O sâmbătă în închisoare Vizite la fostele închisori comuniste Jilava şi Piteşti

joi, 11 aprilie 2013

| | |


Într-o perioadă în care puţini români au ocazia să viziteze închisorile României comuniste, Centrul de Studii în Istorie Contemporană caută să vină în întâmpinarea interesului publicului larg organizând o serie de şapte vizite la Fortul 13 – Jilava şi la fosta închisoare de la Piteşti, în perioada aprilie-octombrie 2013, cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer şi al Fundaţiei Sfinţii Închisorilor.

Participanţii la „O sâmbătă în închisoare” vor putea vedea locurile prin care au trecut peste 600 000 de deţinuţi politici şi camerele în care aproximativ 1000 de persoane au fost supuse „reeducării prin tortură”, însoţiti fiind de supravieţuitori sau de istorici ai perioadei comuniste, care vor oferi explicaţii pe întreaga perioadă a vizitei.

Prima dintre vizite va avea loc pe data de 20 aprilie 2013, iar pentru a lua parte la aceasta vă rugăm să completaţi formularul de mai jos şi să-l trimiteţi la adresa alina.urs@istoriecontemporana.ro. Pentru cei selectaţi, participarea este gratuită. Traseul excursiei va fi Bucureşti – Jilava – Piteşti – Bucureşti.

Prima oprire va fi la închisoarea Jilava – Fortul 13 care, între 1948 şi 1964, a avut rolul de penitenciar de tranzit şi de triere a „deţinuţilor contrarevoluţionari”, bărbaţi, femei şi minori. Aceştia puteau fi închişi aici temporar, pentru perioade de câteva luni, în aşteptarea încheierii procesului, pentru a efectua transferul între închisori şi lagăre de muncă sau pentru a participa la anchetele Securităţii. Astfel, se poate afirma cu certitudine că aproape toţi cei peste 600 000 de deţinuţi politici din România au trecut, la un moment dat, prin închisoarea de la Jilava.

A doua oprire va fi la clădirea fostei închisori din Piteşti, care astăzi aparţine unui grup de firme private şi este neaccesibilă publicului larg fără acordul proprietarilor. Cea mai modernă închisoare a României în perioada interbelică, a fost transformată, odată cu instaurarea regimului comunist, într-o destinaţie pentru studenţii arestaţi din motive politice. Între noiembrie 1949 şi mai 1951, a fost principalul loc de desfăşurare al „reeducării prin tortură”, în care cel puţin 10 studenţi şi-au găsit sfârşitul. A funcţionat însă ca penitenciar până în 1977, când clădirea a fost trecută în proprietatea unui trust de construcţii. Astăzi doar o mică parte din ea mai păstrează condiţii asemănătoare cu ale unei foste închisori. Capul T-ului şi corpul administrativ au fost declarate monument istoric în 2009 şi vor fi vizitate de către participanţi.

Cei selectaţi pentru a participa la „O sâmbătă în închisoare” vor fi anunţaţi prin email pe data de 13.04.2013, urmând să ne confirme prezenţa până pe data de 15.04.2013.

Vă rugăm să luaţi în considerare faptul că, pentru a putea vizita Fortul 13, participanţii vor avea nevoie de un act de identitate valid, a cărui serie şi număr va trebui transmisă organizatorilor în prealabil.

1. Termenul limită de trimitere a formularelor: 11 aprilie 2013

2. Anunţarea participanţilor la prima vizită din seria „O sâmbătă în închisoare”: 13 aprilie 2013

3. Confirmarea prezenţei: 13-15 aprilie 2013

4. „O sâmbătă în închisoare”: 20 aprilie 2013

Pentru informaţii legate de acest proiect, ne puteţi scrie la adresa mailto:alina.urs@istoriecontemporana.ro