18 octombrie 2013 - Prima adopţie homoparentală din Franţa

joi, 31 octombrie 2013

| | |



Deşi lentă şi cu tribunalele suprosolicitate, justiţia franceză a reuşit ca în două luni, prin Tribunalul Înaltei Curţi al oraşului Lille, să acorde „soţiei” unei femei, mamă a doua fetiţe, adopţia acestora.

Copiii, Laure şi Lise, sunt născute ca urmare a inseminării artificiale cu donator necunoscut, procedură totuşi ilegală în Franţa, de vreme ce aceasta este rezervată cuplurilor căsătorite sau celor aflate în concubinaj, ce convieţuiesc de cel puţin doi ani şi la care s-a constatat medical infertilitatea sau o maladie gravă ereditară.

La ora actuală, se pare deci că „soţiile” lesbiene nu pot accede la inseminare artificială în Franta, cu excepţia cazului în care, iar astăzi totul pare posibil, fertilitatea intrinsecă a relației homosexuale să poată fi considerată eligibilă pentru tehnologii de reproducere asistată pentru femeile care o cer. Dar, pentru moment, nu s-a ajuns aici şi astfel, adoptarea copiilor de către „soț" se sprijină, acum ca şi în viitor, ori de câte ori copiii se nasc în urma inseminării cu donator, pe recunoaşterea unui drept ce are la bază o practică ilegală.

Nu cred că se mai poate spune de acum înainte că în Franţa, maxima juridică „Nimeni nu poate invoca în susţinerea intereselor sale propria sa culpă” este încă de actualitate.

Chiar dacă Laure şi Lise pot afla identitatea tatălui lor, toate legăturile – familiale, juridice, de autoritate, de indemnizaţie alimentară – sunt de acum înainte rupte, iar copii sunt consideraţi, prin ficţiunea juridică a adopţiei, ca neavînd alţi părinţi decât cele „două mame”.

Cine dintre Caroline şi Pascale A., cele două femei „căsătorite” în iunie, va fi mama biologică? Cuplul nu a vrut să răspundă acestei întrebări, ele lăsând de altfel publicitatea făcută cazului lor să fie gestionată de asociaţia homosexualilor si lesbienelor din care fac parte. Aceasta a aşteptat decizia Curţii Constituţionale din 18 octombrie, care a respins cererea la dreptul la obiecţia din motive de conştiinţă, pentru a alerta mass-media.

Cererea de adopţie a fost depusă la Tribunalul Districtual din Lille de către cele două două femei „imediat” după „căsătoria” lor din iunie și a primit un răspuns pozitiv într-un timp extrem de scurt - mai puțin de două luni - de la judecătorul pentru Afaceri familiale. Asociațiile de lobby sunt nespus de bucuroase: odată pentru rapiditatea deciziei, dar şi pentru că este o premieră, iar apoi pentru că este o decizie cu „un impact enorm”, aşa cum arată Doan Luu, responsabil media al APGL (Association des Parents et Futurs Parents Gays et Lesbiens – Asociația Părinților și a Viitorilor Părinți Gay și Lesbiene). LGBT vorbește, de asemenea, de un „mare pas înainte”.

Chiar şi aşa, asociaţiile nu sunt satisfăcute pentru că venirea înaintea judecătorului rămâne obligatorie pentru soţ(ie), în vederea adopţiei.

„APGL regretă că această primă formă de recunoaștere a familiilor de același sex se stabileşte printr-o cerere la finalul unei proceduri care a implicat procurorul republicii şi în care o anchetă socială poate fi solicitată de către judecător. Copiii noștri nu au nevoie de o hotărâre judecătorească ca să știe cine sunt părinții lor!”

Asociaţia reclamă, prin urmare, mereu ceea ce nu a obţinut de prima dată prin cerinţele legii Taubira: extensia „prezumţiei de paternitate”, care face din soţul legitim căsătorit tatăl legal al tututor copiilor născuţi de femeia sa, a cărei maternitate este întotdeauna certă (afară de substituirea de copil, dar să nu mergem în prea multe amănunte, să nu tăiem firul în patru).

Prezumţia de paternitate avea ca scop să protejeze familia legitimă şi să asigure stabilitatea acesteia în societate, lăsând câţiva copii adulterini să se strecoare şi să fie consideraţi ca şi legitimi, deşi nu erau.

Dar se ştie că drepturile prioritare recunoscute copiilor legitimi au fost demontate succesiv până când au ajuns să nu mai însemne mare lucru.

Chiar şi aşa, presupunînd că partenera unei femei poate fi „adevărata mamă” a copilului născut de „soţia sa”, totuşi se impinge un pic mai departe butonul de răstălmăcire a dreptului (să nu mai vorbim de ceea ce poate fi în realitate).

Ce va fi, vom vedea.

În ceea ce priveşte cuplurile căsătorite de bărbaţi, aşteptăm să vedem ce se inventează.


Traducere: Ştefan Daniel Todor


Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com