Am participat recent la Washington la prima Întâlnire
Anuală a Foştilor Homosexuali şi a fost deosebit! Mă simt excelent că nu
mai sunt lesbiană. Mă simt ca o pasăre care a scăpat din colivie. Simt că trăiesc!
Aventura mea pe scena homosexuală a debutat
prin distracţie şi experienţe. Cu timpul însă, toate acestea m-au schimbat –
m-au târât într-o depresie care aproape m-a costat viaţa.
Ce fain a fost când am mers pentru prima oară într-un
bar pentru homosexuali şi am văzut pe viu un spectacol cu travestiţi. Mi se părea
că pentru prima oară sunt eu însămi, că sunt pur şi simplu eu. În timp, acea
bucurie a dispărut, iar viaţa mea a început să decurgă ca un roman ieftin. În
acei ani în care emoţional eram când sus, când jos, personalitatea mea s-a
schimbat treptat, de la o persoană grijulie, morală, la o femeie rece, egoistă,
de care nu-mi plăcea. Când mă priveam în oglindă, vedeam o persoană pe care n-o
recunoşteam.
Uram viaţa dublă pe care homosexualitatea mă făcea
s-o duc – în inima mea ştiam că e ceva în neregulă. Pentru a ascunde acest
lucru, întotdeauna trebuia să mă uit în jur ca să nu mă vadă cineva intrând sau
ieşind dintr-un bar pentru homosexuali.
Într-o seară, eram într-un bar şi priveam
perechile de lesbiene. M-am gândit la ironia vieţii de lesbiană: Iată nişte
femei cărora nu le plac bărbaţii, dar se poartă ca nişte bărbaţi! Treptat, am început
să mă gândesc la ceea ce vedeam. Era ceva nenatural la acel stil de viaţă, ceva
fundamental distorsionat. În câteva gânduri trecătoare, mi-am amintit de Sfânta
Scriptură pe care întotdeauna o considerasem ca un ghid în viaţă – ea nu menţiona
oameni de acelaşi sex care să aibă relaţii sexuale.
În sufletul meu simţeam că e ceva în neregulă
cu stilul de viaţă homosexual, însă întotdeauna găseam o justificare pentru
comportamentul meu. Totuşi, acel sentiment persistent a continuat să mă macine.
A devenit un coşmar şi, neputând scăpa de el, am încetat să mai frecventez
barurile pentru homosexuali.
Astăzi, doresc să povestesc despre experienţa
mea, astfel încât şi alţii să aibă curajul să aleagă schimbarea şi să descopere
un sens în viaţă.
Unii dintre cei care aleg să se schimbe o fac într-o
manieră religioasă, alţii apelează la terapia reparatorie sau la alte programe
de sprijin. Eu am ales calea spirituală. Am fost crescută într-un mediu
religios – tatăl meu era diacon, iar mama profesoară de religie. Aşa că atunci
când am ajuns la capătul funiei, ştiam că îmi lipsea Dumnezeu.
M-am întrebat deseori: “Ce anume a făcut-o pe
această fată creştină să se abată de la calea cea dreaptă?” Îmi aminteam de viaţa
de studenţie, când am fost sedusă de o femeie mai în vârstă. De ce n-am spus
“nu” la avansurile ei?
Ca fostă profesoară care şi-a trăit viaţa ca
lesbiană, înţeleg mai mult ca niciodată importantă de a împărtăşi din experienţa
mea, pentru ca şi alţii – în special tinerii – să ştie că oamenii se pot
schimba; există alegere!
Nu există nici o dovadă ştiinţifică că
homosexualitatea este parte din structura omului, şi s-a dovedit falsitatea
teoriei cu “gena homosexualităţii.” Trebuie să tragem concluzia că toţi suntem
concepuţi ca heterosexuali, însă ceva se întâmplă în primii ani ai copilăriei,
ceva care determină un comportament sexual modificat.
M-am gândit la trecutul meu, ca să înţeleg de
ce am acceptat lesbianismul, şi cred că motivul principal stă în relaţia
problematică pe care am avut-o cu mama mea. La început, mă hotărâsem că nu
vreau să fiu ca ea. Din câte îmi amintesc, mama lua mereu medicamente şi se îngrijora
de cea mai mică problemă de sănătate. Mi se părea slabă şi preocupată de
probleme. Natura ei anxioasă crea o anume atmosferă în casă, iar eu voiam să
scap.
Din nefericire, ea şi cu mine nu am avut
niciodată acea relaţie specială mamă-fiică. Ea s-a întors la serviciu la scurt
timp de la naşterea mea, iar de mine aveau grijă bunica şi vecinii, până am început
şcoala. Ori de câte ori era un eveniment la scoală, mama era ocupată cu
serviciul şi nu putea veni. Nu-mi amintesc vreun moment în care să mă încurajeze
în vreo acţiune de-a mea. Pentru ea era perfect dacă nu făceam nimic.
M-am refugiat din lumea negativă a mamei retrăgându-mă
în camera mea sau umblând pe afară. Ea însă a descurajat întotdeauna
personalitatea mea dornică de aventuri; mereu încerca să mă facă să arăt mai
“fată” – îmi coafa părul, mă îmbrăca în rochii colorate şi pălării asortate. Însă
ideile ei n-au prins niciodată la mine, indiferent de cât de mult s-a străduit.
Pe de altă parte, relaţia cu tatăl meu era de o
natură total diferită. Îmi era întotdeauna aproape. Mergeam la pescuit, reparam
maşina împreună şi ieşeam amândoi în oraş. Întotdeauna preferam compania lui,
nu a mamei. Puteam sta toată ziua împreună, uitându-ne la filme sau jucându-ne.
Era o fire boemă şi nostimă – un glumeţ care mă făcea mereu să râd.
Pentru că am crescut mai mult pe afară, am
devenit atrasă de ce făceau băieţii din cartier – construiau cazemate, juca
pietricele sau băteau mingea. Fetele din cartier erau plictisitoare cu păpuşile
lor; voiau mereu să se joace de-a mama şi tata. Eu păream diferită; preferăm să
stau singură şi să mă retrag în lumea filmelor de aventuri – Îngerii lui
Charlie, Femeia bionică sau Omul din U.N.C.L.E. Existau momente când chiar mă
supăram pe Dumnezeu. Îi spuneam: “De ce nu m-ai făcut băiat?”
Când a venit vremea ca mama şi fiica să discute
despre “păsări şi albine,” mama a evitat subiectul şi în schimb mi-a pus în braţe
o carte. Apoi, mi-a explicat că fetele cuminţi nu au relaţii sexuale până la căsătorie
şi că trebuie să mă păstrez pentru soţul meu. Lecţia aceea trebuie că m-a
impresionat profund, pentru că mi-am format o teamă teribilă de sarcină. Chiar
am avut un vis în care eram însărcinată, deşi nu avusesem relaţii cu nimeni, însă
nimeni nu mă credea. Lucrul acesta m-a făcut să păstrez distanţa fată de băieţi.
După ce am intrat la facultate, dorinţa mea să
mă întâlnesc cu băieţi s-a redus mai mult. Întâlnirile se terminau mereu cu hârjoneală,
băieţii vrând să se culce cu mine iar eu trebuind să spun nu. Am decis că hârjoneala
nu merită efortul, aşa că m-am dedicat studiului.
Prima mea întâlnire cu atracţiile homosexuale a
avut loc în anul doi. Lucram ca supraveghetor şi administrator la o piscină
privată. O femeie măritată, mai în vârstă, a început să-mi acorde o atenţie
specială aducându-mi masa de prânz la piscină. Apoi a început să mă invite la
masă la ea, ori de câte ori soţul ei era plecat din oraş.
Într-o seară, după cină, stăteam pe canapea şi
jucăm cărţi, când ea a început să mă atingă pe picior cu piciorul ei. Am fost
socată de efectul de “încălzire” pe care gestul l-a avut asupra mea. Inutil să
mai spun, în seara aceea m-am dus acasă cu o mulţime de întrebări în minte.
A trecut vara şi, dincolo de atingerile cu
piciorul, nu a fost nimic între noi, până într-o zi când m-am oprit la ea să-i
spun la revedere, pentru că mă întorceam la facultate. Din vorbă în vorbă, m-a
condus în dormitor unde m-a strâns în braţe şi m-a sărutat lung. Am fost atât
de uimită, încât am sărutat-o şi eu. Nici nu bănuiam că am tendinţe
homosexuale. Şi-a cerut scuze şi m-a rugat s-o iert pentru ce s-a întâmplat. Am
plecat imediat spre facultate, însă sărutul acela a continuat să-mi vină în
minte.
În vara următoare, am lucrat la o întreprindere.
Mă vedeam cu unul dintre băieţii din schimbul doi şi chiar mă gândeam că aş
merge “până la capăt” cu el. Totul s-a sfârşit brusc când o colegă din tura mea
m-a anunţat nu numai că “I” era căsătorit, dar mai avea şi o amantă cu care
avea un copil!
Am fost atât de decepţionată, încât mi-am jurat
că am terminat-o cu bărbaţii. Mi-am luat un angajament: nu voi mai permite niciodată
unui tip să-mi fure inima, aşa cum făcuse “I”.
La scurt timp, Michaela – colega care mă
informase despre viaţa dublă a lui “I” – a început cu mine acelaşi gen de flirt
ca şi femeia de la piscină din vara precedentă. De data aceasta am hotărât să-i
răspund şi eu, ca să văd ce se va întâmpla.
Era o aventură într-o direcţie necunoscută. Cel
puţin nu puteam rămâne însărcinată! Mi-a plăcut faptul că puteam controla o
relaţie. M-am decis ca, atunci când va apărea ocazia, să merg cu Michaela atât
de departe cât va fi cazul pe acest drum experimental.
Nu după mult timp a şi venit momentul. Soţul
Michaelei era plecat la vânătoare, iar ea m-a invitat la ea în weekend. Când am
intrat pe uşă şi am văzut pe masă un pahar de vin, am ştiut că venise clipa.
M-am aşezat şi l-am băut fără ezitare. Am urcat apoi la etaj, am fumat o ţigară
şi m-a sedus. Noaptea aceea a fost începutul unei relaţii de şase ani.
Chiar dacă aceea era cea mai satisfăcătoare
relaţie pe care o avusesem până atunci, ştiam totuşi că e ceva în neregulă.
Uram viaţa dublă pe care eram nevoită s-o duc. Am făcut planuri secrete să ne
mutăm împreună în California când copiii ei vor termina liceul, însă totul s-a
năruit când am aflat că ea avea cancer în fază terminală.
Odată cu agravarea sănătăţii ei, muream şi eu
pe zi ce trecea. Nu ştiam dacă o să mă pot descurca fără ea. Ceea ce începuse
ca o aventură distractivă acum mă omora, pentru că devenisem dependentă de ea şi
toată fiinţa mea era legată de acea relaţie.
După ce a murit, m-am mutat aproape de plajă ca
să scap de amintiri şi să-mi văd de viaţa mea. În cele din urmă am devenit
parte a “comunităţii” de homosexuali şi lesbiene. Din punct de vedere emoţional,
eram când sus, când la pământ. Relaţiile veneau şi se duceau, iar regula părea
mereu aceeaşi: “n-a dansat decât o vară.”
Cu timpul am devenit tot mai egoistă. Am început
să fac orice îmi trecea prin cap, fără să mă gândesc la alţii. M-am implicat în
multe activităţi despre care ştiam că sunt rele – nu le voi descrie. Ştiam că
sunt greşite, însă nu-mi păsa. Întregul caracter mi s-a schimbat, devenind tot
mai prinsă în acel stil de viaţă. Agăţam femei pentru sex, şi uneori aveam
partide în trei.
Uneori mă priveam în oglindă şi mă gândeam:
“Unde e Linda?” Nu-mi plăcea persoana care devenisem şi voiam să scap. Ceea ce
cu zece ani în urmă începuse ca o aventură din curiozitate, acum mă duce în prăpastie.
Am fost năpădită de gânduri de sinucidere.
Ceea ce vei citi mai jos s-ar putea să nu însemne
nimic pentru tine, dacă nu eşti o persoană credincioasă. E una dintre acele
experienţe greu de crezut; mai puţin atunci când ţi se întâmplă chiar ţie.
Fiind însă parte integrantă din vindecarea mea de lesbianism, nu pot să n-o menţionez.
În perioada în care eram deprimată cu privire
la stilul de viaţă homosexual – discotecile şi barurile – în adâncul inimii ştiam
că-mi lipseşte ceva. Înainte să ies afară ca să merg într-un bar, mă priveam în
oglindă şi mă întrebam de ce fac aceasta. Nu-mi mai plăcea, dar continuăm s-o
fac.
Apoi, într-o zi pe când mă plimbam pe plajă, am
auzit... voci care îmi dădeau motive s-o termin cu viaţa.
O altă “voce” însă îmi spunea că nu pot să le
fac una ca asta lui tata şi lui mama. Îi iubeam prea mult pentru a mă sinucide.
Eram însă prea obosită pentru a mai continua pe drumul acela. Din adâncul
inimii am strigat: “Doamne, m-am săturat!”
Mi s-a părut atunci că aud o altă vocea care-mi
şoptea “Du-te la biserică!” Am făcut un pas şi vocea a repetat “Du-te la
biserică...” Am privit către cer şi mi s-a părut că un ecran uriaş pe care
puteam urmări viaţa mea înapoi, până în urmă cu zece ani, când părinţii m-au
adus la facultate. În ziua aceea îmi spusesem: “Fain, acum pot să fac ce vreau şi
voi merge la biserică doar când o să am chef.”
Revăzându-mi trecutul, am realizat că ceea
ce-mi lipsea, în adâncul inimii, era o relaţie cu Dumnezeu. Din duminica următoare
am mers la biserică, aşa cum îmi spusese “vocea.” Încet-încet, viaţa mea a început
să se schimbe radical. Astăzi mă simt pregătită pentru o căsnicie.
Poate că tu nu poţi să o iei chiar aşa de
“bisericeşte” cum am făcut eu. Poate că ai îndoieli privind identitatea ta
sexuală. Dacă aşa stau lucrurile, te sfătuiesc să cauţi răspunsuri chiar din
alte direcţii. Există multe posibilităţi şi te pot îndruma; scrie-mi pe adresa
P.O. Box 2292 Yorktown, Virginia 23692, U.S.A.
Ţine mine, nu există nici o genă a homosexualităţii,
nici vreo dovadă ştiinţifică cum că oamenii s-ar naşte homosexuali. La nivel
practic, ştiinţa şi biologia ne spun cât de dăunător este comportamentul
homosexual pentru sănătate. Însăşi construcţia corpului nostru ne indică că nu
suntem făcuţi pentru a face sex bărbaţi cu bărbaţi sau femei cu femei. Cele
trei mari religii ale lumii învaţă de secole – prin Biblie/Sfânta Tradiţie,
prin Coran şi prin Tora – că relaţiile homosexuale sunt rele. Deci, ce este cu
adevărat bine pentru tine??!
Tradus de Bogdan Mateciuc
Sursă: InformaţiiPentruViaţă
0 comments:
Trimiteți un comentariu