Egumenul Nicon Vorobiov - Lupta cu păcatul (II) / Cuvinte despre bărbăția duhovnicească (16)

 

Foto: Orthphoto

Cere-i cu toată râvna Domnului darul cel mai mare și mai necesar dintre toate – să-ți vezi păcatele și să plângi pentru ele. Cel care are acest dar, are totul. 

Fiecărui om îi este atât de caracteristică slava deșartă, încât îl pătrunde cu totul, de la cele exterioare până în adâncurile cele mai tainice. În același timp ea este și cea mai veninoasă, căci fiind sub înrâurirea ei nu poți face în viața duhovnicească nicio mișcare înainte. E necesar să fie micșorată, iar apoi nimicită. În orice caz, trebuie neîncetat să ai grijă de tine și toată manifestarea slavei deșarte să o respingi cu inimă smerită (suspină către Domnul din toată inima: „Doamne, iată șarpele a ridicat din nou capul”), s-o alungi cu mânie și să strigi către Domnul: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul. Nu vreau, nu primesc, eliberează-mă de ea, dăruiește-mi să-mi văd păcatele mele”. 

Atunci când omul își vede faptele bune, ca fariseul, se află pe calea greșită. Adevărata cale este să-ți vezi păcatele tale nenumărate ca nisipul mării (Cuviosul Petru Damaschinul). 

Însă nu e nevoie să ne oprim la aceasta. Ci trebuie să ne convingem din propria experiență că omul singur nu are putere să-și vindece lepra sa. Atunci când omul se va convinge în mii de cazuri că nu poate respinge niciun păcat, se va smeri și va alerga la Unicul Mântuitor Iisus  Hristos, care a venit în lume ca să-l caute și să-l mântuiască pe  cel pierdut, adică pe acela care s-a văzut pe sine cuprins cu totul de păcate, cu totul în lepră sufletească, care a cunoscut că este el însuși lipsit de putere și nu e nimeni care l-ar putea afunda în scăldătoare. Iar la cei care se consideră sănătoși nu vine Doctorul sufletelor și al trupurilor. Nu cei sănătoși au nevoie de doctor. „Fiul Omului a venit să-i cheme nu pe cei drepți (care își închipuie aceasta, căci „nu este drept, nu este până la unul”), ci pe cei păcătoși la pocăință”. 

Noi, începătorii, lipsiți de experiență, care nu avem îndrumători duhovnicești, trebuie să știm un lucru: noi înșine nu putem să luptăm și să învingem patimile și pe draci, ci trebuie, în schimb, să luptăm împotriva lor pe măsura puterilor și neîncetat în timpul căderilor să-l chemăm în ajutor pe Domnul. „Înconjurându-mă m-au înconjurat (vrăjmașii și patimile), și cu numele Domnului i-am înfrânt pe ei”. Nici voi înșine prin puterile proprii și cu atât mai mult nici un alt om nu vă poate ajuta să le învingeți, ci numai Domnul. Prin urmare, trebuie să vă rugați mai mult cu evlavie, cu inimă înfrântă, mărturisindu-vă Domnului păcatele, patimile, neputința, cerându-i iertare și ajutor. Săvârșind o astfel de lucrare veți simți în curând ajutor și pace sufletească, o oarecare smerenie și hotărâre să răbdați toate pentru Domnul și pentru mântuire. 

Mai există un mijloc puternic în lupta împotriva tuturor păcatelor: în momentul în care ai căzut într-un oarecare păcat, mergi și spovedește-te înaintea  duhovnicului. Dacă nu se poate imediat, atunci la prima ocazie, nici într-un caz amânând până mâine sau mai mult! Cel care-și spovedește păcatele imediat și des, acela arată că urăște păcatul, îi este nesuferită robia diavolului și este hotărât să suporte rușinea din timpul spovedaniei ca să se curățe și să se izbăvească de păcat. Pentru aceasta primește de la Domnul nu doar iertarea păcatelor săvârșite, ci și putere de a lupta în continuare până la o biruință totală, fără să dobândească în cazul biruinței mândrie și o părere bună despre sine.

 

(Fragment din Egumenul Nicon Vorobiov, „Lupta cu păcatul”, în „Cum să te mântuiești în lumea contemporană”, editura Platytera, p. 137-138)