Efemeritate

miercuri, 30 noiembrie 2011

| | | 0 comments

   În timp ce o rază de soare se strecoară încet pe fereastră, am sufletul prins în valul unei melancolii. Văd timpul și oamenii cum trec aievea pe lângă mine, cum totul se schimbă cu viteza luminii, fără să realizez că înainte a fost altfel.


  Întâmplări și vise mă salută în grabă și dispar undeva fără cuvinte.


  Firul ultimului vis a rămas prins nu se știe unde și s-a răsucit până și-a schimbat sensul. 


  Mâine, ziua de astăzi va fi ieri, poveștile noi vor fi vechi, iar oamenii vor pleca sau se vor ascunde în problemele și singurătățile lor. 


  Numai Hristos nu se grăbește, nu ceartă, nu cere, e acolo oricând omul voiește să-l întâlnească.


  Liniștit, cu pace sublimă și cu durere, te întâmpină întodeauna la orice răscruce, cu ochi blânzi și privire senină.

Foto: Dan Vasiliu 

Bun venit în Finlanda - Jurnal de călătorie

miercuri, 23 noiembrie 2011

| | | 2 comments
 14 - 20.11.2011

(Din avion)

14.11.2011, Luni, București - 7:15
Am decolat cu întârziere de pe aeroportul Otopeni și cu emoție în același timp, pentru că era prima dată când mă aflam într-un avion. Nu mi s-a făcut rău în momentul decolării, dar am simțit că m-am desprins cu totul de pământ și de lume, că nimic nu mai e sub controlul meu, că Cineva acolo Sus are grijă de toate.

Paris - 9.30
Am ajuns în Paris, am schimbat avionul spre Helsinki, unde am ajuns în jurul orei 15.00. Acolo ne-au așteptat gazdele și colegii din Franța și Estonia. Am pornit cu un taxi spre Nurmjarvi, localitate aflată la 30 de minute de oraș, într-o zonă de pădure, unde urma să se desfășoare trainingul.


(Clădire din locația unde am fost cazați)

Nurmjarvi – 17.00
După ce am luat masa și am primit o lecție în privința modului de a mânca, a început programul de activități cu partea de cunoaștere și prezentare a programului.
Participanții sunt oameni deosebiți și fiecare are în backround ani de experiență în lucru cu tinerii în cadrul Centrelor de Informare pentru Tineret. Programul e destul de încărcat, sunt aproximativ trei sesiuni pe zi, dar sunt sigură că va fi o experiență interesanta care imi va schimba perspectiva în acest domeniu.


                                                   Poză de grup

15.11.2011, Marți, Nurmjarvi
Pe finlandezi nu i-am auzit vorbind de reguli, dar i-am văzut respectându-le. Nu i-am auzit vorbind despre mediu, dar respir un aer curat. Nu mi-a vorbit nimeni despre liniste, dar in jurul meu rareori e galagie. Nu-şi laudă sistemul educaţional, dar oferă programe de înaltă calitate. Îşi pun în farfurie doar atât cât consumă şi se uită întrebător la cineva atunci când aruncă fie şi o lingură de mâncare, dau critici doar dacă sunt siguri că e un lucru care te ajuta sa te perfectionezi şi îşi centrează atenţia întodeauna pe acţiune şi nu pentru persoană.

Trainingul este împărțit pe patru zone de lucru:

Zona 1 – Backround și principii pentru informarea tinerilor – parte introductivă, teoretică, în care sunt explicate principiile, conceptele și metodele folosite în lucru cu tinerii.

Zona 2 – Informarea tinerilor în practică –identificarea nevoilor, căutarea, găsirea și organizarea surselor de informații, selectarea calitativă a informațiilor, obținerea informațiilor pentru tineri.

Zona 3 – Arta de lucru cu tinerii – abilități, atitudini și valori în informarea tinerilor.

Zona 4 – Dezvoltarea profesională continuă în lucru cu tinerii monitorizare, evaluare, networking, promovarea serviciilor si programelor de informatii pentru tineri.



După masa de prânz, Laura cu Evgheni din Estonia au avut sesiunea „Principii utilizate în informarea tinerilor”. Au făcut echipă bună, sesiunea a fost interactivă și au primit un feedback foarte bun atât din partea facilitatorilor cât și de la ceilalți participanți. 

La un moment dat ne-au împărțit în echipe de câte trei persoane, cu sarcina de a găsi un exemplu pentru nerespectarea acestor principii. Am fost în echipă cu Nicolas din Franța și Darko din Croația. După ce am înțeles ce avem de făcut, coechipierilor mei li s-a părut o misiune foarte grea, nu găseau un exemplu potrivit.  în țările lor aceste principii erau înțelese ca fiind firești, fără să necesite reguli sau prevederi speciale. În final s-au gândit la situația în care trainerii nu sunt suficient de pregătiți, iar acest lucru scade calitatea programului.



În pauză, Irene, facilitatorul cu numărul doi, mi-a povestit că a lucrat într-un program de informare a tinerilor în Republica Moldova. Mi-a spus că i-a plăcut locul și tinerii, ca există un potențial, dar lipsa unei atitudini la nivelul societății în privința dezvoltării programelor pentru tineri face ca lucrurile să nu se miște într-un sens pozitiv. Mă gândeam că același lucru e și la noi.


Pirio mi-a povestit că finlandezii au obiceiul ca după ce merg la saună să se arunce într-un lac din preajmă și să înoate un timp, am aflat că înotul în apă rece sau înghețată e chiar un sport național.

În realitate bucătarul nu se satură cu mirosul mâncării, iar un deținut nu primește libertate dacă filozofează despre ea. La noi distanța de la teorie la practică este destul de mare uneori, față de finlandezi pentru care e suficientă o singură discuție în care sunt puse pe masă informațiile și nevoile ambelor părți, se ia o decizie și se pune imediat în practică. Așa s-a întâmplat în Finlanda cu bugetul guvernamental pentru programe de tineret. Mai multe organizatii au depus la Guvern un memoriu în care solicitau acordarea acestor bani, lucru care s-a întâmplat imediat după ce s-a luat o decizie. La noi e nevoie de birocrație, dezbateri, amânări și închidere de uși.




16.11.2011, Miercuri, Nurmjarvi
Am luat micul dejun. În jur e o atmosferă relaxată de liniște și pace. Am ieșit un pic pe afară, case singuratice se zăresc printre copaci, câteva leagăne de pe malul lacului vorbesc despre prezența unor copii.

Prima sesiune de astăzi a fost despre Identificarea nevoilor de informații pentru tineri, prezentată de Sari din Finlanda și Myriya din Franța. Myriya spunea că în Franța odată la doi ani se face un studiu amănunțit cu privire la nevoile tinerilor, după care se fac programe și se dezvoltă centrele de informare. M-am gândit că în România e același lucru, e nevoie de un studiu făcut pe bune, altfel e posibil ca programele să nu vină pe linia nevoilor.
Seara am lucrat cu Darko ultimele detalii pentru sesiune, apreciez in continuare spiritul practic al finlandezilor.



17.11.2011, Joi, Nurmjarvi
Azi am avut sesiunea cu Darko despre obținerea informațiilor pentru tineri. Împreună cu participanții am găsit grupuri diferite cu nevoi specifice și am căutat cele mai bune instrumente și metode pentru obținerea și distribuirea informațiilor pentru tineri.


Ca exemplu de bună practică am avut proiectul YOUNG SCOT SP@CE e-Road Show, un autobuz cu dotări tehnologice și conexiune la internet care merge în liceele unde tinerii nu au acces la internet și le oferă posibilitatea să intre pe portalul de informații pentru tineri. 


La sugestia Irenei și spre amuzamentul tuturor, echipele au avut nume românești: „popușoi”, „magiun”, „copac”, „ghindă”, etc. Le-a plăcut, emoțiile mele nu s-au văzut iar dificultățile de limbaj nu m-au făcut să nu fiu deschisă.



După sesiune am plecat la Helsinki, am vizitat mai întâi centrul de informații pentru tineri YESbox din mall-ul orașului Omenia. Locație foarte interesantă cu un design creativ, materiale interesante și atractive pentru tineri. Bună ideea cu prezența într-un centru comercial, dar cam costisitoare.

                                                    Centrul YESbox
                                                   
Am ajuns în Helsinki și am primit câte o hartă, urmau câteva ore de timp liber. Eu cu Laura și cu Nicolas n-am vrut să mergem la cumpărături așa că am pornit la plimbare pe străzile orașului. Voiam să văd cum sunt oamenii, dincolo de ceea ce cunoscusem până atunci. Am văzut un om care cânta la vioară, câțiva băieți de stradă, clădiri cu arhitectură frumoasă, blocuri nu foarte înalte, excepție făceau câteva centre comerciale, biserici impunătoare, străzi pietruite. 


După plimbare am ajuns la restaurantul unde urma să luăm cina. Am stat la masă cu Mika, Pirio, Heidi și Irene, primii trei erau finlandezi iar Irene de origine croată. A fost o seară frumoasă, discuții interesante, schimb de experiența și inspirație pentru idei noi.


 Am vorbit despre Crăciun. În Finlanda sărbătoarea durează doar o zi,  în seara de 24 decembrie și dimineața zilei de 25, oamenii merg la biserică, după care sărbătoresc în familie.
În Croația există aceeași perioadă și obiceiuri ca și în România, numai că înlocuiesc carnea de porc cu un preparat tradițional. Moș Nicolae ajunge și la ei pe 6 decembrie.

Mika mi-a spus că nu știe prea multe despre România, așa că i-am povestit despre tinerii români, despre nevoia existenței unui centru de informare pentru tineri și a unor programe care să-i sprijine în ceea ce fac. Mi-a spus că ar fi o bună oportunitate de dezvoltare pentru țara noastră.



Pirio mi-a povestit despre structura sistemului de educație finlandez. Școala elementară începe la 6 ani și se termină la 14 ani. Copiii merg apoi la licee sau școli vocaționale care acoperă o paletă largă de specializări. Probabil acest lucru e bun de pus în practică și în România. Durata stagiilor de practică în școlile vocaționale este de 5 săptămâni pe semestru, în timp ce România se limiteaza la 2. La 18 ani tinerii aleg dacă încep să lucreze sau merg la universitate care dureaza in general 6 ani.
I-am întrebat cum reușesc să fie atât de exacți cu timpul, mi-au răspuns că nu știu rețeta, dar că le stă în fire.


Târziu ne-am întors la Nurmjarvi. Pe parcursul celor 30 de minute am vorbit cu Ilse din Belgia despre sistemul de educație belgian. Acolo școala începe la 4 ani, până la 6 ani copiii învață la un nivel începător, continuă cu alt nivel până la 12 ani, iar de la 12 la 18 ani parcurg ultimul nivel, fără a exista clase. La 18 ani aleg dacă merg la un colegiu cu durată de 2,3 ani, încep să lucreze  sau merg la o universitate cu durată între 5 și 7 ani. Mi s-a părut un sistem eficient pentru că  nu uniformizează ci tratează copilul în funcție de vârstă și de nevoi. Am făcut schimb de date de contact, mi-a spus că mă ajută oricând cu informații, studii, etc.




18.11.2011, Vineri, Nurmjarvi
Am văzut cum poate fi folosită eficient o piesă de teatru într-un training. Tema sesiunii era despre metodele prin care se poate comunica eficient cu tinerii. S-au făcut echipe de câte două persoane și s-a dat fiecărei echipe câte o metodă de comunicare: față în față, online, discuții în grup, etc.
După ce timpul de lucru s-a terminat, Imre a intrat în rolul de judecător, iar participanții în rolul de juriu. Fiecare echipă prezenta argumentele pentru metoda lor, după care ceilalți aduceau contra-argumente, apoi au votat ce-a mai bună metodă. Mi s-a părut o chestie creativă, iar informațiile au fost reținute mult mai ușor. 



După prânz am ieșit afară la un teambuilding. Am vorbit cu Sari de la Eurodesk, cu Math din Turcia și cu Myrya din Franța despre valorile tinerilor, despre educația pe care o primesc în familie, școală și societate. Mi-am dat seama încă odată cât de important este să cunoști nevoile și valorile tinerilor atunci când vrei să faci ceva care să răspundă nevoilor lor.


19.11.2011, Sâmbătă, Nurmjarvi
Am învățat că networkingul mai poate avea și alte beneficii înafară de socializare, se poate face organizat după anumite principii ( Responsabilitate, Cooperare, Inițiativă, Încredere și Respect, Monitorizare și Evaluare), situație în care se pot obține mai multe feluri de rezultate.


Seara am avut interviul personal cu Irene, m-a întrebat despre ce aș vrea să fac în continuare. I-am spus că în România e nevoie de un studiu realist pe nevoile tinerilor, urmat de formarea unor oameni în lucru cu tinerii și de înființarea unui centru de tineret. La un moment dat se oprește din discuție și îmi povestește că a fost odată în Egipt și a întâlnit pe cineva căruia îi murise fratele și care se întreba de ce a îngăduit Dumnezeu să se întâmple așa. Irene i-a răspuns că există momente în viața omului când Dumnezeu îi oprește un pic viața în loc, îi schimbă direcția și îl pune la treabă în continuare.




Tinerii sunt o forţă, nu sunt o problemă!

sâmbătă, 19 noiembrie 2011

| | | 2 comments


     Ieri vorbeam cu L. despre interesul tinerilor pentru religie şi despre nevoia de spiritualitate, dar şi desprecum sunt primiţi tinerii uneori în Biserică şi mă gândeam cum ar trebui abordată problema.


   Într-adevăr tinerii s-au săturat de predici şi vor exemple. Au frustrări pentru că nu sunt înţeleşi şi nu întodeauna sunt luaţi din punctul în care se află. Îi enervează să fie priviţi de sus şi să li se spună nişte lucruri care pentru ei sunt cu totul noi, fără a le fi explicate.


   Cred că trebuie lucrat cu " materialul clientului", în sensul că e necesar să fie luaţi de la nivelul la care sunt, chiar dacă e complet străin de ortodoxie şi încet încet să redescoperim Adevărul împreună cu ei. Să le fim prieteni şi împreună mergători pe cale, nu poliţişti pentru ordine şi disciplină.


   Nu trebuie să le arătăm cât de buni, minunaţi şi sfinţi suntem noi prin vorbe, pentru că e suficient să găsească un mic punct strălucitor şi la un moment dat vor căuta lumina.


   Mai bine vorbim cu Hristos despre tineri şi încercăm să fim în preajma lor în momentul în care apare acel "click", acea " intervenţie divină" de care vorbeşte Ţuţea.


   Avem mare nevoie de preoţi potriviţi pentru comunicarea cu tinerii, de oameni vii care să  nu se sperie de întrebările şi încertitudinile lor, pentru că uneori se întâmplă ca un tânăr să caute multă vreme adevărul şi când în sfârşit intră într-o biserică să fie dat afară sau să fie privit ciudat, pentru că renunţă şi se duc acolo unde sunt bine-primiţi iar noi pierdem contactul cu ei.


   Cred că e mai bine ca lucrurile să vină din interior spre exterior decât invers, pentru că uneori oamenii se opresc la exterior şi rămân acolo.


   Tânărul care ni se pare acum ciudat pentru că intră în biserică având blugii tăiaţi, peste 5 minute poate avea mai multe lacrimi şi credinţă decât am avut noi întreaga viaţă şi asta să-i schimbe total atitudinea.


   Personal, apreciez mai mult oamenii care caută şi au întrebări existenţiale, care au o nelinişte sănătoasă, pentru că nu îi lasă să se oprească până nu găsesc adevărul, decât o persoană care se află în locul potrivit, dar doarme liniştită în şoşoni pictaţi cu pinguini.


Uneori se întâmplă ca în povestea cu broasca şi iepurele.


   Odată un iepure mergea liniştit pe cărarea de lângă un lac şi vede o broască abia ieşită la înviorare. După ce îşi dau politicos salutul dimineţii se gândesc să se ia la întrecere.


   Iepurele îşi spune în mintea sa: " Voi câştiga cu siguranţă la ce viteză am, nu am concurenţă" şi începe să alerge, ajunge la jumătatea drumului, se aşează liniştit pe o buturugă şi adoarme.


   Se satură iepurele de somn şi îşi aminteşte că n-a auzit broasca trecând pe lângă el. Se ridică liniştit, merge încet şi relaxat spre punctul de sosire, numai că observă cu stupoare că broasca era deja acolo.


   Grija, delicateţea, blândeţea şi dragostea pentru ceilalţi nu sunt niciodată de lăsat acasă. Oamenii sunt fiinţe sensibile şi în adânul lor se rănesc foarte uşor. Totuşi este greu să nu răneşti pe nimeni pentru că uneori egoismul şi orgoliul oamenilor sunt patologice.


   În Helsinki la fiecare intrare, fie că e vorba de o casă sau de un magazin din centrul oraşului, există locuri speciale în care sunt aşezate lumânări sau diferite recipiente cu lumină naturală. 


   Fiecare suflet are lumina lui chiar dacă este aproape stinsă sau incandescentă, important este să dam mai departe.

Ana Maria Oşca are nevoie de ajutor

vineri, 11 noiembrie 2011

| | | 1 comments

Acum aproape un an am mers la Institutul Oncologic Fundeni cu gândul de a-i cunoaşte pe copiii care sunt internaţi acolo, pentru că urma să organizăm o campanie de Moş Crăciun. Aşa am cunoscut-o pe Ana Maria Oşca, o fetiţă din Judeţul Dolj, despre care vă scriam aici

Ana Maria are acum vârsta de 3 ani, iar atunci când am cunoscut-o eu fusese diagnosticată cu o tumoră suprarenală între rinichi şi ficat. Operaţia a decurs bine iar analiza trimisă la Viena a ieşit bună, boala se vindecase. Părinţii erau şi ei bucuroşi pentru că Ana Maria era singurul lor copil.

De curând totul s-a schimbat. Boala a recidivat într-o formă mai agresivă, astfel mama şi fetiţa, ajutate de Doamna Cristina Dragoş, au ajuns la clinica din Italia, unde a fost operat şi Cosmin Dănilă . Acolo vor fi repetate analizele făcute în România şi dacă se confirmă revenirea bolii, Ana - Maria va trebui să revină la tratamentul cu citostatice şi să facă un transplant. 

Situaţia financiară a familiei este dificilă şi orice ajutor este mai mult decât binevenit. 

Se poate dona în conturile: RON : RO 63 CECE DJ 1208 RON 0983949 - deschis la CEC CRAIOVA pe numele OŞCA FLORENTINA
sau

EURO : RO 18 BRDE 170 SV 8054 2871 700 - deschis la BRD CRAIOVA pe numele OŞCA FLORENTINA 

Pentru informaţii suplimentare, o puteţi contacta pe Florentina, mama Anei-Maria, la numărul de telefon:

0786.765.544

Despre suferinţă şi dragoste - Emisiunea "Pietrele vorbesc" - Pr. Savatie Baştovoi

duminică, 6 noiembrie 2011

| | | 1 comments

 Postez această emisiune pentru că transmite mult mai mult decât un articol şi pentru că avem nevoie de oameni vii de la care să luăm lumină şi bucurie.


"De Sfântul Nicolae, pentru copiii care nu văd lumina"

sâmbătă, 5 noiembrie 2011

| | | 0 comments


    Pe vremea când eram copii ne aşezam frumos ghetuţele la uşă şi adormeam privind pe furiş doar, doar îl vom prinde pe Moş Nicolae. Era o seară a bucuriei, a dragostei faţă de oameni, o zi specială în care fiecare om primea ceva în dar, indiferent de vârsta pe care o avea şi dăruia mai departe, pentru ca bucuria să-i fie deplină.
  În vremurile noastre Moş Nicolae ajunge greu pe la case îndepărtate şi oameni săraci, iar acest lucru nu se întâmplă din cauza oboselii, a stresului sau a mijloacelor de transport dificile, ci pentru că banii sunt de multe ori prea puţini ca să acopere necesarul unor copii cu nevoi speciale.
  În cele ce urmează veţi afla despre campania " De Sfântul Nicolae pentru copiii care nu văd lumina", iniţiată de doamna Nicoleta Ţintea pe blogul său: http://nicoletatintea.blogspot.com/2011/10/punct-si-de-la-capat.html , susţinută şi de Asociaţia Orthograffiti.
  Şi tu poţi fi Moş Nicolae! Donează dulciuri, fructe, jucării şi hăinuţe pentru ca aceşti copii să se bucure de sărbătoare. 
Sursă fotografie: Jurnalul Naţional