Copil, binecuvântare, ucidere

joi, 24 octombrie 2013

| | |



de Jonathon van Maren, 19 august 2013

Din când în când, se întâmplă să citesc câte ceva care mă surprinde prin impactul pe care îl are. Marți, am dat peste un articol postat pe website-ul „Gender Focus” care începea aşa: „În această după-amiază am făcut un avort”.

Citind articolul din „Gender Focus”, cu titlul sfidăror „Realitatea mea: Experiența mea - avortul”, mi-a fost greu să nu simt cum realitatea acestei femei era, într-adevăr, una tristă. Când a văzut că testul de sarcină a ieșit pozitiv, a înjurat atât de zgomotos încât fata ei a auzit-o de la parterul casei. Însă, a știut imediat „ce voiam să fac, am știut ce trebuie să fac”.

Ceea ce credea că trebuie să facă era, bineînțeles, un avort. Avea nevoie de un doctor care să găsească acea mică ființă umană ce creștea în ea și să o scoată în bucăți. Aceasta, în cultura noastră, este considerată a fi o „nevoie”. Să fii însărcinată nu este ceva frumos, ci este o boală. Și avem pentru aceasta, o soluție letală, convenabilă, susținută de stat și mai ales eficientă. Pentru că fetusul, cel puțin acesta, nu se va mai întoarce. Aceasta deoarece el sau ea a fost o ființă umană irepetabilă, nemaiîntâlnită până atunci în istoria umanității și imposibil de întâlnit din acel moment înainte.

Ca reprezentanți pro-viaţă, susținem argumentul că avortul este o agresiune la adresa drepturilor omului pentru că pune în mod violent capăt vieții unei ființe umane. Nu apelăm la religie pentru a ne susține punctul de vedere dar citind o poveste ca aceasta, nu pot să mă abțin să nu mă gândesc cât de tragic este că societatea noastră a denaturat și a distrus complet conceptul de dragoste. Este una din cele mai mari minuni ale lui Dumnezeu ca atunci când doi oameni se iubesc, acea dragoste să nască o ființă complet nouă. Acum însă această ființă este privită ca o amenințare, ca un inconvenient, sau chiar ca un parazit, cum spun unii. Dumnezeu face ca prin interacțiunile umane să apară ființe unice, irepetabile, iar noi cioplim violent pe corpurile lor mici „Returnat expeditorului” și le aruncăm înapoi în eternitate. Mă înfior gândindu-mă cum se vor duce aceste minuni ale lui Dumnezeu, aceste milioane și milioane de suflete sus, înaintea Ziditorului după o viață atât de scurtă pe pământ, curmată brusc de mâinile însângerate ale celor ce au rămas jos.

Copiii erau considerați odinioară binecuvântări. Copiii erau considerați viitorul, nu un obstacol în calea viitorului. Dragostea noastră nu mai are loc astăzi pentru alții, ea trebuie să fie sterilă ca să poată fi împlinită. Este un aspect interesant și morbid în același timp, de reținut anume că rădăcina cuvântului carnalitate și carnaj este aceeași cu latinescul „carne”. Astăzi se vede înfricoșător de des cum dragostea a fost înlocuită de carnalitate și cum carnajul a apărut ca o consecință inevitabilă a ei.

Sursa: LifeSiteNews
Traducere: Iulia Elena Catargiu


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com