Unde-s nebunii? de Demostene Andronescu

vineri, 15 noiembrie 2013

| | |
 
Unde-s nebunii, unde ni-s nebunii?
E, Doamne, lumea plină de cuminţi,
E plin pământul de martiri şi sfinţi
Atinşi de filoxera-nțelepciunii.
 

Tăcuta-i gloata de-nțelepți ca sfinxul
În faţa lumii şi-a nemărginirii
Şi-ascultător de rânduiala firii,
Cu un plăvan în jug trudeşte insul.
 

Scâncesc cuminții-n chingile durerii
Şi, sângerând din răni adânci blândeţe,
Lângă neveste mor de bătrâneţe,
Necutezând să tragă spada vrerii.
 

Boleşte omenirea ca o juncă
Şi nimeni nu-i ca să-i sloboadă sânge;
S-a-mpotmolit istoria şi plânge,
Cu prora-nfiptă într-un colţ de stâncă.
 

Nu se mai nasc nebuni care s-o mâne
Cu bâta de la spate, ca pe-o vită,
Acestui veac să-i pună dinamită
Şi evu-nțelepciunii să-l dărâme.
 

O! Doamne, Doamne, unde-s Don Quijotii?
E lumea plină de-alde Sancho Panza
Ce nu-ndrăznesc să mânuiască lanza,
Ci scutieri cuminţi se vor cu toţii.
 

Unde-s nebunii? Unde-s Machedonii
Să tragă spada şi să taie nodul?
Tânjeşte după glorie norodul
Şi nu-s Cezari să-l treacă Rubiconii…
 

Sloboade, Doamne,-n lume nebunia,
S-o răvăşească şi să o răstoarne,
Ca un berbec să ia pamîntu-n coarne
Şi-acestui veac să-i surpe temelia!