Minuni ale Sfintei Parascheva de la Iaşi

sâmbătă, 25 august 2012

| | |


În anul 1968, prin luna martie, într-o dimineaţă, Părintele Stareţ loanichie din Sfânta Mitropolie se apropie de mine şi-mi spune, arătând spre o doamnă: „Vezi, doamna aceea a venit din Bulgaria şi nu ştie româneşte, matale ştii ruseşte, încearcă să vorbeşti ruseşte cu ea să vedem ce doreşte - dacă ştie şi ea ruseşte", într-adevăr, doamna ştia ruseşte. S-a bucurat că poate să-şi spună durerea ei şi plângând mi-a povestit că are un singur băiat, care a ajuns la facultate în anul doi şi subit a înnebunit, dar într-o formă aşa de gravă încât îl ţine într-o cuşcă.

Ea întotdeauna a fost credincioasă, în schimb soţul ei era un ateu şi întotdeauna îl blestema pe copilul lui şi înjura pe Dumnezeu. Ea mereu se ducea la biserică, rugându-se cu lacrimi pentru copilul ei. Într-o noapte visează o femeie înaltă, îmbrăcată în negru, care-i spune: „Dacă vrei să fie sănătos copilul tău, să vii la mine". Femeia n-a întrebat-o unde să meargă şi cine este aceea pe care a visat-o.

Peste vreo două luni iarăşi visează aceeaşi femeie care-i spune acelaşi lucru ca şi prima dată. Atunci ea o întreabă: „Dar cine eşti şi unde să mă duc?". Ea a răspuns: „Sunt Sfânta Parascheva din Iaşi!"

Doamna din Bulgaria locuia chiar în capitala ţării - Sofia. Imediat s-a dus la ambasadă şi, căpătând paşaportul, a venit la Sfânta Parascheva. M-a întrebat ce să facă, cum s-o roage pe Sfânta Parascheva pentru fiul ei? Am învăţat-o, a dat pomelnic pentru un an de zile, asta din proprie iniţiativă. Toată ziua nu s-a dezlipit de la sfânta raclă până seara, apoi a plecat.

După un an a venit cu mama ei de 90 de ani să-i mulţumească Sfintei Parascheva pentru că băiatul ei s-a făcut complet sănătos şi continuă studiile la facultate.


 *

Prin anii 1950-1954 comuniştii au vrut s-o îngroape pe cuvioasa ca să nu-i mai deranjeze mulţimea de credincioşi care veneau să se închine zilnic.

S-au sfătuit în secret şi într-o dimineaţă au trimis nişte oameni să sape groapă în cimitir. Când au început să sape, cerul, care până atunci era senin şi însorit, s-a întunecat cu nişte nori mari şi negri, a început un vânt năprasnic, cu ploaie şi gheaţă cât oul de porumbel, cu tunete şi fulgere, de credeai că-i rade Domnul de pe faţa pământului. Îngroziţi, oamenii au alergat cu mic cu mare la mitropolie să se roage Cuvioasei Parascheva să mijlocească ea la Bunul Dumnezeu ca să nu-i prăpădească. Au chemat preoţii, au tras clopotele şi au făcut cu toţii acatistul şi paraclisul cuvioasei şi alte rugăciuni către Domnul şi Maica Domnului, încât toată biserică era numai lacrimi şi suspine. S-au rugat până târziu. Furtuna s-a potolit. Între timp au venit vreo 6 bărbaţi, care au povestit mulţimii unde au fost şi ce au vrut să facă edilii oraşului fără ştirea preoţilor şi a mitropolitului, dar Cuvioasa Parascheva le-a arătat că nu ei conduc Iaşul.

Văzând minunea, mulţi s-au întors la credinţă şi cu toţii au dat slavă lui Dumnezeu şi au mulţumit cuvioasei că a rămas în mijlocul lor, să le fie ajutătoare şi grabnic folositoare în necazuri.


 *

Elena G. din Iaşi, la vârsta de 22 de ani, fiind în Roman, a visat într-o noapte pe Sfânta Parascheva în biserică, fiind mai multă lume, unde parcă toţi aşteptau ca sfânta să se scoale şi să stea de vorbă cu cineva. Într-adevăr, sfânta s-a ridicat din raclă şi i s-a adresat astfel: „Fetiţo, tu eşti însărcinată, dar să nu te duci să avortezi, că apoi o să ai mari greutăţi în continuare şi o să mori. Dacă o să mă asculţi, o să naşti o fată frumoasă, deşteaptă şi milostivă şi o să-ţi meargă bine în continuare şi nu o să ai necazuri prea mari în viaţă".

Soţul o îndemna la avort, dar nişte rude o sfătuiau să nu facă aceasta. Acest vis l-a avut în noaptea dinainte de a se duce la doctor. A doua zi a plecat totuşi la doctor, dar cu oarecare frică şi nehotărâre. Ajungând la spital a luat-o frica atunci când trebuia să intre în sală şi s-a întors acasă. Apoi a născut o fetiţă de 4,5 kg, foarte frumoasă, care acum are 34 de ani şi este foarte inteligentă, deşteaptă şi cu adevărat milostivă şi credincioasă. Aşa a scăpat Sfânta Parascheva pe această mamă de la moarte şi pe fiica ei.

Fragmente din cartea: Suferinţele Mamei Blondina – o martiră a Siberiei

Cartea poate  fi achiziţionată de aici.