În urmă cu aproximativ 7 ani, fratele meu a murit.
Suferea de sindromul Down. A trăit doar optsprezece săptămâni dar, în acest răstimp,
mi-a oferit şansa de a înţelege că, într-adevăr, orice viaţă este nepreţuită.
Fiind unul din cei 6 copii în viaţă la vremea respectivă,
am fost bucuroasă când părinţii ne-au dat vestea că Robert urma să se nască.
Aveam aproape 12 ani. O săptămână mai târziu ni s-a spus că Robert suferea de
sindromul Down. Am fost trişti la început, dar, mai mult decât trişti, eram
nesiguri cu privire la ceea ce ne rezervă viitorul. Fiind o familie care preţuieşte
viaţa, aveam să întâmpinăm noul membru în orice condiţii. Însă, curând după ce
s-a născut, a venit vremea ca Robert să ne lase în urmă, întrucât Dumnezeu îl
chemase ACASĂ.
În anii ce au urmat scurtei călătorii a lui Robert
prin această viaţă, am învăţat multe lucruri despre sindromul Down şi am ajuns
să iubesc poveştile extraordinare ale oamenilor care au sfidat imposibilul.
Cu toate acestea, frumoasele lor poveşti sunt umbrite
de măcelul mut al celor care ar fi putut fi următoarea persoană afectată de
sindromul Down, care să sfideze, la rândul ei, statisticile. Cele mai
zguduitoare statistici pe care le-am descoperit relevă faptul că peste 90% din
copiii nenăscuţi diagnosticaţi cu sindromul Down, sunt avortaţi. Să ne gândim
puţin la acest aspect: la fiecare copil născut cu sindromul Down, alţi nouă
exact ca el au fost avortaţi în mod intenţionat. E o tragedie ce se întâmplă!
N-am cunoscut niciodată destul de bine o persoană cu
sindromul Down, dar existau mari şanse ca să o fi putut cunoaşte. Cu toate
acestea, sunt atât de mulţi membri ai generaţiei mele care au fost avortaţi, încât
următoarea generaţie se micşorează văzând cu ochii. Tragedia nu constă doar în
faptul că pierdem oameni, ci în faptul că îi pierdem pe unii dintre cei mai
adorabili oameni din America. Zâmbetul şi râsul sunt în egală măsură de
contagioase, iar oamenii cu sindromul Down adesea le au din plin şi le împărtăşesc
cu generozitate. Este atât de trist faptul că ţara noastră se lipseşte de
această bucurie, prezentată în materialul video de mai jos, pus la dispoziţie
de Coaliţia Internaţională pentru oamenii cu Sindromul Down, pentru a comemora
Ziua Mondială a Sindromului Down.
Societatea noastră se
fereştede multe ori de oamenii asemenea
fratelui meu, Robert, care nu se încadrează în canoanele normalităţii. Însă, ca
o ironie, exact individualitatea fiecăruia dintre noi este elementul care ne
conduce societatea către prosperitate. Nu diferenţele dintre noi sunt cele care
ne oferă sau ne interzic dreptul la viaţă. Importantă este esenţa fiecăruia
dintre noi. Persoanele care suferă de sindromul Down sunt percepute de către
societatea noastră ca fiind diferite faţă de ceea ce este etichetat drept
“normal”, însă ele sunt exact ca oricare dintre noi. Ne sunt rude. Lucrează în
diferite domenii. Îi iubim. Sunt frumoşi. Şi merită să trăiască.
Traducere: Diana Orzan
Sursă: http://liveactionnews.org
0 comments:
Trimiteți un comentariu