Una dintre cele mai mari bătălii din istoria românilor, cea de la
Mărăşeşti, din vara anului 1917, are un personaj care poate defini cel mai bine
spiritul de sacrificiu de care a dat dovadă poporul nostru în acele momente, în
care România a fost la un pas de-a fi ştearsă de pe faţa pământului.
"Vreau să fac şi eu ceva pentru ţara mea", strigă Maria Ion Zaharia,
copila de numai 12 ani care a servit ca observator pentru una din bateriile
noastre de tunuri.
Cocoţată într-un copac, ea transmite, în ziua de 6 august - cea mai
cumplită dintre zilele acelei bătălii - poziţia duşmanilor, precizia tirului
nostru fiind asigurată în segmentul de front deservit de Măriuca. Ea a fost
ucisă, în aceeaşi zi, în urma unei explozii. Maria este singurul copil, printre
cei 5.073 de generali, ofiţeri şi soldaţi, care îşi dorm somnul de veci în
Mausoleul de la Mărăşeşti.
Paginile de istorie încă mai pot vorbi azi, dându-ne posibilitatea să
vedem, aproape ca şi cum am fi acolo, cele ce s-au întâmplat în ziua de 6
august 1917, la Mărăşeşti. Aşa putem face cunoştinţă şi cu cele două personaje
pe care le vom urma, pas cu pas, de-acum încolo, în povestea lor, Măriuca Ion
Zaharia şi soldatul Ilie Gherghina. Pentru început, îl vom prezenta pe Ilie. El
făcea parte dintr-o echipă de observaţie aflată în faţa liniilor inamice.
Extrem de periculoasă poziţia unei astfel de echipe, având în faţă, la mică
distanţă, adversarul, ca să-i spioneze mişcările, iar în spate proprii
camarazi. Fiecare dintre subunităţile noastre de tunuri avea câte o asemenea
echipă, formată din doi oameni, un observator şi un telefonist. Ilie era
observator. El trebuia să se urce într-un loc cât mai înalt cu putinţă. De
pildă, într-un pom, ca să vadă în depărtare. La baza pomului stătea, ascuns cum
ştia el mai bine, telefonistul. Firul telefonului fusese întins, pe pământ sau
prin copaci, până în locul unde se afla bateria de tunuri. Observatorul anunţa
mişcarea duşmanilor, minut cu minut, telefonistul transmitea, iar tunurile îşi
reglau tirul în funcţie de situaţia de pe teren raportată de observator.
Furibundul atac al germanilor
Germanii sunt mai bine dotaţi, tehnologic. Un avion alb, având pe fuselaj
crucea neagră, se roteşte pentru puţin timp deasupra pădurii Răzoare. Pilotul
vede cu precizie liniile de luptă ale Diviziei 13. Avionul dispare imediat, dar
apoi tunurile şi mitralierele nemţeşti încep să tragă cu mai multă precizie
spre poziţiile noastre. Unul dintre batalioanele Diviziei 13 e nevoit să se
retragă. Vedem acum ce fac cei doi soldaţi, Gherghina şi colegul său. Ei văd
cum soldaţii germani se apropie tot mai mult, atacând în valuri. Pâlcuri
duşmane ies din lanurile de porumb. Alţii răsar din viile din preajma satului
Mărăşeşti. Două localităţi apropiate una de alta - câţiva kilometri - Haret şi
Mărăşeşti. Germanii se apropie la 800 de paşi de poziţiile noastre. "Uite,
în colţul pădurii, la apus de şoseaua Focşaniului, ies tot mai multe pâlcuri de
infanterie duşmană. Se îndreaptă spre Regimentul 47 Infanterie", strigă
Gherghina spre telefonist. Zeci de mitraliere germane scuipă foc din locuri din
ce în ce mai apropiate de poziţiile noastre. Pomul observatorului e împresurat
de moarte. "Spune, mă, la baterie, n-auzi?!", strigă din nou
Gherghina spre camaradul său. Niciun răspuns. Trebuie să strigi ca să te auzi
în tot acest vacarm. Cel din pom se uită în jos şi abia atunci îşi vede colegul
fără suflare, întins lângă telefon, sângele ţâşnindu-i din cap. Ce te faci? Ai
rămas fără telefonist. Gherghina se dă jos din copac, învârte repede din
manivelă, ridică receptorul, transmite poziţia duşmanului. Focul nemţilor este
tot mai aprig. Ce faci mai departe? Te urci iarăşi în pom, vezi poziţia în
continuă schimbare a duşmanilor, te dai jos, vorbeşti la telefon. Complicată
situaţie!
Citeşte restul articolului pe România liberă
0 comments:
Trimiteți un comentariu