Silvia Radu despre cazul MŢR-ACCEPT: "În acest caz, buturuga mică nu răstoarnă carul mare"

sâmbătă, 23 februarie 2013

| | |



Stimată doamnă Silvia Radu, ce părere aveţi despre incidentul de la Muzeul Ţăranului Român legat de proiecţia filmelor de propagandă homosexuală?

Cred că ar trebui să ieşim cu toţii în stradă şi să facem o demonstraţie naţională. Mi se pare ceva foarte grav şi cred că în felul acesta lovim în fiinţa poporului român. Noi cine suntem în fond? Suntem un popor care a cărui strămoşi au fost ţărani. Mie îmi vine să plâng, nu se poate aşa ceva. Adică lovim noi în ceea ce avem mai curat, mai sfânt şi mai adevărat? Până aici am ajuns? Să lovim în strămoşii noştri, în dragostea şi credinţa lor?

Eu aş face o demonstraţie, aş strânge toţi oamenii din ţara asta şi aş face ceva uriaş. Să se trezească odată toată lumea şi să înţeleagă că poporul român este un popor creştin şi nu-şi poate permite nimeni să-l facă altfel. Nu am nimic împotriva acestor oameni care sunt homosexuali, îi priveşte cum sunt. Noi nu judecăm omul, ci spunem că acest lucru nu este bine, iar dacă vor să fie aşa să fie la ei acasă şi să ne lase în pace. Au nenorocit atâta lume, este un spectacol atât de penibil, de jalnic, iar acest lucru se întâmplă şi în state civilizate precum Franţa, Anglia şi Spania. Aceasta este Uniunea Europeană şi ştiţi cum se spune: Spune-mi cu cine eşti ca să-ţi spun cine eşti. Trebuie să le atragem atenţia şi să le spunem: Domnilor, ori vă treziţi voi ori plecăm noi. Nu putem accepta acest lucru.

Cred că 80% din poporul român, exceptându-i pe cei dezinteresaţi, nu sunt de acord cu acest ACCEPT. Am intrat într-o stare de apatie, dar trebuie să ne trezim. ACCEPT-ul este străin de noi şi nu îl acceptăm. Îi iubim, ne rugăm pentru întoarcerea lor la adevăr, dar să ne lase în pace cu credinţa noastră, cu ţăranul nostru şi să nu lovească în ce avem mai sfânt. Mi s-a spus că este un eveniment naţional organizat de Uniunea Europeană, de ambasade. Ambasadele să facă bine să priceapă cum stau lucrurile. Dacă Ambasada Franţei este de acord cu ce a făcut guvernul ei, este foarte rău. Noi nu suntem de acord cu aşa ceva. Dacă ei acceptă acest lucru, îi priveşte. La fel ca mine ar trebui să vorbească orice intelectual din ţara asta. Sunt o artistă care m-am impus şi îmi spun părerea cu putere: Nu putem fi atât de idioţi încât să-i urmăm orbeşte pe alţii care nu mai ştiu ce fac. Cred că oamenii din cadrul Muzeului nu sunt de acord cu acest lucru, probabil li s-a impus şi nu au ce să facă, dar opinia publică trebuie să intervină şi să spună adevărul.

În calitate de artist şi de intelectual, care credeţi că este impactul unui astfel de eveniment asupra culturii, a familiei şi a societăţii?

Este îngrozitor. După ce Anglia a acceptat căsătoria între persoanele de acelaşi sex am văzut la televizor o scenă cu doi homosexuali şi mi s-a făcut milă de ei. Sunt atât de nefericiţi. Ce vor face oamenii aceştia dacă vor adopta copii? Îi vor creşte şi vor ajunge la fel ca părinţii lor. Prin acest fapt se stinge o naţie şi se ruinează familia. Lovim în tot ceea ce ar fi normal să nu lovim. Dacă noi acceptăm aceste lucruri, în 60 de ani s-a terminat cu poporul român.

Recent studioul Horia Bernea a primit un alt nume – Noul cinematograf al regizorului român – ce părere aveţi de acest lucru?

Cred că este o ruşine. Horia Bernea este un erou naţional şi ar trebui să fie fericiţi că au un studiou care îi poartă numele. Faptul că se dezic de el este un lucru foarte urât.

Cred că ştiţi poziţia lui Horia Bernea faţă de propaganda homosexuală...

Horia Bernea era un creştin total. Un om care este creştin nu poate să spună că este de acord cu homosexualitatea pentru că atunci nu mai este creştin.

Ce părere aveţi de decizia conducerii Muzeului Ţăranului Român de a proiecta aceste filme în studioul Horia Bernea?

Intelectualii români ar trebui să facă o petiţie care să ajungă la Ministrul Culturii şi să ceară o dezbatere publică într-un loc neutru. Să se facă o conferinţă de presă, să fie invitate toate televiziunile, astfel încât să se pună lucrurile la punct. Nu se poate să acceptăm să îşi  bată joc cineva de poporul român, de Muzeul Ţăranului Român. Mâine vor scoate cine ştie ce personalitate din muzeu deoarece nu le convine că n-a fost de acord cu perversiunile pe care le promovează ei. Noi cei care iubim familia şi poporul român nu putem permite să fim călcaţi în picioare. Dacă astfel de perversiuni vor fi acceptate, vor cuprinde toată ţara, iar copiii de 6 ani vor ajunge să înveţe aceste lucruri. Am auzit că sunt profesoare de liceu şi educatoare de grădiniţă care îşi permit să facă astfel de manifestaţii cu copiii. Noi toţi: oameni de cultură, intelectuali, mame, taţi, cerem să se organizeze această dezbatere naţională. În acest caz, buturuga mică nu răstoarnă carul mare. Minoritatea nu-şi poate permite să dicteze unei majorităţi.

Interviu realizat de Alexandra Nadane
*

2 comments:

Romulus spunea...

Ceea ce se incearca a se impune noua crestinilor este contrat crezului nostru si nu se poate accepta. Este o vreme in care trebuie sa facem si noi propaganda adevarata si sa be afirmam valorile reale si normale si sa luptam sa le aparam cu tot devotamentul. Chiar daca se cheama ACCEPT aceasta organizatie nu poate fi acceptata ca atare, ceea ce promoveaza este contrar tuturor perceptelor morale sanatoase

sanda alexandru spunea...

Este inadmisibil ca sa ne fie distrusa credinta,iubirea de neam si tara de aceste organizatii demonice(lesbiene,gay,bisesuali,zoofilti etc)
Toate aceste org, sa le faca in loc privat sau in cluburile lor daca
asta vor,dar nu sa desacralizeze MTR precum si alte institutii publice.
Ceivinovati de inchirierea spatiului sa fie demisi si chiar actionati in judecata.Traiasca ROMANIA