Maica Benedicta - Zoe Dumitrescu-Bușulenga - conferința ”Lumina crucificată”

Maica Benedicta - Zoe Dumitrescu-Bușulenga

         

Ţara noastră a avut o tradiţie pe care a ţinut-o trează prin secole, o tradiţie care ne-a ţinut uniţi, într-o solidaritate excep­ţională: solidaritatea credinţei. Dacă această legătură intimă spirituală nu ne-ar fi ţinut, am fi căzut pradă opresiunilor externe, care veneau din toate părţile. Un istoric spunea că cel mai bine­voitor vecin al Ţărilor Române a fost Marea Neagră. Veneau toţi peste noi; noi luptam şi învingeam sau eram învinşi. Aşa s-a scris istoria noastră, într-un fel cu totul specific, pe care nu l-au trăit alte neamuri. Ne-a fost nouă dat să stăm aici, la răscruce de drumuri şi de invazii.

Şi-am răbdat, şi-am trăit, şi-am supravieţuit datorită credinţei, fără nici un fel de îndoială. (...)

Vă amintiţi ce importantă era pentru domnitorii noştri credinţa? Toţi aveau sfetnici mitropoliţi, sau arhimandriţi, sau alţi reprezen­tanţi ai Bisericii, care îi sfătuiau, pe care îi stimau, şi cărora li se supuneau. Şi acei mari prelaţi, cum au fost şi cei care au condus şi cultura, erau atât de dăruiţi creştinătăţii, încât aş zice că ei dictau, dincolo de interesele boierilor, apărarea rădăcinii noas­tre care a fost dintotdeauna Hristos. El şi Măicuţa Lui ne-au ţinut.

Această istorie trebuie cumva ţinută trează, tocmai pentru aceas­tă unitate a rădăcinii. Suntem obligaţi de marile valori pe care le-am dat în cultura care îşi trage seva din viaţa bisericească. Valo­rile noastre s-au menţinut datorită acestei conştiinţe comune a apar­tenenţei noastre la o rădăcină hristică. (...)

Ei bine, sigur, că viaţa moder­nă şi, în orice caz evoluţia teh­nologiei a mai zguduit din mentali­tatea unora, zăpăcindu-le minţile.

Acestea acaparează admiraţia tinerilor. Ei sunt fascinaţi de com­putere, de internet, de televiziune şi, în primul rând, de imagine. Acum este o luptă foarte strânsă între civilizaţia imaginii şi cea a cuvântului. Eu una nu sunt pentru computer, pentru că tinde la ro­botizare şi la o desfiinţare a cu­vântului prin imagine. Eu sunt din civilizaţia Guttenberg; eu nu fac parte din dinastia computerelor. Din nefericire, presimt că era logosului va fi înlocuită de era imaginii. Acest lucru poate aduce după sine consecinţe dezastruoase în spiritualitatea omenirii. Nici chiar icoanei, atât de agresate de imagi­nile de consum, nu-i va fi uşoară lupta. Ne confruntăm cu o perfidă tehnică new-age-istă de extirpare a trecutului; ni se propune doar prezentul simplu, fără rădăcini şi fără perspective. Or, cuvântul vine din Cuvântul Hristos. Şi El este lumină. Aici este paradoxul: în întunericul veacului nostru, când avem atât de multă nevoie de lumină, noi vrem să abolim Lumina. (...)

Mi-am propus ca în timpul acestui post să meditez mai mult la unele pasaje din Canoanele de pocăinţă. Sunt multe referiri la Lumină. Domnul este văzut ioaneic drept Lumina, dătător de lumină, izvor de lumină. Întreaga imnografie, acatistele şi para­clisele, argumente liturgice, dog­matice, scripturistice pledează pentru un Hristos înviat, cu trup spiritualizat, luminos. Această haină de lumină ne-o dă El la botez. Însuşi Domnul este ţesăto­rul acestei haine de lumină, pe care trebuie s-o purtăm cu dem­nitate.

”Lumina crucificată” – conferință ţinută la Galaţi la invitația ASCOR, text prescurtat publicat în ”Călăuza ortodoxă”, periodic al Episcopiei Dunării de Jos, aprilie 2001, p. 12-13.