul în mijlocul găinilor lui şi s-a gândit: „Înseamnă că e mulţumit cu soarta lui; dar, cu toate astea, îi voi povesti cele ce cunosc”.

Şi vulturul a început să-i spună cocoşului despre frumuseţea şi bogăţia lumii. La început cocoşul l-a ascultat cu atenţie, dar nu înţelegea nimic. Văzând că nu înţelege nimic, vulturul s-a mâhnit şi i-a fost greu să mai vorbească cu cocoşul. La rândul lui, cocoşul, neînţelegând ceea ce-i povestea vulturul, se plictisea şi îi era greu să-l asculte. Şi fiecare a rămas mulţumit de soarta lui.

Aşa se întâmplã atunci când un om învăţat vorbeşte cu unul neînvăţat şi, încã şi mai mult, atunci când un om duhovnicesc vorbeşte cu unul neduhovnicesc. Omul duhovnicesc este asemenea vulturului, dar cel neduhovnicesc este asemenea cocoşului. Mintea omului duhovnicesc cugetã ziua şi noaptea la legea Domnului şi se înaltã prin rugãciune spre Dumnezeu, dar mintea celui neduhovnicesc e lipitã de pãmânt sau e bântuitã de gânduri. Sufletul celui duhovnicesc se desfãteazã de pace, dar sufletul celui neduhovnicesc stã gol şi împrăştiat. Omul duhovnicesc zboarã ca vulturul spre înălţimi, simte cu sufletul pe Dumnezeu şi vede lumea întreagã, chiar dacã s-ar ruga în întunericul nopţii; dar omul neduhovnicesc se bucura sau de slavă deşartă, sau de bogăţii, sau cautã desfãtãrile trupeşti. Şi atunci când un om duhovnicesc se întâlneşte cu unul neduhovnicesc, legãtura amândurora e lucru plictisitor şi anevoios. (…)

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii si iadul smereniei)