Despre homofobie şi alte etichete

sâmbătă, 24 noiembrie 2012

| | |


Bogdan Mateciuc


Homosexualii fac eforturi constante pentru a forţa societatea, mai mult sau mai puţin direct, să nu mai critice aceste comportamente şi să le accepte ca pe ceva normal.

În mod direct, această forţare a societăţii se face invocându-se legi despre „toleranţă” şi „nediscriminare”. După ce au reuşit să introducă în lege comportamentele homosexuale, homosexualii încearcă să se folosească de legi pentru a le închide gura tuturor celor ce critică aceste comportamente. Aşa-numitul „Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării” e un instrument foarte activ aflat în slujba homosexualilor. Este asemănător Securităţii de pe vremea lui Ceauşescu – urmărind ce vorbesc şi ce scriu românii şi penalizându-i atunci când aceştia deschid gura împotriva homosexualilor. La fel ca Securitatea, CNDC este plătit din banii românilor ca să îi cenzureze pe români. Simţindu-se ameninţaţi, majoritatea persoanelor publice sunt „atente” ce declară şi ce vorbesc despre homosexuali, întrucât sunt pasibile de pedepse.

În mod indirect, homosexualii apelează la denumiri, termeni şi etichete cărora încearcă să le dea un înţeles negativ.

În orice dezbatere, cele două părţi au fiecare un set de argumente, pe care încearcă să le explice şi să le apere. Uneori, când sunt epuizate argumentele raţionale, părţile recurg la metode nesincere, care reuşesc să păcălească o parte dintre cei ce asistă la dezbaterea.

Una dintre aceste metode este folosirea de etichete cu încărcătură emoţională negativă, în încercarea de a plasa cealaltă tabără pe o poziţie inferioară, culpabilă şi deci greşită. Partea respectivă ţinteşte astfel persoana, nu argumentul sau informaţia acesteia. Puţini ascultători înţeleg schema şi puţin observă că acea parte nu mai are argumente. Un exemplu generic este următorul:

Ion şi Vasile discută în contradictoriu despre sistemul public de pensii. Ion spune că acesta este supradimensionat. Vasile şi-a epuizat argumentele şi începe să îl numească pe Ion „fascist” pentru că propune diminuarea sistemului. Observăm că Vasile nu mai vorbeşte la subiect, ci se ocupă de persoana lui Ion. El vrea să îi convingă pe ascultători că „nimic din ce spune Ion nu poate fi adevărat, pentru simplul motiv că Ion e fascist”.

În discuţiile despre valori, se folosesc etichete ca fundamentalist, retrograd, înapoiat, extremist, fascist şi homofob. Cei ce le folosesc încearcă să îi zugrăvească pe oponenţii din dezbatere în culori negre – tot ce spun aceştia nu poate fi deci adevărat.

Ultimul termen din exemplele de mai sus – homofob/homofobie – e un cuvânt inventat de homosexuali. Homo vine de la homosexual/homosexualitate, iar fobie înseamnă teama sau frica iraţională faţă de ceva. Cuvântul ar însemna deci teama iraţională faţă de homosexuali/homosexualitate. Desigur, nimeni nu are o teamă sau o frică iraţională de homosexuali – există o respingere naturală faţă de aceste comportamente detestabile – însă homosexualii folosesc această etichetă şi încearcă să îi ataşeze un caracter negativ, în sensul că toţi „homofobii” au o problemă şi sunt incorecţi atunci când nu îi acceptă pe homosexuali şi homosexualitatea.

Mergând mai departe pe firul implicaţiei, întreaga societate are această problemă – este „homofobă” – pentru că nu vrea să accepte comportamentele homosexuale ca fiind normale. Şi nu doar societatea e „homofobă”, ci şi Biserica, Biblia şi însuşi Dumnezeu. Mai mult, întrucât homosexualitatea este o aberaţie împotriva naturii, chiar şi natura este „homofobă” !

Asemenea altor etichete cu încărcătură emoţională negativă, activiştii pro-homosexualitate aplică eticheta de „homofob” încercând să-i intimideze pe oponenţi şi să-şi creeze o poziţie superioară în cadrul discuţiilor, ei neavând argumente atunci când afirmă că homosexualitatea este normală.

În realitate, este natural, bine şi necesar să fim „homofobi”. Fiind „homofobi”, penalizăm orice pretenţie că anormalul este normal. Orice persoană care are bun simţ şi nu şi-a pierdut simţul firescului va fi „homofobă”. Fundaţia Soros face periodic sondaje şi măsoară gradul de „homofobie” al românilor. Un grad ridicat de „homofobie” în societate şi în rândul populaţiei arată că acea societate încă funcţionează după principiile naturale ale relaţiei complementare dintre bărbat şi femeie, respingând deviaţiile de la norma naturală.

Site-ul Speranţă şi vindecare pentru homosexuali este considerat de homosexuali ca fiind un site „homofob”, pentru că informează că se poate scăpa de homosexualitate. Am explicat reacţia lor mai sus. Întreaga lor argumentaţie şi pretenţii sociale sunt construite pe informaţia falsă că homosexualitatea este înnăscută şi deci de neschimbat. Atunci când cineva expune adevărul, activiştii rămân goi şi sunt nevoiţi să apeleze la etichete, în încercarea disperată de a-şi salva poziţia.