Duminica Floriilor

sâmbătă, 27 aprilie 2013

| | |



APOSTOLUL

FILIPENI 4, 4-9;

Fraţilor, bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă! Îngăduinţa voastră să se facă ştiută tuturor oamenilor. Domnul este aproape. Nu vă împovăraţi cu nici o grijă. Ci întru toate, prin închinăciune şi prin rugă cu mulţumire, cererile voastre să fie arătate lui Dumnezeu. Şi pacea lui Dumnezeu, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile voastre şi cugetele voastre, întru Hristos Iisus. Mai departe, fraţilor, câte sunt adevărate, câte sunt de cinste, câte sunt drepte, câte sunt curate, câte sunt vrednice de iubit, câte sunt cu nume bun, orice virtute şi orice laudă, la acestea să vă fie gândul. Cele ce aţi învăţat şi aţi primit şi aţi auzit şi aţi văzut la mine, acestea să le faceţi, şi Dumnezeul păcii va fi cu voi.


EVANGHELIA

IOAN 12, 1-18;

Înainte de Paşti cu şase zile, a venit Iisus în Betania, unde era Lazăr, cel care fusese mort şi pe care îl înviase din morţi. Acolo I-au făcut cină şi Marta slujea, iar Lazăr era unul dintre cei ce şedeau împreună cu Dânsul la masă. Atunci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters apoi cu părul ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Decu unul dintre ucenicii Săi, Iuda al lui Simon Iscarioteanul, care avea să-L vândă pe Dânsul, a zis: de ce nu s-a vândut acest mir cu trei sute de dinari şi să se fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta, nu pentru că îi era grijă lui de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga la el, lua din ce se punea în ea. Iisus însă a zis: lăsaţi-o, căci pentru ziua îngropării Mele l-a păstrat. Pe săraci pururea îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu Mă aveţi pururea. Şi din iudei, mulţime multă a aflat că este acolo şi au venit nu numai pentru Iisus, ci ca să-l vadă şi pe Lazăr pe care-l înviase din morţi. Atunci s-au sfătuit căpeteniile preoţilor, ca şi pe Lazăr să-l omoare, fiindcă din pricina lui mulţi dintre iudei plecau de la ei şi credeau în Iisus. Iar a doua zi, mulţimea de popor care venise la proznic, auzind că vine Iisus în Ierusalim, au luat ramuri de finic şi au ieşit în întâmpinarea Lui şi strigau: Osana, bine este cuvântat Cel ce vine în numele Domnului, împăratul lui Israel! Iar Iisus, aflând un asin tânăr, a şezut pe el, precum este scris: nu te teme, fiica Sionului; iată împăratul tău vine la tine, şezând pe mânzul asinei. Dar acestea nu le-au înţeles ucenicii Săi la început; ci după ce s-a preamărit Iisus, atunci şi-au adus aminte că acestea erau scrise pentru Dânsul şi că ei I le-au împlinit. Deci mulţimea care fusese cu El mărturisea cum l-a strigat pe Lazăr din mormânt şi l-a înviat din morţi. De aceea a ieşit poporul înaintea Lui, pentru că auzise că a făcut această minune.


*
Sf. Nicolae Velimirovici:
De ce pe Lazăr? Ca să nu mai fie martorul viu al lucrărilor minunate ale lui Hristos. Atunci, de ce nu au pus ei la cale să ucidă pe toţi bărbaţii, femeile şi copiii asupra cărora Îşi arătase Domnul puterea Lui Dumnezeiască – toţi orbii care au văzut, surzii care au auzit, muţii care au vorbit, posedaţii de diavol care s-au însănătoşit, morţii care au fost aduşi iarăşi la viaţă, leproşii care s-au curăţit şi paraliticii, ologii şi smintiţii care au fost vindecaţi … şi toţi cei care au fost însănătoşiţi în chip minunat?

Mărturisitorii puterii făcătoare de minuni a lui Hristos erau de găsit în oraşele şi satele de pe toată întinderea Israelului. De ce nu se sfătuiau arhiereii să-i ucidă pe toţi şi nu numai pe Lazăr? Nu pentru că acestor oameni răi le era frică să verse sânge şi să-i pornească pe oameni împotriva lor, ci pentru că le-ar fi fost cu neputinţă să împlinească aceasta şi ar fi fost primejdios pentru ei.

Dar ei voiau să-l ucidă pe Lazăr, mai ales pentru că învierea lui a adus mai multă nelinişte printre iudei, decât oricare alte minuni ale Mântuitorului; şi pentru că mulţi oameni, mergând să-l vadă pe Lazăr, văzându-l, au început să creadă în Domnul Iisus; şi poate pentru că erau foarte aproape şi ei se temeau că toţi oamenii care erau adunaţi în Ierusalim pentru Sărbătoare vor merge în Betania să-l vadă pe cel care fusese înviat din morţi şi vor ajunge să creadă în Hristos.

Şi astfel, în vreme ce oamenii îşi căutau mântuirea, căpeteniile lor duhovniceşti se sileau să-i îngrădească şi să-i împiedice pe calea mântuirii. Dar toate ostenelile acestor cârmuitori răi de oameni care voiau să pună capăt lucrărilor lui Dumnezeu au fost deşarte. Cu cât s-au împotrivit aceştia mai mult lucrărilor lui Dumnezeu, cu atât mai desluşit se vedeau aceste lucrări.

Acest lucru s-a făcut mai lămurit mai târziu în istoria Bisericii lui Hristos, chiar până în zilele noastre: o întreaga armată a împotrivitorilor Biserici lui Hristos au lovit-o dinafară şi dinăuntru, dar toate aceste loviri nu numai că nu au izbândit, ci, dimpotrivă, au dus la răspândirea şi statornicirea ei în lume. Mâinile neputincioase ale omului nu ar fi putut să aibă izbânda împotriva Atotputernicului Ziditor şi a lucrărilor Sale. Se face numai Voia Lui cu toate puterile împotrivitoare, fie din iad ori de pe pământ. Citeşte mai mult...


*
Sfântul Ioan Gură de Aur:
Nimica nu nelinişteşte pe cei mai mulţi aşa de tare ca aceea că bogaţii cei mai prihăniţi se îndulcesc de multă norocire, pe când drepţii sau cei îmbunătăţiţi adeseori suferă cea mai amară sărăcie şi mii de alte răni care sunt încă mai cumplite decât sărăcia.

De aceea mulţi zic: „Unde este pronia, unde este dreptatea cea dumnezeiască, unde este judecata cea dreaptă? Cel înfrânat si cel îmbunătăţit sunt nenorociţi, pe când cel desfrânat şi cel rău sunt norociţi; acesta este admirat, celălalt nesocotit, acesta trăieşte în îndestulare şi desfătare, celălalt este certat de sărăcie şi de mizeria cea mai mare”.

Aşa vorbeşte cel nepriceput, dar în adevăr păcătosul este omul cel mai ticălos şi mai nenorocit din lume, chiar când nu se pedepseşte îndată; el tocmai atunci este cel mai nenorocit când nu se pedepseşte şi când nu i se întâmplă nimic potrivnic.

La boli şi la rele noi nu deplângem pe cel ce se lasă a se vindeca, ci pe acei ce sunt nevindecabili. Iară ce este boala si rana pentru trup, aceea este păcătui pentru suflet. Şi ceea ce este tăietură şi doctorie pentru trupul cel bolnav, aceea este nenorocirea pentru un suflet bolnav.

Presupune că tu vezi pe cineva care are o buba rea, din care ies viermi şi curge puroi, iar acela îşi neglijează rana şi buba; dar mai vezi încă pe un altul, care suferind de aceeaşi boală, se slujeşte de mâinile doctoricesti, lasă a se arde şi a se tăia, şi bea doctorii amare. Spune-mi mie, pe care din aceştia doi vei deplânge tu, pe bolnavul care nu se supune vindecării sau pe acela care întrebuinţează leacurile? Fireşte că pe acela care nu se lasă a se vindeca. De asemenea, înfăţişează-ţi doi păcătoşi, căci şi păcătosul este un bolnav; unul dintre ei se pedepseşte pe pământ, celălalt nu. Deci să nu zic că acest din urmă este un norocit, căci este bogat, căci poate jefui sărmanii, căci împilează văduvele, se află bine, cu toate răpirile sale, se îndulceşte de cinste şi de consideraţie, are dregătorie şi putere, şi nu cunoaşte nici una dintre patimile cele obişnuite omenesti, nici friguri, nici nenorocire, nici vreun fel de boală. Este înconjurat de-o grămadă de copii, se bucură de o vârstă norocită ş.a.

Şi cu toate acestea,tocmai pe dânsul trebuie să-l deplângeţi mai mult, căci el este bolnav fără a primi vindecarea. Cum aşa? îţi voi spune. Cand vezi pe cineva suferind de idropică şi trupul lui umflându-se, iară el cu toate acestea nu aleargă la doctor, ci mai vârtos robeşte plăcerii de a bea, ţine o masă îmbuibătoare, se îmbată în toate zilele şi aşa tot mai mult sporeşte boala sa, spune mie, îl lauzi tu oare pe acesta ca pe un norocit, sau îl socoti nenorocit? Dacă, dimpotrivă, vezi pe un altul, care de asemenea este idropic, însă caută ajutorul doctorilor, rabdă foamea, trăieşte foarte cumpătat, mănâncă şi bea neobişnuit de puţin si primeşte cele mai amare doctorii, care deşi pricinuiesc dureri, însă tocmai prin aceasta restatornicesc sănătatea, nu-l vei socoti pe acesta mai norocit decât pe acela? 

Negreşit, că unul este bolnav şi nu se vindecă, celălalt este bolnav şi se vindecă. Cura este grea, dar folositoare. Aşa este şi în viaţa noastră cea de acum. Numai că aici nu este vorba de un trup bolnav, ci de un suflet bolnav. Locul bolii îl ţine aici păcatul, doctoria cea amară fiind pedeapsa dumnezeiască. Adică ceea ce lucrează doctorul cu doctoria, cu tăierea si cu arderea, Dumnezeu lucrează cu pedepsele. Precum la boli fierul si focul cele adeseori întrebuinţate, deşi ard dureros, opresc cangrena şi stârpesc buba şi sunt foarte mântuitoare, tot aşa la un suflet bolnav, foamea şi bolile şi alte rele de tot felul se întrebuinţează în locul fierului şi al focului, spre a împiedica întinderea cangrenei sufletului şi a-l vindeca. Citeşte mai mult...


*
Sf. Grigorie Palama:
Din această pricină este foarte greu ca un cârmuitor să fie mântuit şi ca un bogat să intre în împărăţia lui Dumnezeu. Căci spune Domnul: "Cum puteţi voi să credeţi când primiţi slavă unii de la alţii, şi slava care vine de la unicul Dumnezeu nu o căutaţi?" (Ioan 5, 44). Dar să nu se înfricoşeze cineva dacă este avut, sau slăvit, sau cârmuitor. Pentru că şi acesta poate, dacă vrea, să caute slava cea de la Dumnezeu şi să se înfrâneze pe sine, astfel încât să oprească aplecarea sa spre rele şi să săvârşească fapte însemnate, lepădând relele cele mari, nu numai din sine, ci şi din mulţi alţii care nu vor. Căci poate nu numai să împlinească dreptatea şi să fie înţelept, dar poate împiedica în multe chipuri pe cei ce vor să săvârşească nedreptăţi şi să fie neînfrânaţi. Şi el poate nu numai să se înfăţişeze pe sine că ascultă de Evanghelia lui Hristos şi de cei ce o vestesc pe ea; dar el poate, de asemenea, să supună Bisericii lui Hristos şi căpeteniilor ei pe cei ce nu vor să asculte de ea. Şi aceasta nu numai prin puterea şi slobozenia pe care a căpătat-o de la Dumnezeu, dar poate să devină pildă pentru cei supuşi lui şi mai prejos de el în toate faptele bune. Căci devin asemănători căpeteniei lor cei supuşi şi conduşi de aceasta.

Aşadar este nevoie de osteneală şi de silinţă şi de luare aminte din partea tuturor, dar nu de la toţi deopotrivă. Căci pentru aceia ce se afla în slăvire şi în bogăţie şi în cârmuire, şi pentru aceia ce se străduiesc cu cuvintele şi cu dobândirea înţelepciunii celei după măsura lor - dacă vor să se mântuiască - este nevoie de mai multă osteneală şi silinţă, întrucât ei, prin starea lor, sunt de obicei oarecum mai greu de convins şi mai puţin ascultători. Citeşte mai mult...

*
IPS Bartolomeu Anania:
Se pune întrebarea: Dacă Hristos ştia că merge la Patimi şi la moarte, de ce avea nevoie de această intrare triumfală şi ce nevoie avea ca El să fie aclamat de mulţime?

Trebuia să se ştie că El era Dumnezeu şi luase chip pământesc, chip de rob, iar oamenii trebuiau să ştie că El va suferi ca un rege, ca un împărat, ca un Dumnezeu, nu ca un înfrânt, ci ca un biruitor al chinurilor Sale proprii. Acesta este uriaşul mesaj al lui Dumnezeu care suferă pentru noi, oamenii, de bună voie şi nesilit de nimeni. Este mai presus de orice faptul că Hristos venind pe pământ a acceptat toată viaţa Lui, arestarea, torturile şi moartea pe Cruce. Jertfa aceasta urma să răscumpere păcatul lui Adam şi al întregii omeniri. Ascultă mai mult...

*

Arhim. Melchisedec Velnic:
Dacă n-ai păşit încă pe calea cea bună, iată că ţi se mai oferă un model al femeii păcătoase, care fiind plină de păcate şi fărădelegi, se apropie de Hristos şi spală cu lacrimile ei picioarele, Domnul o iartă şi deşi cei care erau în jur murmurau şi spuneau: „Dacă ar şti cine este această femeie nu ar fi primit-o!” Hristos le dă o lecţie spunând: „Simone, am intrat în casa ta. Apă pentru picioare nu mi-ai dat, dar această femeie a spălat picioarele Mele cu lacrimile ei. Cu mir nu m-ai uns, dar ea cu tot ce a adunat a cumpărat acest mir şi iată că a făcut aceasta şi nu a făcut-o oricum, ci a făcut-o spre îngroparea Mea”. Deci ni se pune în faţa ochilor un exemplu pentru cei împietriţi la suflet. Hristos nu condamnă pe nimeni, nu vrea să ne scoată afară, ci pe fiecare îl îngăduie, îl păsuie, îl aşteaptă cu mâna streaşină şi cu braţele deschise. Aceasta este bunătatea şi milostivirea Lui cea mare. Ascultă mai mult...