Petiţie în Franţa pentru apărarea familiei

sâmbătă, 13 octombrie 2012

| | |


Mai multe organizaţii creştine de apărare a valorilor familiei din Franţa au iniţiat pe internet o petiţie numită "Toţi pentru căsătorie”.

Petiţia are ca scop apărarea şi păstrarea modelului natural al căsătoriei ca unire între un bărbat şi o femeie, în faţa atacurilor tot mai furibunde ale celor care doresc ridicarea la nivel de căsătorie a relaţiilor nefireşti şi păcătoase de tip homosexual.

Petiţia a fost deja semnată de mulţi episcopi ortodocşi şi catolici, de profesori universitari, deputaţi, preoţi din Franţa, dar şi de un imam musulman şi de un preşedinte de moschee, precum şi de fostul Ministru al Justiţiei.

Petiţia este în deplin acord cu ultimul comunicat al Adunării Episcopilor Ortodocşi din Franţa, în care se arată poziţia Bisericii ortodoxe împotriva oricăror uniuni nefireşti homosexuale şi necesitatea apărării instituţiei fundamentale a societăţii care este familia.

Petiţia doreşte conştientizarea societăţii franceze dar şi a întregii lumii asupra pericolelor uniunii homosexuale şi vrea să arate guvernanţilor de stânga din Franţa despre poziţia creştinilor împotriva acestor anomalii ale păcatului.

Coaliţia pentru căsătorie: http://c4m.org.uk/ .

Sursă: Doxologia