Apel la mobilizare: Iniţiativa Cetăţenească Europeană „Unul dintre Noi” denunţă negarea democraţiei

luni, 21 octombrie 2013

| | |



Pe parcursul anului, 2013 declarat de Parlamentul European ca „Anul cetăţeanului”, Iniţiativa legislativă cetăţeneasca europeană pro-life „Unul dintre noi” a atras mai mult de 1.300.000 de cetăţeni din întreaga Uniune Europeană. În România, numărul celor care formează Lista Poporului Vieţii a depăşit de 100.000.

Înainte de termenul limită de strângere a semnăturilor, 1 noiembrie, pe agenda sesiunii parlamentare de la Brussels este propus spre dezbatere şi votare pe 22 octombrie un proiect de raport al Comisiei pentru drepturile femeii şi egalitate de gen 2013/2040 (INC), proiectul de Rezoluţie Estrela, prin care sunt incluse măsuri de susţinere financiară a programelor ameninţând viaţa embrionului uman, adică în contradicție cu inițiativa „Unul dintre Noi”.

Autoarea de facto a textului Estrela este Vicky Clayes, președinta pentru Europa a Planned Parenthood (Federația Internațională a Paternității Planificate, cel mai mare business de avorturi și contracepție din lume (citiți aici câteva articole). Ea a recunoscut acest lucru în timpul prezentării de către Parlamentul European a unui raport privind accesul femeilor la metode moderne de contracepție.

Alături de alţi observatori ai instituţiilor europene, dr. Gregor Puppinck, director al Centrului European pentru Lege și Justiție și co-inițiator al „Unul dintre noi” trage un semnal de alarmă:

„Acest proiect de rezoluție depăşeşte competența Uniunii Europene, care permite statelor membre să legifereze problemele de bioetică. Finanţările politicilor europene de dezvoltare care încurajează avortul sunt problematice. De mai mulți ani, s-au discutat programele de avort sau sterilizare forțată sau avorturi selective în țări cum sunt China sau India.

Mai mult de 1,3 milioane de persoane din Europa, semnatare ale Inițiativei cetăţeneşti europene „Unul dintre noi”, cer tocmai încetarea finanțării programelor Uniunii Europene care ameninţă fiinţele umane deja concepute.

Deputații europeni trebuie să țină cont de aceasta mobilizare masivă a cetățenilor din întreaga Europă şi să o ia în considerare, altfel vor nega democrația. Cum este posibil să fie abordata astfel această problematică, atunci când cetățenii europeni cer Comisiei Europene să ia poziţie faţă de aceeaşi problematică?”

În România, pentru Iniţiativa cetăţeneasca „Unul dintre noi”, susţinută de Biserica Ortodoxă Romana, alături de participantele la Consiliul Consultativ al Cultelor şi numeroase ONG-uri, au semnat mai mult de 100 000 de persoane.

Reprezentanţa Patriarhiei Române pe lângă instituţiile europene şi Comisia Episcopatelor (Romano-Catolice) din Europa (COMECE) au susţinut activ amendarea, în Parlamentul European a articolelor care privesc aspecte etice (în special problema finanţării cercetării pe embrioni umani) ale noului program cadru de cercetare 2014-2020 – Orizont 2020.

Toţi aceşti semnatari îi interpelează pe politicienii români şi pe cei europeni, ca să ţină cont de opinia lor din acest moment până la votul din 22 octombrie şi apoi până la termenul de terminare a fazei de strângere a semnăturilor, 1 noiembrie 2013.

CUM NE PUTEM OPUNE REZOLUŢIEI ESTRELA?

-cereţi preşedintelui Parlamentului European să retragă proiectul de rezoluţie de pe ordinea de zi a sesiunii plenare, deoarece textul nu se încadrează domeniul de competente ale Uniunii. (Markus Winkler este Şef de Cabinet: 0032 2 28 40 737, markus.winkler @ europarl.europa.eu )
-cereţi Partidului Popular European (PPE) să respingă textul: joseph.daul @ europarl.europa.eu; 0032-2-2840662 (PPE, cel mai mare grup parlamentar din PE, se opune rezoluției, la fel EFD – Euroscepticii și ECR – Conservatorii; este de așteptat ca Socialiștii, extrema stângă și Verzii să voteze favorabil; poate și Liberalii)

Pe FB (https://www.facebook.com/unuldintrenoi.bucuresti) găsiţi informaţii despre cum am încercat să îi informăm pe europarlamentarii romani de la Brussels.

Mai jos, lista de contacte pentru europarlamentarii români.

Vă invităm să îi inundaţi cu mesaje!
Doamne ajută!
Cu mulţumiri,

Daniela Paun
coordonator Romania (pro bono publicum)
ICE „Unul dintre noi”

PPE (Populari)


sebastianvalentin.bodu@europarl.europa.eu,
csaba.sogor@europarl.europa.eu,
laszlo.tokes@europarl.europa.eu,

SOC (Socialiști)

silviaadriana.ticau@europarl.europa.eu,

ALDE (Liberali)

renate.weber@europarl.europa.eu,
ovidiu.silaghi@europarl.europa.eu, o.silaghi@gmail.com,
contact@hellvig.ro, eduard.hellvig@europarl.europa.eu,

Non-afiliați




Sursă: Cultura vieţii