Sfântul Filotei, Făcătorul de minuni

sâmbătă, 15 septembrie 2012

| | |

Sfântul Filotei s-a născut în satul Mirmix din Asia Mică, în veacul al zecelea. Numele său, care înseamnă „iubitor de Dumnezeu”, i-a fost dat de mama sa Teofila, care l-a crescut în evlavie.

După ce s-a căsătorit, fiind un om evlavios şi râvnitor pentru credinţă, a fost hirotonit preot. El se purta cu credincioşii bisericii sale ca şi cu proprii copii.

El şi soţia sa au avut un copil, apoi au hotărât să trăiască împreună ca frate şi soră. Dându-se cu totul lui Dumnezeu, prin post, rugăciune, slujbe zilnice şi sfinte citiri, s-a făcut „tuturor toate”. Cu Psalmii pe buze, neîncetat făcea milostenie şi mângăia pe săraci şi pe cei aflaţi în nevoi.

Pentru dragostea sa, Domnul i-a dăruit lui Filotei harul facerii de minuni. Odată a prefăcut apa în vin, iar altădată a înmulţit pâinile. Nu numai în vremea vieţii, ci şi după moarte el a continuat  să-şi mângăie credincioşii iubiţi cu minunile pe care le săvârşea. Moaştele sale sunt izvorâtoare de mir.