Cuvinte pentru tineri (XVI): "Staţi tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi" - Sfântul Pavel şi Ernest Bernea

luni, 19 noiembrie 2012

| | |

Fotograf: Monica Drăgan 

De veacuri omul suferă şi luptă pentru libertate: libertatea de cuget, de faptă, libertatea pentru darurile frumuseţii şi ale credinţei. O zădărnicie cât muntele vieţii. Omul trăieşte mereu, trăieşte dezgustător de plin toate libertăţile făpturii sale căzute; trăieşte libertatea desfrâului, a minciunii, a lenei şi a furtului; libertatea tuturor păcatelor, libertatea care distruge, care schimbă viaţa într’o mlaştină unde cresc numai plante otrăvitoare.

Omul nu a înţeles şi nici nu a făcut nimic pentru câştigarea adevăratei libertăţi care este o condiţie absolută a omeniei. Libertatea nu poate fi găsită decât în inima ta; ea este o valoare a spiritului. Nu căta în jurul tău ceea ce ai în tine. Sfarmă piatra ce acoperă aurul. Libertatea este un dar al lui Dumnezeu. Libertatea nu poate fi decât interioară, nu poate fi decât dragostea şi creaţia; libertatea este putere deschisă pajiştilor însorite ale lui Dumnezeu. Când omul apare, omul de conştiinţă şi misiune, apare şi libertatea.

În acest caz libertatea nu este ceva formal şi relativ, ci este ceva esenţial şi absolut. Împrejurul omului adevărat, în fapta şi în cugetul său, în simţămintele care îl străbat, libertatea este o cale a vieţii şi a desăvârşirii, este o condiţie a spiritualităţii şi un semn al omului în rosturile sale mari.

Ernest Bernea, Îndemn la simplitate, Libertăţi şi libertate

*
Fotograf: Monica Drăgan 

Staţi deci tari în libertatea cu care Hristos ne-a făcut liberi şi nu vă prindeţi iarăşi în jugul robiei. 
[...]
Căci voi, fraţilor, aţi fost chemaţi la libertate; numai să nu folosiţi libertatea ca prilej de a sluji trupului, ci slujiţi unul altuia prin iubire. Căci toată Legea se cuprinde într-un singur cuvânt, în acesta: Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.  Iar dacă vă muscaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi.

Zic dar: În Duhul să umblaţi şi să nu împliniţi pofta trupului. Căci trupul pofteşte împotriva duhului, iar duhul împotriva trupului; căci acestea se împotrivesc unul altuia, ca să nu faceţi cele ce aţi voi. Iar de va purtaţi în Duhul nu sunteţi sub Lege.

Iar faptele trupului sunt cunoscute, şi ele sunt: adulter, desfrânare, necurăţie, destrăbălare,  închinare la idoli, fermecătorie, vrajbe, certuri, zavistii, mânii, gâlcevi, dezbinări, eresuri,  pizmuiri, ucideri, beţii, chefuri şi cele asemenea acestora, pe care vi le spun dinainte, precum dinainte v-am şi spus, ca cei ce fac unele ca acestea nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

Iar roada Duhului este dragostea, bucuria, pacea, indelunga-rabdarea, bunătatea, facerea de bine, credinţa,  blândeţea, înfrânarea, curăţia; împotriva unora ca acestea nu este lege.

Iar cei ce sunt ai lui Hristos Iisus şi-au răstignit trupul împreună cu patimile şi cu poftele. Dacă trăim în Duhul, în Duhul să şi umblam. Să nu fim iubitori de mărire deşartă, supărându-ne unii pe alţii şi pizmuindu-ne unii pe alţii.

Epistola către Galateni 5, 1, 13-26