Disputa dintre preotul catolic Frank Pavone, fondatorul asociaţiei Preoţi pentru Viaţă, şi senatoarea catolică Nancy Pelosi

luni, 29 iulie 2013

| | |


În spațiul catolic există o serie întreagă de clerici și laici care se consideră fideli credinței catolice dar o contrazic public în diferite probleme sociale. Cel mai surprinzător este susținerea fermă a apartenenței la Biserica Catolică și, în același timp, susținerea fermă a avortului. 

Această atitudine este ilustrată cel mai bine de Nancy Pelosi, fosta președintă a Camerei Reprezentanților din SUA (cea mai înaltă funcție deținută de o femeie până în prezent în SUA ), mamă a cinci copii, care a votat constant pentru orice lege favorabilă dezvoltării avortului și împotriva oricărei legi care ar diminua numărul de avorturi ori promovarea lui în străinătate de către SUA. Aceeași atitudine contrară tradiției religioase de la care se revendică o are în privința normalizării și promovării homosexualității în SUA și în toată lumea.

 Lipsa ei de bună credință este evidentă în modul în care a tratat scrisoarea pe care i-a adresat-o preotul catolic Frank Pavone, fondatorul organizației Preoți pentru Viață din SUA. Ignorând argumentele, ea a preferat atacul la persoană, numindu-l isteric și arogant pe autor.



articol semnat de John Jalsevac, LifeSiteNews, 25 iunie 2013


Fosta Preşedintă a Camerei Reprezentanţilor a SUA, Nancy Pelosi, a luat în derâdere scrisoarea prin care Părintele Frank Pavone, fondatorul Priest for Life (Preoţi pentru Viaţă), îi cere  auto-proclamatei catolice să renunţe la puternicele sale opinii în favoarea avortului.

În cadrul unui interviu din Think Progress, Pelosi afirmase că priveşte purtarea lui Pavone ca fiind una isterică, spunând: „Câtă aroganţă! E ca şi ceva antic, medieval.” Ea a adăugat că deşi înţelege ceea ce Biserica Catolică învaţă despre avort, „credinţa mea este alta faţă de poziţia lor”.

Părintele Pavone a formulat scrisoarea drept răspuns la comentariile recente ale lui Pelosi în care descrie subiectul avortului în ultimele luni de sarcină drept „teren sacru”. Ea a făcut aceste remarci ca şi răspuns la întrebarea unui reporter referitor la legea adoptată de Camera Repezentanţilor ce interzice avortul în ultimele luni de sarcină.

În timpul convorbirii, Pelosi s-a descris drept o „catolică practicantă şi respectuoasă”, dar şi-a exprimat opoziţia faţă de lege, zicând: „Aceasta nu ar trebui să aibă nimic de-a face cu politica".

În scrisoarea lui, Pavone scrisese: „Dnă Pelosi, timp de decenii aţi mers prea departe trădând şi denaturând credinţa catolică precum şi responsabilităţile funcţiei publice. Ne-am săturat de asta. Ori vă îndepliniţi sarcinile ca un funcţionar public şi cetăţean catolic, ori aveţi onestitatea de a renunţa în mod oficial la ele."

În cadrul interviului cu Think Progress, Pelosi a pus accentul pe următoarele: „Credinţa mea e foarte profundă şi aşa a fost de-a lungul întregii mele vieţi. Îmi iubesc credinţa iar aceasta nu are nici o legătură cu oricine este el (părintele Frank Pavone)."

Ea a adăugat: „Pe când mă maturizam, Biserica m-a învăţat că orice persoană are o voinţă proprie şi are responsabilitatea de a trăi după un standard moral. Iar eu respect gândirea femeilor. Faptul, că acest preot crede că judecata lui ar trebui să fie şi judeca unei femei, mi se pare absolut ridicol. Dar, totuşi, aceasta este ceea ce afirmă ei."

Ea a spus că mai degrabă, faţă de ceea ce promovează Biserica Catolică, credinţa ei este: „Hristos este Mântuitorul meu, Biserica este Biserica Lui şi nu are nimic de-a face cu Priest for Life...”

Ea a concluzionat spunând că nici nu ar lua în considerare" ce a scris părintele Pavone în scrisoarea lui. „A fost o remarcă foarte emoţională. Dacă ar fi fost mai intelectuală poate i-aş fi acordat atenţie. El a acţionat în mod isteric.”

Părintele Pavone o acuzase pe Pelosi că şi-ar fi „bătut joc de credinţa catolică şi de zecile de milioane de americani care se consideră „catolici practicanţi şi respectuoşi" şi care văd în uciderea copiilor - fie înăuntrul, fie în afară uterului - un fapt reprobabil".

„Oricare ar fi credinţa catolică pe care dvs. pretindeţi că o respectaţi şi practicaţi, nu este credinţa pe care o promovează Biserica Catolică", a scris acesta. „Şi vorbesc în numele a nenumăraţi catolici atunci când spun că e vremea să nu mai ziceţi că ar fi aşa."


Traducere: Hemcinschi Flavia-Maria
Sursă: LifeSiteNews