Ce şanse au copiii cu autism în România

miercuri, 10 octombrie 2012

| | |


În prezent, nu există statistici oficiale cu privire la numărul exact de persoane cu autism din România. În evidenţele Direcţiilor Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din întreaga ţară sunt înscrise în jur de 4.000 de cazuri. Dar acestea sunt doar persoanele care s-au prezentat la DGASPC cu diagnosticul de autism şi au solicitat certificatul de handicap. Din nefericire însă, numărul familiilor care solicită acest certificat pentru copiii lor este foarte mic pentru a evita stigmatizarea, discriminarea, izolarea...

În Bucureşti şi alte 35 de judeţe din ţară au fost deschise anul acesta 40 de centre care oferă servicii gratuite de consiliere şi terapie pentru copiii cu autism, în cadrul unui proiect european. Adelaide Katerine Tarpan, managerul proiectului „Şi ei trebuie să aibă o şansă!", derulat de Fundaţia Romanian Angel Appeal (RAA), în parteneriat cu autorităţile, a povestit într-un interviu pentru România liberă care sunt principalele probleme pe care trebuie să le înfrunte părinţii care au copii cu autism şi ce soluţii au la dispoziţie în ţara noastră.

Câte centre există în ţara noastră unde se pot trata copiii cu tulburări de spectru autist (TSA)?

Reţeaua de stat a serviciilor de asistenţă specializată este, la ora actuală, mult sub nivelul nevoilor identificate în rândul persoanelor cu TSA şi al cererii de servicii de asistenţă şi recuperare. În întreaga ţară există, conform datelor comunicate de ANPDC în 2009, numai 190 de servicii specializate, în cadrul cărora însă persoanele cu autism sunt asistate alături de alte persoane aparţinând unor grupuri vulnerabile. Iar personalul din cadrul acestor servicii cel mai adesea nu este specializat în tehnici de intervenţie pentru persoane cu autism. Prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă!", sperăm că am făcut un prim pas în dezvoltarea unei reţele naţionale de servicii specializate pentru persoanele cu autism, în cadrul cărora intervenţiile terapeutice sunt gratuite. Fundaţia RAA, în parteneriat cu autorităţile, a deschis 40 de centre de consiliere şi asistenţă pentru persoanele cu autism şi familiile lor: 35 dintre centre au fost deschise în ţară, iar 5 în Bucureşti. Specialiştii din centre pot oferi de la o intervenţie punctuală, pe termen scurt, centrată pe problemă, până la (după caz) un plan de terapie de recuperare, pe termen mediu şi lung, constând în intervenţie zilnică cu copilul.

Există suficienţi specialişti în aceste centre care să lucreze cu cei mici?

În România, există psihologi, psihopedagogi, consilieri psihologici, dar nu mulţi dintre aceştia au şi specializare pe tehnici de intervenţie în lucrul cu persoanele cu autism deoa-rece curriculumul facultăţilor de profil nu cuprinde şi module de formare în autism sau intervenţii terapeutice pentru persoanele cu TSA. Cu toate acestea, mulţi dintre profesioniştii care lucrează cu persoane cu autism urmează, din proprie iniţiativă, cursuri private de instruire în tehnici de intervenţie şi, de asemenea, rămân conectaţi la principala sursă de informare în acest domeniu, şi anume Internetul. Aşadar, este destul de greu să estimăm un număr de profesionişti specializaţi şi certificaţi în tehnici de intervenţie în TSA. Tot ce vă pot spune este că, prin proiectul „Şi ei trebuie să aibă o şansă!", Fundaţia Romanian Angel Appeal a instruit, în ultimul an, 580 de specialişti din întreaga ţară, în tehnicile cu cea mai mare rată de succes înregistrată în lume în ameliorarea comportamentelor specifice autismului şi integrarea socială a persoanelor cu TSA (terapia ABA - Applied Behavior Analysis). Specialiştii formaţi sunt certificaţi de către Colegiul Psihologilor din România şi lucrează deja cu copii cu autism.

Ce se întâmplă într-un centru unde se tratează copiii cu autism, ce tipuri de terapii se aplică?

În cele 40 de centre deschise de Fundaţia Romanian Angel Appeal se aplică principiile terapiei comportamentale în ameliorarea comportamentelor specifice autismului şi integrarea socială a persoanelor cu TSA. Dar personalul instruit la cursurile de formare pe care le-am organizat a primit, de asemenea, informaţii şi cu privire la alte tehnici de intervenţie, astfel încât, în funcţie de fiecare caz, poate căuta abordarea cea mai potrivită. Cât priveşte ceea ce se întâmplă concret în centrele noastre, paşii pentru orice familie sunt următorii: mai întâi se realizează o evaluare a cazului, apoi se stabileşte, împreună cu familia, un plan de intervenţie individualizat. Se oferă intervenţie specifică, centrată pe problemă, după caz un plan de terapie de recuperare pe termen mediu şi lung şi, de asemenea, consiliere pentru părinţi şi aparţinători.