Avortul în caz de viol. Mărturia unei mame: "Acel copil te va ajuta să-ţi vindeci rănile şi îţi va da un sens existenţei"

luni, 3 decembrie 2012

| | |

 Veronica și fiica ei, Maria Fernanda

Veronica Cardona este o tânără din Columbia, în vârstă de 21 ani, care are o fetiță, Maria Fernanda, de 5 ani. Mărturia ei este importantă pentru cei care cred că ”avortul în caz de viol sau incest” este un semn de civilizație. Dar este importantă și pentru cei care vor să le ajute pe mamele care se află în aceste situații dificile, căci arată câtă nevoie au de sprijin.

În urmă cu cinci ani, Veronica Cardona a rămas însărcinată la vârsta de 16 ani, după ce a fost violată de propriul ei tată.

Totuşi, această tânără columbiană a ales să apere viaţa copilului ei, iar acum le încurajează pe femeile care au suferit experienţe asemănătoare să „nu le fie teamă să zică da vieţii  şi dragostei”

Recent, Veronica Cardona a fost în Ecuador să sprijine o demonstraţie împotriva legalizării avortului în caz de viol. Acolo, le-a povestit participanţilor  prin ce a trecut şi cum i-a dat Dumnezeu putere să meargă înainte.

Într-un interviu acordat postului de televiziune EWTN News, Cardona a spus că s-a simţit distrusă când a aflat că a rămas însărcinată în urma violului.

„A fost un şoc uriaş când am conştientizat că sunt însărcinată. În acel moment m-am simţit de parcă viaţa mi-a fost distrusă, deoarece ştiam că bebeluşul care urma să se nască era «rezultatul» faptului că fusesem violată de propriul tată”, a spus.

Îşi aminteşte că a fost copleşită de frică şi că totuşi nu voia să facă un avort.

„Am intrat în depresie pentru mai multe zile, nu doream să omor un copil nevinovat, dar am simţit frică, probabil aceeaşi frică pe care o resimt multe femei atunci când află că sunt însărcinate”.

„Îmi era teamă că nu voi putea merge mai departe, că oamenii mă vor judeca sau mă vor trata cu milă. Îmi era frică să nu fiu singură”, a mai adăugat tânăra.

„Bineînţeles că toată familia mea, doctorii, judecătorii, toată lumea voia ca eu să fac avort, mai ales că în Columbia avortul fusese legalizat recent în trei cazuri: viol, malformaţie fetală şi pentru salvarea vieţii mamei”, a precizat Veronica Cardona.

Cu toate acestea, mama ei a venit într-o zi la Veronica şi i-a cerut  iertare plângând pentru faptul că şi ea se gândise să o avorteze înainte de a se naşte.

„Mi-am dat seama că nu aveam dreptul să dispun de viaţa altei persoane, cu atât mai puţin de viaţa unei persoane mici şi neajutorate, o persoană micuţă care nu-mi făcuse nici un rău”.

Din momentul în care s-a hotărât să ducă sarcina până la capăt, familia ei a refuzat să mai vorbească cu ea. Doar mama a susţinut-o.

„Astfel, cea mai mare minune a dragostei a început să crească în mine. A fost o experienţă frumoasă, dar totuşi dificilă”.

„Când am văzut-o la ecografie, când i-am simţit loviturile de picioruşe în burta mea şi când i-am simţit delicateţea după ce s-a născut, mi-am dat seama că este un mare miracol al vieţii”.

Pe perioada sarcinii, Veronica Cardona a făcut parte dintr-o comunitate de credincioşi catolici care au ajutat-o să îşi întărească hotărârea de a „aduce pe lume o viaţă, chiar dacă după naştere urma să dau copilul spre adopţie sau să îl cresc singură”.

A mai zis că la început a vrut să uite de Dumnezeu.

„Eram furioasă pe El pentru că nu puteam înţelege cum un Dumnezeu atât de bun şi de iubitor a putut permite să mi se întâmple asta tocmai mie, care nu făcusem niciun rău în toată viaţa mea”, a mai adăugat ea.

În ciuda durerii, Veronica Cardona şi-a găsit liniştea în credinţă.

„I-am cerut putere ca pot să merg mai departe, dar acum sunt sigură că El a fost mereu lângă mine în multele zile şi nopţi de lacrimi. El era cel care mă încuraja şi mă ridica”.

După ce a născut-o pe fetiţa ei, Maria Fernanda, Veronica Cardona a simţit un „gol”, pe care a încercat să îl umple cu petreceri, prieteni şi muncă, dar abia după ce a participat la o retragere (perioadă petrecută într-un centru special, cu un program special, destinat formării unor atitudini; este practicată în Occident, mai ales) a simţit că a început să trăiască din nou.

În timpul acelei retrageri, i-a iertat pe toţi care au rănit-o, inclusiv pe tatăl ei. „Mi-am dat seama de multe lucruri, m-am simţit de parcă mi-am recăpătat demnitatea. Am revenit la viaţă!”, îşi aduce ea aminte.

„Mă deranjau şi încă mă mai deranjează argumentele adepţilor avortului, care se folosesc de cazuri precum al meu ca să-i omoare pe cei inocenţi şi să-şi umple buzunarele cu bani pătaţi de sânge nevinovat, susţinând că: «de fiecare dată când vei vedea acest copil, îţi vei aduce aminte de groaznicul moment al violului»”, a explicat Veronica Cardona.

„Am simţit nevoia urgentă de a striga lumii adevărul, acela că un copil nu-ţi va aduce aminte niciodată de circumstanţele în care a fost conceput, pentru că el sau ea este o persoană cu totul diferită. Dimpotrivă, acel copil te va ajuta să-ţi vindeci rănile, îţi va aduce bucurie şi-ţi va da un sens existenţei”, a mai adăugat ea.

„Spun asta din proprie experienţă, nu aşa cum fac cei care promovează avortul, care habar nu au despre ce vorbesc, pentru că ei nu au trecut prin aşa ceva, iar cei care sunt pentru avort nu au făcut niciodată vreunul”.

„Nu le pasă atât de mult de femei precum susţin. Dacă le-ar fi păsat cu adevărat, nu ar fi impus avortul, ci ar fi ajutat femeile să îşi continue viaţa alături de copiii lor”.

„Avortul nu te face să fii aşa cum ai fost înainte să rămâi însărcinată. Omorul nu este o opţiune, este cea mai proastă decizie”, a zis Cardona.

„Prin mila Domnului, am reuşit să-mi iert tatăl, să-l privesc în ochi şi să-i mulţumesc pentru că mi-a dat viaţă”, a spus ea.

Fetiţa ei, acum în vârstă de cinci ani, „nu ştie încă tot ce s-a întâmplat”, Veronica Cardona a zis că intenţionează să-i spună totul, treptat, odată cu trecerea timpului, pentru că „este dreptul ei să ştie adevărul”.