Manifestul Asociaţiei Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi - Bucureşti

miercuri, 12 septembrie 2012

| | |

Valorile pe care se întemeiază activitatea Pro-vita

Viața umană de la începuturile sale (de la concepție), ca valoare supremă; familia, ca centru al organizării sociale; educația, ca instrument pentru dezvoltarea personală; credința în Dumnezeu, ca fundament al întregii vieți.

Preambul

Asociaţia Pro-vita pentru Născuţi şi Nenăscuţi Bucureşti recunoaşte şi respectă demnitatea şi valoarea inerente fiecărui om de la concepţie şi până la moartea naturală. Pro-vita ajută la construirea unei culturi a vieţii, văzând în fiecare existenţă un bun în sine, necondiţionat de utilitatea pe care aceasta o are pentru alţii sau pentru stat ori alte structuri sociale.

Fiinţa umană nu trebuie să demonstreze nici conştiinţă de sine, nici vreo abilitate cognitivă pentru a fi considerată om. Nici progresul ştiinţific şi nici dorinţa de a-i ajuta pe alţii nu pot justifica sacrificarea vieţii unei fiinţe umane. Fiecare om, născut sau nenăscut, merită protecţia egală a legii. Instituirea şi apărarea acesteia constituie scopul final al activității Pro-vita.

Avortul

Puţine acte aduc atingere atât de profund sanctităţii vieţii umane precum avortul. O sarcină nu ar trebui pur şi simplu "întreruptă", ca şi cum ar fi ceva impersonal şi problematic, iar acest act nu poate rămâne fără consecinţe fizico-emoţionale.

Ştiinţa a stabilit că viaţa umană începe odată cu concepţia. Din momentul în care oul este fertilizat, începe o viaţă nouă, distinctă de cea a părinţilor, care se dezvoltă după propriul ritm. A nega această certitudine a biologiei nu este o expresie a "lipsei de credinţă" şi ca atare a respingerii unor învăţături morale sau religioase, ci pur şi simplu lipsa unor cunoştinţe de bază despre genetica umană. Dacă un adevăr este susţinut şi de o religie, aceasta nu îl face să înceteze a mai fi un adevăr ştiinţific.

Afirmaţia că proprietatea asupra corpului său îi conferă femeii un presupus "drept la avort" este complet contrazisă de fapte, căci nici embrionul, nici fetusul nu sunt părţi sau organe ale corpului femeii.

Nu doar din punct de vedere ştiinţific, ci şi din perspectivă sociologică, psihologică şi teologică, rezultă, în mod necesar, că omul este om de la zămislire, fiind o unitate psihosomatică unică şi irepetabilă care trebuie să se bucure, fără excepţie, de protecţie. Cu toate acestea, legea nu recunoaşte răul făcut de avort, iar societatea românească în ansamblul său a transformat avortul într-un act banal, benign şi foarte accesibil. Pro-vita utilizează toate mijloacele legitime pentru a prezenta publicului şi legiuitorilor aceste adevăruri, pregătind cu răbdare ziua în care starea de fapt se va schimba.

Eutanasia şi problemele legate de finalul vieţii

Bolile şi handicapurile grave, inclusiv acelea în care diagnosticul este fără speranţă, sunt tragice. Totuşi, nu există nici o viaţă fără valoare, care să nu merite a fi trăită. Fiecare viaţă are un sens şi o misiune, chiar dacă este dezavantajată de boală, handicap sau vârsta înaintată. Pro-vita consideră că suprimarea deliberată a vieţii prin eutanasie sau asistarea la sinucidere este profund imorală. Adevărata compasiune înseamnă găsirea unei căi pentru a uşura suferinţa fiecărei persoane, păstrandu-i intacte viaţa şi demnitatea.

Biotehnologiile şi ingineria genetică

Cuceririle ştiinţei şi tehnologiei au îmbunătăţit în mod evident sănătatea şi bunăstarea, însă în acelaşi timp au scăzut valoarea vieţii fiinţei umane. Celulele stem, ingineria genetică şi alte tehnologii noi trebuie să fie evaluate într-un context atât ştiinţific, cât şi etic. Pro-vita consideră că știinţa "bună" este totodată o ştiinţă etică și de aceea se opune distrugerii, vătămării sau manipulării embrionilor umani, însă susţine, în acelaşi timp, cercetarea şi terapiile bazate pe celulele stem adulte (precum cele din cordonul ombilical sau măduva spinării), care nu ridică probleme etice şi care deja au dat rezultate concrete în tratamente. Totodată, Pro-vita se opune oricăror forme de clonare umană, întrucât aceasta alterează grav însuşi sensul existenţei umane.

Protecţia conştiintei personalului medical şi subvenţionarea avortului din fonduri publice

Pro-vita apără dreptul personalului medical şi al farmaciştilor de a refuza, pe motive religioase, filosofice sau de conştiinţă, practicarea de proceduri anti-viaţă precum avortul, sterilizarea, fertilizarea artificială, cercetările distructive pe embrion, eutanasia etc. Nici statul şi nici organismele de licenţiere profesională nu pot impune vreunei persoane executarea sau participarea la practici care să violeze conştiinţa acesteia. Din acelaşi motiv, Pro-vita consideră că subvenţionarea din fonduri publice a acestor proceduri, şi în special a avortului la cerere, este inacceptabilă.

Pro-vita respinge ideologizarea medicinei moderne prin echivalarea sarcinii cu o stare de boală, care necesită terapie, și condamnă modificarea lipsită de temei, în sensul permiterii practicării avortului şi eutanasiei, a jurămintelor medicale, care la origine obligau medicul să protejeze viaţa în toate stadiile sale. Încurajăm medicii să se opună ideologizării şi să rămână credincioşi, în spirit, literă și practică, acestei nobile meserii.

Sănătatea femeilor

Avortul, departe de a-i conferi "putere" şi control asupra propriei vieţi, este distrugător pentru femeie. Implicaţiile majore şi efectele ireversibile ale practicilor avortive se răsfrâng direct şi pe termen lung asupra femeii, asupra familiei şi societăţii. Diverse forme de cancer, infertilitate, dereglări hormonale şi alte suferinţe fizice ori psihice, divorţul şi chiar suicidul sunt câteva din urmările directe ale avortului.

Pro-vita consideră că femeia trebuie să fie pe deplin informată înainte de a lua orice decizie care îi priveşte sănătatea, inclusiv cea maternală şi reproductivă. Sănătatea nu poate fi îmbunătăţită decât atunci când femeia are cunoştinţe temeinice despre factorii de risc, despre dezvoltarea şi îngrijirea în sarcină şi postpartum, despre riscurile şi efectele fiziologice, psihologice şi spirituale ale avortului precum şi despre alternativele pozitive la acesta. Pro-vita susţine informarea onestă a femeilor, într-un cadru care să includă partenerii şi familiile lor şi totodată promovează acordarea de sprijin emoţional, material, financiar şi educaţional.

Pro-vita subliniază că doar maternitatea în contextul mariajului promovează şi protejează în mod optim sănătatea femeii, fiind calea cea mai sigură spre împlinirea personală a acesteia.

Educarea adolescenților și tinerilor

Pro-vita consideră că cea mai eficientă strategie pentru prevenirea oricăror atentate contra vieții, și în special pentru prevenirea avortului, este educaţia morală şi etică. Simpla informare despre corpul uman și funcțiile sale fiziologice nu poate fi suficientă, ci se impune cu necesitate deprinderea de către tineri a valorilor, pentru ca noile generaţii să adopte o atitudine responsabilă, demnă şi coerentă în ce priveşte sexualitatea, procrearea și viața în general.

Vezi şi: