O agenție scoțiană de adopții este amenințată cu închiderea pentru că nu oferă copii spre adopții homosexualilor / Cea mai tânără dictatură (4)

sâmbătă, 15 iunie 2013

| | |


12 iunie 2013. Încă o agenție catolică din Marea Britanie este amenințată cu închiderea de către guvern pentru că refuză să se alinieze liniei guvernului de a sprijini agenda politică a mișcării homosexualilor.

St. Margaret’s Children and Family Care Society, asociată cu arhidioceza catolică de Glasgow, a pierdut într-o primă etapă în procesul său cu agenția guvernamentală pentru binefacere, organismul care supraveghează și agențiile de adopții, care i-a cerut să renunțe la politica de a încredința copii doar familiilor formate din mamă și tată care sunt căsătoriți de cel puțin doi ani.

Oficiul Scoțian pentru Reglementarea Activităților de Binefacere susține că agenția St. Margaret încalcă legea Actul de Egalitate din 2010, prin politica sa de „discriminare ilegală” a cuplurilor de același sex. Agenția și-a menținut poziția, spunând că va lupta contra deciziei Oficiului. Un angajat al agenției St. Margaret a declarat că „cea mai mare ironie este că aparent în numele toleranței, organizații ca St. Margaret nu mai sunt tolerate”.

Brian McGuigan, un membru al conducerii agenției, a spus că „originea și identitatea agenției sunt inseparabile de valorile și morala Bisericii Catolice în ceea ce privește căsătoria și familia.” El a adăugat că amenințarea cu închiderea agenției nu are legătură cu egalitatea ori diversitatea, cu libertatea de credință și de conștiință.

În raportul anual al agenției se arată că „Țara noastră este pe punctul de a declara ilegală opinia  că, acolo unde este posibil, fiecare copil merita o mamă și un tată.”

Agenția St. Margaret este susținută de Arhiepiscopul Philip Tartaglia de Glasgow și de multe persoane din comunitatea catolică din Scoția. Arhiepiscopul a descris St. Margaret ca fiind o comoară a Bisericii din Scoția.”

La o manifestație la Catedrala Sf. Andrei, acesta a adăugat: „toată Biserica este unită în sprijinul muncii agenției St. Margaret și sperăm că bunul simț va prevala și se va permite să continue să ajute copiii din Scoția care au nevoie de familii iubitoare.”

Foarte puține dintre agențiile de adopție care au avut ca punct de plecare instituții religioase din Marea Britanie au supraviețuit cu păstrarea afilierii religioase după epurarea inițiată în 2007, când guvernul laburist de atunci a inclus orientarea sexuală”, ca unul dintre motivele pentru care este interzisă „discriminarea”, în Actul de Egalitate.

Un purtător de cuvânt al Consiliului Local din Glasgow, care promovează adopția de către homosexuali printr-o campanie de publicitate, a declarat în timp ce directorul agenției St. Margaret are dreptul la opiniile sale, „acestea nu sunt împărtășite de către toate sectoarele societății civile și nici de Consiliul Local.

Cu toate acestea, agenția va face apel la Tribunalul Scoțian pentru Binefacere și, dacă este necesar, este pregătită să meargă la Curtea Supremă de Justiție din Scoția.