Interviu cu Monahia Theodora
Videscu, stareţa a mănăstirii ortodoxe Adormirea Maicii Domnului din Ellenville (SUA), realizat de dr. Cristian
Harghel. New York, 7 septembrie, 2012.
Maică Theodora , spuneţi-ne de unde veniţi şi care este misiunea pe care o aveţi de
dus la bun sfârşit, aici, în America?
Vin din România, de la
Patriarhia Română, unde am avut ascultare la Trustul de Presă Basilica al
Patriarhiei Române. Am fost chemată aici de către Înaltpreasfinţitul Părinte Dr. Nicolae Condrea, Arhiepiscopul celor două
Americi, cu cu scopul de a continua viaţa monahală de la Mănăstirea
Acoperământul Maicii Domnului din Ellenville. De altfel, este unica mănăstire
de maici din cuprinsul Arhiepiscopei Ortodoxe Române din America şi Canada. Cu
binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel, am venit la New York dimpreună cu 2 maici, una de la Mitropolia
Olteniei iar cealaltă de la Episcopia Huşilor, pentru a redeschide Mănăstirea
Acoperământul Maicii Domnului din Ellenville, Statul New York. Mica noastră
obşte este formată din 3 maici şi un preot- slujitor. Dimpreună, am pus
rânduiala monahală bazată pe învăţătura Sfinţilor Părinţi ai Bisericii noastre
Ortodoxe, cu săvârşirea celor şapte laude şi Sfânta Liturghie zilnic, ascultări
monahale specifice fiecărui loc în parte şi după puterile fiecăruia.
Cum
vi se pare viaţa în America? Vă place aici?
Viaţa de zi cu zi a Americii
îmi pare una liniştită, pastorală, aş spune, dacă mă gândesc la peisajul cu
case mici, înecate de verdeaţă şi flori care îmi amintesc de cartierele cochete
ale oraşelor româneşti. Viaţa societăţii americane nu o percep ca pe o agresiune
asupra spiritului, căci lumea, în ansamblul ei merge în sensul ei, iar acest
mers nu ne împiedică, sau ar trebui să
nu ne împiedice pe noi, monahii, în drumul mântuirii noastre. Ci dimpotrivă, ar
trebui să ne rugăm şi mai mult, căci acesta este drumul, calea pe care noi
trebuie să mergem. Dacă îmi place în America? Da, pentru că Dumnezeu este
pretutindeni fără doar şi poate!
Ce
eforturi sunt necesare pentru întemeierea, sau reînvierea şi dezvoltarea unei
mănăstiri?
Efortul de a întemeia o
mănăstire este imens şi face apel la toţi factorii: materiali şi spirituali, de
“public relations”, de comunicare cu toţi membrii comunităţii româneşti şi nu
doar. Este nevoie de muncă multă, cu fiecare dintre noi, pentru a stabili nişte
reguli de convieţuire monastică într-un cadru diferit de cel din mănăstirile
României. Acolo au construit mănăstiri marii voievozii, domnitorii, boierii
ţării… pe când aici, în America se pune altfel problema: cine are nevoie de
mănăstire? Cine are vocaţie monahală pentru a veni să se închinovieze într-o
mănăstire americană? Pentru a face mănăstire este nevoie de timp, răbdare,
dragoste şi multă, foarte multă jertfelnicie din partea tuturor.
Ce tip de legătură se stabileşte între creştinii mireni şi membrii comunităţii monastice?
Legăturile ce se stabilesc
între societatea civilă şi obştea monahală de la Ellenville în special, căci
despre asta vorbim, sunt de frăţietate şi ajutor. Este o sinergie în modul cel
mai propriu, căci unii fără alţii nu putem funcţiona, sau mă rog, putem, însă
ceva lipseşte: mirenilor le lipseşte regăsirea cu Dumnezeu şi cu tradiţiile
spirituale ale poporului român iar nouă, monahilor, ne lipseşte lucrarea
misionară, căci nu avem pe cine să aşteptăm în curtea mănăstirii. Noi putem
trăi în “seclusion”, dar nu acesta este scopul venirii noastre aici, ci acela de
a fi prezenţi în viaţa comunităţii, iar
asta se împlineşte şi desăvârşeşte în
rugăciune, la sărbători şi hramuri când românii din aceste părţi ale lumii vin
la mănăstire, ori atunci când au nevoie de sfat pentru viaţa lor.
Cum
poate influenţa manăstirea viaţa oamenilor? Cum se manifesta în lucrare
porunca şi legea împlinită a
iubirii dăruita noua de Domnul nostru
Iisus Hristos?
Viaţa oamenilor este de
obicei, cea pe care ei şi-o doresc. Până
la un nivel, căci atunci însă când omul simte că nu-i mai ajunge aerul şi ar
vrea să evadeze undeva, mănăstirea este locul cel mai potrivit pentru a afla
vreun răspuns sau poate chiar mai multe, frământărilor sale. Porunca dată de
Mântuitorul nostru Iisus Hristos ucenicilor Săi: “Să vă iubiţi unul pe altul. Precum Eu v-am
iubit pe voi, aşa şi voi să vă iubiţi unul pe altul” (Ioan 13,34), ne este şi
nouă valabilă. Pentru că societatea umană funcţionează cel mai bine atunci când
sunt împlinite valorile fundamentale ale umanităţii: pacea, dreptatea, iubirea.
De aceea, mănăstirea, prin monahi, trebuie să cultive şi să perpetueze aceste
valori, arătând omului care îi trece pragul milă, înţelegere, un cuvând bun,
care toate la un loc nu sunt altceva decât chipul iubirii duhovniceşti despre
care ne vorbeşte Mântuitorul nostru Iisus Hristos prin cuvântul Sfintei
Scripturi, prin toată viaţa Sa.
Care
este sau ar trebui să fie contribuţia
mirenilor la dezvoltarea şi înflorirea
unei mănăstiri?
Contribuţia mirenilor ar
trebui măsurată în tot ceea ce dragostea lor pentru Biserica lui Hristos îi
îndeamnă să facă!
Nu
întâmplător a fost ales Sf. Ioan Iacob Românul ca ocrotitor al acestui lăcaş.
Ce ne puteţi spune în legătură cu acest eveniment încărcat de bucurie şi sens?
De îndată ce am ajuns în
America, la data de 17 iunie 2012, în Duminica Sfinţilor Români, a fost
redeschisă mănăstirea şi s-a decis punerea celui de-al doilea hram – Sfântul
Ioan Iacob de la Hozeva. Acest părinte român născut la Crăiniceni, în judeţul
Botoşani, a fost un mare mărturisitor al Ortodoxiei pe pământul Ţării Sfinte
unde şi-a petrecut 24 de ani din viaţă până la plecarea sa la Domnul (5 august
1960). Sfântul Ioan Iacob a ajuns, iată, acum, în America prin intermediul
acestui hram al Mănăstirii noastre. Şi cred că Sfântul se bucură văzându-şi
împlinită o dorinţă fierbinte a lui, aceea de a face cunoscut şi pe pământul
american, românilor plecaţi de acasă, cum să-şi înţeleagă trăirea de “străin
printre străini”. Adică prin smerenie şi iubire. Într-una din poeziile sale,
Sfântul Ioan Iacob scrie: “Fii pribegi ai ţării mele,/ Necăjiţi printre
străini,/ Nu uitaţi menirea voastră, / De români şi de creştini”.
Sfântul
nostru Ioan Iacob din Valea Hozevei a avut o viaţă plină de încercări şi de
nevoinţe acolo, în pământul biblic al Ţării Sfinte, despre care putem citi în
biografia sa. Dar şi-a depăşit firea, a ieşit din tiparele unei vieţi petrecute
într-o comodă multţumire de sine, îndeletnicindu-se întotdeuana cu postul şi cu
rugăciunea. Cei care l-au cunoscut pe când trăia, povesteau că Sfântul nu râdea
niciodată. Era aspru cu sine, şi prin urmare, şi cu ceilalţi. Sfântul Ioan Iacob este un model de smerenie
şi dragoste pentru Biserică, pentru neam şi ţară, pentru vieţuirea monahală;
pentru iubirea de Hristos. Hramul principal al Mănăstirii de la Ellenville este
Acoperământul Maicii Domnului iar cel de-al doilea, al Sf. Ioan Iacob de la
Hozeva. Acest Sfânt stă alături de marii Sfinţii ai Bisericii Universale, căci
şi-a desăvârşit trăirea pe pământ, încununându-se de sfinţire. Noi îl avem ca
ocrotitor şi mijlocitor în rugăciunile noastre şi nădăjduim că el să fie
liantul unei frumoase convieţuirii monahale împreună-lucrătoare cu toţi românii
din diaspora americană şi canadiană. Şi rugăm pe Sfântul Ioan Iacob să ne
ocrotească pe toţi, să ne ajute să călătorim cu demnitate către “Ierusalimul
cel de Sus”.
Am
înţeles ca slujbele în timpul săptămânii se ţin noaptea. Pe lângă
rugăciunea care este preocuparea de
bază, slujbe şi pomeniri, care este
lucrarea maicilor în timpul zilei?
O zi din Mănăstirea de la
Ellenville se desfăşoară după rânduiala tipicului vieţii monahale rânduite de
către Sfinţii Părinţi: zilnic Utrenia, Sfânta şi dumnezeiasca Liturghie, cele 7
laude, Acatistul zilei, Vecerina, Pavecerniţa, pomenirea celor adormiţi. Timpul
unei zile este dedicat rugăciunii de la biserică (aproximativ 7 ore pe zi în
timpi diferiţi), şi ascultărilor rânduite: bucătăria, trapeza, primirea de
oaspeţi, lucrul la atelierul de veşminte preoţeşti, precum şi participarea la
Sinaxa monahală a mănăstirii (o dată pe săptămână). De asemenea, sunt
evenimente religioase la alte parohii din cadrul Arhiepiscopei Ortodoxe Române
a celor două Americi, la care luăm parte prin prezenţă şi slujire.
Ce
mesaj doriţi să le transmiteţi romanilor ce vor citi acest interviu?
Mesajul Mănăstirii noastre
este cuprins în dorinţa de a trăi în comuniune şi pace cu toţi membrii
comunităţii româneşti de pe acest continent. Iar acest lucru se realizează
printr-o relaţie vie, aceea împlinită în vizitarea mănăstirii, participarea la
evenimentele bisericeşti şi împreună-lucrare a laicilor cu personalul monahal
al mănăstirii. Şi nu în ultimul rând, dorinţa expresă şi pe care o exprim acum,
în acest interviu, este aceea că ar fi un fapt demn de noi, popor român
creştin-ortodox de 2000 de ani, să punem temelia unei mănăstiri aici, pe
pământul american. Să visăm împreună la acest proiect şi să îl punem în
practică, cât încă mai este vreme. Să construim pentru cei de astăzi şi pentru
generaţiile viitoare o mănăstire care să cuprindă în ea toată dragostea noastră
pentru Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria, şi
pentru toţi Sfinţii care s-au jertfit pentru numele lui Iisus Hristos Domnul
nostru. Şi dincolo de toate cele ale unei lumi trecătoare, să privim cu
demnitate la crucea care ne-a fost dată şi să o purtăm, la fel. Să punem în
centrul vieţii noastre pe Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat a treia zi în
Ierusalim, Cel Care ne-a lăsat nouă aceste cuvinte: “şi iată, Eu cu voi sunt în
toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” [Matei 28:20].
Vă mulţumim pentru
frumoasele cuvinte, mesajul încărcat de
sens şi indemn spre conlucrare cu aproapele şi cu Dumnezeu, şi pentru grija pe care o aveţi fata de noi, romanii de
aici din America. Să ne ajute Dumnezeu să vedem
aceste vise întrupate şi lucrarea dusă la bun sfârşit.
Mănăstirea este situată în
Ellenville, la aproximativ 100 mile de New York, într-o frumoasă şi pitorească zonă deluroasă , împădurită şi foarte
liniştită. Adresa manăstirii este: 164 Frog Hollow Road, Ellenville, New York,
12428.
0 comments:
Trimiteți un comentariu