1 milion de europeni vor protejarea dreptului la viață al animalelor, lăsând, indirect, neprotejat pe cel al omului

luni, 28 octombrie 2013

| | |




de J.C. von Krempach, 22 octombrie 2013
 


Am postat recent ştirea conform căreia iniţiativa „Unul dintre noi”, a primit sprijinul a 1,4 milioane de cetățeni care solicită UE oprirea finanţării avorturilor. Aceasta este doar a doua astfel de inițiativă ce reuşeşte să treacă pragul de un milion de semnături şi care obligă astfel instituția UE să dezbată cererea într-o procedură publică oficială.

Se pare că acum există o a treia inițiativă ce se apropie de pragul magic de un milion de semnături. Se numeşte „Stop vivisecțieiși susține că a colectat mai mult de 997.000 de semnături cu doar 10 zile înainte de închiderea petiţei. Se pare că acesta va trece pragul in extremis – dar rămâne, desigur, de văzut ce va rămâne din cele peste 1 milion de semnături după ce acestea vor fi validate.

Principala cerere a petiţiei „Stop vivisecției” este ca „experimentele şi vivisecţiile pe animale să fie considerate, fără umbră de îndoială, ca o practică intolerabilă” și, prin urmare, să fie scoase în afara legii. Astfel, inițiativa solicită UE să „abroge Directiva 2010/63/UE privind protecția animalelor utilizate în scopuri științifice” și să „prezinte o nouă propunere adaptată pentru interzicerea experimentelor pe animale, prin utilizarea obligatorie – în cercetarea biomedicală și toxicologică – a datelor concepute special pentru oameni și nu pentru animale”.

Ambele petiţii, „Unul dintre noi” și „Stop vivisecției”, au în comun o preocupare reală pentru „ființele simțitoare și lipsite de apărare” (pentru a folosi expresia găsită pe situl „Stop vivisecției”). Prin urmare, respect pe deplin buna intenție a lor, deși eu cred că un copil nenăscut, fiind dotat cu demnitate umană este cu siguranță mult mai demn de protecție decât orice animal. Dar asta, desigur, nu înseamnă că animalele nu sunt demne de protecție.

Cu toate acestea, nu am semnat acea petiție. De ce nu? Pentru că ceea ce se cere este cu totul lipsit de sens.

Primul punct al petiţiei este abrogarea Directivei 2010/63/UE . Dar oricine aruncă o privire asupra ei va observa că acesta conține doar un set de standarde minime pentru protecția animalelor. Pe de o parte, nimeni nu este obligat, în virtutea directivei valabile în prezent, să efectueze experimente științifice pe animale, iar pe de altă parte, statele membre au libertatea de a adopta sau de a menține norme mai stricte (adică mai restrictive) cu privire la aceste experimente. Singurul scop al directivei este ca cei care efectuează astfel de experimente să respecte anumite cerințe minime: ei trebuie să facă dovada că experimentul este cu adevărat necesar și trebuie să se asigure că suferința animalelor este limitată la un nivel minim . Cu alte cuvinte, directiva este o măsură (poate imperfectă), pentru protejarea animalelor. În cazul în care nu este suficient de bună, ar trebui să facă propuneri de îmbunătățire. Dar cererea de abrogare a ei este pur și simplu lipsită de sens: în loc să oprească experimentele pe animale nu s-ar face decât să se elimine o barieră importantă către acestea. Dacă această directivă nu ar fi existat, statele membre ar putut permite vivisecțiile fără aceste restricții stabilite ca un standard minim UE. În acest sens, cererea solicită ceva care contrazice scopul declarat.

Este adevărat că petiția nu se oprește aici. Ca urmare a abrogării directivei în vigoare, se solicită o legislație care să oprească experimentele pe animale pentru totdeauna.

Dar o astfel de cerere radicală ridică nişte întrebări importante. Experimentele pe animale nu se efectuează de distracţie, ci servesc unui scop: de a garanta că produsele noi (cum ar fi medicamentele, cosmeticele, produsele chimice, agro-chimice etc.) sunt sigure pentru uz uman. Fără testarea lor pe animale, aceste produse ar trebui să fie testate pe oameni sau să fie introduse pe piață fără testare (ceea ce este cam acelaşi lucru). Sau, ca a treia posibilitate, nu ar mai fi produse noi.

Ceea ce mi se pare atât de regretabil legat de petiţia „Stop vivisecției” este abordarea simplistă și ne-constructivă. Autorii ar fi trebuit să facă efortul de a înainta o propunere concretă și realistă referitoare la modul de îmbunătățire a legislației existente. Dar a spune că nu ar trebui să existe experimente pe animale este echivalent cu a spune că ființele umane ar trebui să fie folosite pe post de cobai. Iar asta nu este doar o prostie, dar este vorba de iresponsabilitate. Și în loc de a fi pro-animale, aceasta este, de fapt, anti-umană.

Apropo, care sunt ființele umane ce ar trebui să fie utilizate pentru astfel de experimente? Este vorba cumva despre „surplusul” de embrioni rămaşi de la procedurile de procreere asistate?

Desigur, atunci când te uiți pentru un răspuns la aceste întrebări pe situl „Stop vivisecției”, nu îl vei găsi acolo. Dar poate că asta nu este o coincidență...


Sursă: Turtle Bay and Beyond

Căutăm voluntari care să traducă articole din engleză, franceză, spaniolă, italiană sau rusă. Pentru detalii puteţi scrie pe adresa: redactievremuri@gmail.com