Nici un copil lăsat în urmă. Un cuplu adoptă toţi cei patru fraţi aflaţi într-o situaţie de „risc ridicat"

marți, 8 octombrie 2013

| | |



02 octombrie 2013 (LifeSiteNews) – Soţii Onufer ştiau că îşi doresc să facă o adopţie. Ştiau acest lucru de multă vreme, însă nu s-au aşteptat să primească spre adopţie patru copii aflaţi într-o situaţie de mare risc...şi toţi deodată.

După ce au vizitat China și au văzut copii trăind într-o în sărăcie extremă, Ryan și Erica au fost convinşi de faptul că adopţia făcea parte din chemarea lor ca şi cuplu.

„Ne-am dorit să adoptăm înainte de a avea proprii noştri copii biologici, astfel încât copiii adoptaţi să se simtă „aleşi”, nu ca și când ar fi fost vorba doar de un gând ulterior."

Pe măsură ce se apropia aniversarea de cinci ani a căsătoriei lor, au contactat o agenție de adopție și au început stresantul proces de completare a documentelor. Însă după doar două luni, s-au simțit conduşi într-o direcție diferită. Ei optaseră anterior atât pentru adopţia internă cât şi externă, dar speranțele s-au ruinat atunci când Haiti a închis porțile pentru adopțiile din afara ţării. Erica a sunat atunci la o agenție locală de plasament spre îngrijire sau adopţie și, curând după aceea, au semnat actele pentru începerea cursurilor de formare.

„Am decis că ne dorim să înfiem doi fraţi, sau cel mult trei”, a declarat ea pentru LifeSiteNews.

Cinci luni după ce demaraseră procedurile și înainte ca pregătirea lor să se fi încheiat, agenția de adopţie i-a lăsat Ericăi un mesaj vocal:

Știm că nu aţi terminat pregătirea și ar trebuie să mai aşteptaţi aproape un an pentru a primi spre adopţie, dar simțim ca acești copii se potrivesc perfect familiei voastre. Sunt patru copii.”


Mesajul le mai transmitea că acei copii au 1, 2, 3 și respectiv 6 ani și au nevoi speciale. Era vorba despre un regim de urgență. Un caz de mare risc.

„Am simţit imediat că trebuie să spun da”, ne-a spus Erica, „dar am fost îngrijorată de faptul că soţul meu nu ar fi simțit la fel. Aveam o camionetă și o mașină sport şi locuiam într-o casă mică. Nu aveam nimic din cele necesare creşterii a patru copii mici, cu atât mai mult a unor copii cu nevoi speciale”.

Ryan nu a ezitat. „Știam că aceştia sunt copiii noștri. Știam că trebuie să spunem da. Dumnezeu urma să descopere apoi cum!”

Patruzeci și cinci de minute mai târziu, patru copii au ajuns la ușa lor. Trei dintre ei nu puteau vorbi iar altul refuza să o facă. Cel mai tânăr, un băieţel de 12 luni, avea capul spart şi de abia putea să meargă de-a buşilea. El fusese găsit întins pe treptele de beton ale apartamentului în care locuia mama sa naturală. Cele două fetiţe, în vârstă de doi și trei ani, au fost găsite la o băcănie aflată la câteva blocuri distanţă de casa lor, mâncând ceea ce furaseră.

În următoarele două ore, agenția a finalizat evaluarea împreună cu Erica, în timp ce Ryan urmărea copiii prin casă, având grijă de ei, până când, în cele din urmă, au adormit, la aproape două dimineața.

Următoarele zile le-au petrecut făcând vizite de evaluare la mai mulţi doctori, tratând rana de la capul celui mic, malnutriţia şi dermatita de scutec a celei mai mici fetiţe, făcând drumuri la frizerie pentru a scăpa de păduchi şi nodurile din păr şi cumpărând o dubă. Au făcut, de asemenea, mai multe drumuri pentru a cumpăra haine noi, încălțăminte și lenjerie de pat, în entuziasmul tuturor celor patru copii.

Erica și Ryan știau că peste trei luni, instanța de judecată va decide dacă copiii se vor întoarce la mama lor naturală.

„Ne-am rugat pentru ea în fiecare zi, știind că Dumnezeu ne va ajuta să ne luăm rămas bun de la ei în cazul în care nu ar fi rămas la noi”, a declarat Erica, „însă în tot acest timp soțul meu spunea: „Aceștia sunt copiii noștri. Ei nu se vor duce acasă.  Ai încredere în mine.”

Două luni mai târziu, Erica a primit un apel telefonic. Era un funcţionar cu care nu mai vorbise niciodată. O ședință de judecată neașteptată avusese loc și drepturile părintești fuseseră reziliate.

„Pur și simplu! L-am sunat pe soțul meu și am rămas amândoi fără cuvinte, sărbătorind nouă şansă la viaţa a copiilor, dar, de asemenea, părându-ne rău pentru mama lor naturală şi rugându-ne ca Dumnezeu să îi ofere pace."

„Ultimii trei ani au fost cei mai grei din viața noastră", recunoaşte Erica. „Șaisprezece diagnostice de boli psihice pentru patru copii, trei boli cronice, terapeuţi, educarea lor , internări. Nervozitate. Piedici ...”

Și multă, multă bucurie...mai multă decât am crezut vreodată că este posibil.”

Cel mai mic dintre copii a reuşit să meargă până în braţele lui Ryan, a vorbit la 18 luni și a învăţat să folosească oliţa înainte de vârsta de doi ani, iar astăzi este fericit și sănătos. Fiica lor cea mai mică a stigat-o pe Erica, "Mami", din a doua zi și în termen de trei săptămâni era sănătoasă și bine hrănită, atașându-se cu ușurință de noua familie. Fiica lor cea mare, diagnosticată în spectrul autist, a primit un premiu pentru cel mai amabil copil din grupa ei și a terminat grădiniţa cu rezultate foarte bune.

Și cel mai mare dintre copii, care suferise abuzuri grave şi trecuse prin patru centre de plasament și șapte familii diferite, fiind deja familiarizat cu armele și bandele, se străduieşte în fiecare zi a fi „un om al lui Dumnezeu."

„Nu vom subestima niciodată darurile mari ce ne-au fost date. Suntem atât de binecuvântați. Spiritul de adopţie este atât de frumos și ne simțim atât de recunoscători pentru că îi putem iubi și îngriji pe copiii noștri „aleşi”, la fel cum și Tatăl nostru are grijă de noi.”

Un argument obişnit în favoarea avortului sună astfel: „Atât de mulți copii „nedoriți” sunt bătuți, abuzați, neglijați de către părinții lor sau ajung în centrele de plasament unde se întâmplă la fel sau mai rău. Asta este ceea ce vă doriţi? Nu ar fi fost mai bine că acei copii să nu se fi născut?”

Soţii Onufers stau ca o mustrare vie la adresa acestui argument. Niciunul dintre noi nu poate ști vreodată ce viața va avea un copil, indiferent de circumstanțele în care se naşte.

Miracole există şi se întâmplă în fiecare zi. Nici un copil nu este „nedorit”.


Prelucrare după LifeSiteNews

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com