Cum trebuie abordate problemele de identitate sexuală la copii?

sâmbătă, 23 februarie 2013

| | |


De Frank York

Copiii şi adolescenţii care se confruntă cu tulburări de identitate sexuală (TIS) cresc deseori în familii în care comportamentul trans-sexual (de confuzie între sexe) este tolerat sau chiar încurajat ca reprezentând “o fază”, afirmă Dr. Kenneth Zucker într-un număr recent al publicaţiei Child and Adolescent Psychiatric Clinics of North America.

Dr. Zucker de la Clinica pentru Copii şi Adolescenţi cu Probleme de Identitate Sexuală din Toronto, Canada, observă că aceşti copii se formează aşa în familii unde psihopatologia maternă este evidentă, ei dezvoltând o angoasă separativă din cauza mamei care nu este prezentă din punct de vedere emoţional.

De asemenea, se pare că şi reversul este adevărat. Analizând cercetările privind TIS şi relaţiile parentale, Zucker menţionează un studiu clinic realizat de Stoller, care a remarcat că băieţii cu probleme de identitate sexuală aveau o relaţie extrem de apropiată cu mama lor şi o relaţie distantă cu tatăl. Un alt cercetător a evaluat timpul pe care taţii îl petrec alături de băieţii lor efeminaţi în primii cinci ani de viaţă. R. Green, în “Sindromul băiatului efeminat,” constată că taţii băieţilor efeminaţi petrec mai puţin timp cu fiii lor între vârsta de doi şi cinci ani decât taţii subiecţilor de control. Mamele băieţilor efeminaţi petrec şi ele mai puţin timp cu băieţii lor decât mamele băieţilor din grupul de control.

Zucker a analizat şi datele actuale privind o componentă biologică a TIS la copii şi adolescenţi. El a remarcat: “Cercetătorii nu au putut identifica o anomalie biologică sau o variabilă evidentă asociată cu TIS. Există însă dovezi că anumite tendinţe comportamentale determinate de procese biologice îi caracterizează oarecum pe copiii cu TIS.”

Zucker a analizat ceea ce se cunoaşte la zi despre hormonii sexuali prenatali şi impactul pe care îl au aceştia asupra creierului în dezvoltare al fătului. El discută studiile privind hiperplazia adrenală congenitală (HAC), o afecţiune intersexuală care afectează persoanele de sex feminin. În timpul dezvoltării fetale, organele sexuale externe se masculinizează. Se presupune că această masculinizare poate avea loc şi la nivel cerebral. Studiile pe fetele cu HAC sugerează că ele prezintă o incidentă de bisexualitate mai mare decât celelalte.

Zucker a constatat că băieţii cu TIS au o incidentă mai mare de stângăcie decât ceilalţi băieţi. În plus, băieţii cu TIS au “mulţi fraţi sau surori... şi o ordine a naşterii târzie”, comparativ cu băieţii non-TIS. El afirmă că aceasta se poate datora unor “reacţii imunologice maternale în timpul sarcinii. Fătul masculin este resimţit de mamă mai ‘străin’ (antigenic) decât fătul feminin.”

Factorul social

O analiză a literaturii actuale privind TIS indică faptul că “părinţii au un anumit rol în influenţarea modelelor de comportament sexual dimorf, dar nu în maniera simplistă comentată de teoreticienii învăţării sociale.”

Dr. Zucker afirmă că copiii cu TIS cresc deseori în familii unde “tolerarea şi lipsa răspunsului sunt frecvente. Încurajarea acestor comportamente este mai frecventă decât reacţiile negative sau de descurajare.”

El prezintă trei motive posibile pentru această tolerare:
1. Valorile şi ţintele parentale privind dezvoltarea psihosexuală;
2. Feedback de la specialişti, potrivit căruia comportamentul este în limite normale sau reprezintă ‘doar o fază’;
3. Conflicte parentale privind subiectul masculinităţii şi al femininitătii;
4. Psihopatologie şi neînţelegeri parentale care îi preocupă pe părinţi şi îi fac să ignore comportamentul copilului.

Legătura dintre homosexualitate şi TIS

Dr. Zucker recunoaşte că există aspecte etice şi sociale complexe legate de politica sexuală în societatea de astăzi. El afirmă că “aspectul etic cel mai acut ar fi relaţia dintre TIS şi orientarea homosexuală târzie. Studiile de monitorizare a băieţilor cu TIS netratate arată că, pe termen lung, homosexualitatea este finalitatea psihosexuală cea mai frecventă.”

Zucker afirmă că medicii au obligaţia etică de a-i informa pe părinţi cu privire la relaţia dintre TIS şi homosexualitate. Experienţele clinice sugerează că tratamentul psihosexual este eficient în reducerea disforiei sexuale şi că consilierea individuală şi parentală sunt metode eficiente de tratare a TIS.

El subliniază faptul că este normal ca părinţii să stabilească limite pentru comportamentul trans-sexual al copiilor lor. În caz contrar, respectivul comportament se acutizează.

Copiii şi adolescenţii care nu răspund la tratamentul psihosexual pot candida la un tratament hormonal timpuriu, însă numai după încercarea celorlalte opţiuni. Medicul poate lua în considerare două opţiuni: managementul afecţiunii până când copilul atinge vârsta de 18 ani şi poate apela la o clinică pentru adulţi, sau folosirea de la început a hormonilor sexuali.

Tradus de Bogdan Mateciuc